myBible-Logo myBible
Mein Konto

Samstag, 20 Juni 2020

O generație evlavioasă

Intrarea în lumea părinților a venit, în cazul meu, odată cu conștientizarea faptului că viața mea nu îmi mai aparține. Când nou-născutul meu avea două săptămâni, mă aflam în camera de gardă conectată la un aparat de EKG. Doctorul m-a informat că suferisem un infarct ușor. Mai multe analize și teste au arătat că aveam o arteră obstruată și curând am fost trimisă la angioplastie. După o săptămână de recuperare în spital, am ajuns acasă pentru a avea grijă de nou-născutul meu.

Confruntându-mă cu această problemă de sănătate concomitent cu nou-dezvoltatul instinct matern, am învățat rapid să nu mă stresez cu sarcinile zilnice. Tot ce reușeam să fac în fiecare zi era maximumul a ceea ce eram în stare să fac. Uneori simpla activitate de a face un duș îmi consuma atât de multă energie, încât trebuia să mă odihnesc după aceea. Vasele și hainele murdare trebuiau să aștepte cel mai adesea până în următoarea zi. Erau zile în care nu reușeam să realizez nimic, dar, indiferent ce se întâmpla în fiecare zi, nevoile copilului meu primau.

Posibilitatea de a fi mamă mi-a adus foarte multă bucurie. Acea scumpă fețișoară pe care o priveam zilnic îmi binecuvânta inima. Când aveam parte de zile de amărăciune și îmi puneam la îndoială valoarea personală, Dumnezeu îmi reamintea de misiunea extrem de specială pe care mi-o desemnase, ca părinte. Citind din Biblie, am înțeles că era datoria mea să contribui la creșterea unei generații evlavioase, astfel că, inclusiv prin rugăciunile pentru fiul meu și prin achitarea de simplele sarcini zilnice necesare îngrijirii lui, eu de fapt împlineam acest lucru.

După ce bebelușul meu a mai crescut, am avut parte de foarte multe zile de recunoștință pentru că îmi învățasem lecția de timpuriu. Deja inima mea se vindecase și dispuneam de mai multă energie, dar orice părinte știe totuși că un copil mic poate semăna cu o tornadă care distruge totul prin casă. Acea micuță tornadă însă va ajunge într-o bună zi să contribuie la ridicarea unei generații evlavioase.

Tată iubitor, Îți mulțumesc pentru responsabilitatea pe care mi-ai oferit-o ca părinte! Îți mulțumesc că m-ai învățat că cea mai importantă parte din creșterea copiilor este instruirea lor să devină o parte din generația evlavioasă care îi va îndruma pe alții să vină la Tine!

Bonnie Nyachae

Mehr
Sprache
Erscheinungsbild

Dieser Eintrag ist gerade nicht verfügbar.