Brațele care adăpostesc

Eram destul de mică în momentul când mama a aflat că soțul ei o abuzase pe sora mea mai mare, care era adoptată. Imediat ce a aflat, și-a făcut bagajele și, cu mine așezată în remorcă, a fugit de la el. Acest lucru se întâmpla prin anii 1970 sau la începutul anilor 1980, când nimeni nu vorbea despre aceste abuzuri și nici nu existau semnele pe care le cunoaștem atât de bine astăzi.

A fost un timp extrem de sfâșietor din punct de vedere emoțional pentru amândouă. Pentru primele câteva luni, mama a găsit o locuință pentru noi într-un mic camping de rulote. Tot ce aveam pe numele nostru era o mașină și câteva catrafuse. Pentru mama nu avea importanță unde locuiam sau de unde ne procuram următoarea masă – tot ce conta pentru ea era să mă țină departe de un om care m-ar putea răni. Au fost chiar câteva ocazii în care amândouă am ajuns în spital. Eu sufeream des de crize de astm sau de pneumonie. Mama avea migrene îngrozitoare și a contractat diferiți viruși. Cred că cel mai important motiv pentru care eram atât de bolnave era stresul emoțional și efectele acestuia asupra corpurilor noastre.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, mama a reușit să găsească un apartament unde să locuim și unde fiecare puteam avea propria cameră. La șapte ani, aveam o relație personală cu Isus și am acceptat cu recunoștință alinarea pe care mi-o oferea. Discutam adesea despre durerea prin care vedeam că trece mama și făceam tot ce puteam pentru a-i oferi alinare. Din nefericire, din cauza stigmatului pe care l-am îndurat și a bârfelor constante, mama a renunțat la biserică. Pe măsură ce timpul trecea, ea asculta predici și mă încuraja în credința mea continuă că Dumnezeu Se îngrijea de noi. În ciuda durerii și a furiei noastre, brațele Lui au fost întotdeauna acolo ca să ne consoleze.

Este incredibil de dificil să faci parte dintr-o familie cu un singur părinte, dar niciodată să nu subestimezi puterea unui părinte. Niciodată nu m-am îndoit de dragostea mamei mele – chiar în cea mai adâncă agonie, în toți acei ani grei, iubirea ei și brațele pline de alinare ale lui Dumnezeu au vegheat asupra mea.

Scumpule Părinte, te rog, continuă să-i ai în grijă pe aceia dintre noi care trec prin suferință și fă-ne să simțim consolarea brațelor Tale puternice!

Wanda L. Davis