La dispoziție

Cu binoclul în mână, fiul meu vitreg, Addison, stătea liniștit pe verandă așteptând să zărească noi specii printre prietenii noștri împănați. Alimentatoarele de grăunțe atârnau în pinii din zonă.

Addinson începuse să-și dezvolte o pasiune pentru privitul păsărilor, iar eu eram încântată să împart această experiență cu el. După câteva minute, păsările au început să cineze la rezervoarele cu mâncare. El și-a căutat descoperirile în cartea pe care i-o oferisem și a notat ce aflase în timpul conversației noastre șoptite. Apoi a întors binoclul pentru a se uita prin el invers. Cu un chicotit, m-a încurajat și pe mine să fac la fel. Curioasă să văd ce l-a fascinat și l-a amuzat în același timp, m-am uitat.

Aveam o imagine clară, dar lentilele făceau ca obiectele să pară mult mai îndepărtate decât erau. Știam că puteam să fac un pas în față spre acel lucru pe care îl focusasem și să-l ating, dar micul tunel prin care priveam păstra peisajul la distanță.

Pentru mine, educația copiilor vitregi seamănă uneori cu privitul invers prin binoclu – văd ceva ce pare foarte îndepărtat. Addison și părinții lui au o conexiune pe care eu nu o voi avea niciodată cu el. Îi pot influența viața și îl pot iubi, dar eu rămân în afara conexiunii, chiar dacă suntem apropiați. Pe cât de solicitantă este această dinamică, pe atât de mult privesc spre Isus pentru a-mi confirma capacitatea mea de a îndruma acest copil.

Cred că El mi-a oferit privilegiul de a mi se aplica și mie porunca: „Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze” (Proverbele 22:6). Aș putea ajunge ușor doborâtă de sentimente de inadecvare, știind că eu nu sunt mama lui naturală, dar, în ciuda statutului meu parental, învăț să mă concentrez asupra acestei responsabilități. Indiferent de cum mi se pare uneori această relație, eu și Addison ne bucurăm de propria noastră apropiere, unică în felul ei, pe care ne-a pus-o la dispoziție Isus.

Îți mulțumesc, Tată, pentru oportunitatea de a-l iubi și de a-l îndruma pe unul dintre micuții Tăi ca și când ar fi al meu!

Kelli Haines