O minune pe roți

Mașina noastră cea veche avea aproape 300 000 de kilometri la bord și începea să-și arate vârsta. Încălzirea nu mai funcționa și trebuia să ne învelim cei trei copii în pături pentru a le fi cald în timpul iernilor reci din Michigan. Instalația de dezaburire era și ea stricată și, în timp ce soțul meu conducea, eu raclam gheața de pe geamuri ca să poată vedea drumul. Nu ieșeam prea des, dar participam cu credincioșie la întâlnirile de rugăciune de miercuri seara și la serviciile divine din Sabat.

Într-o zi, soțul meu se ruga: „Doamne, dacă ai putea să-mi dai destui bani pentru a repara această mașină, aș putea-o face ca nouă.” Plănuia să meargă la cimitirul de mașini să cârpească tavanul dărăpănat și încălzitorul defect. A trecut un an fără niciun ban sau timp la orizont.

În vara următoare, soțul meu și-a luat o slujbă în plus, aceea de a fi recenzor. Într-o zi însorită a mers la o casă amplasată într-o livadă de pomi fructiferi. A bătut la ușă, iar o femeie în vârstă i-a deschis și l-a invitat înăuntru. Ea avea muncitori care locuiau în niște căsuțe de pe proprietatea ei. I-a explicat că trebuia să meargă la administrator pentru a vedea registrele contabile. Când s-a întors soțul meu, ea așezase o ladă cu mere în mașina lui. A fost foarte recunoscător pentru gestul frumos, iar ea l-a invitat să revină împreună cu familia.

Am mers să o vizităm de multe ori. El cânta la pian, iar noi cântam și ne rugam cu ea. De multe ori înainte de a pleca ne înmâna un plic cu ceva bani în el. Eram foarte recunoscători. Timpul a trecut, iar toamna rumenă începea din nou să se aștearnă. Mașina încă nu fusese reparată. Într-o seară, această doamnă deosebită ne-a sunat și ne-a cerut să trecem pe la ea. Ne-am urcat copiii în mașină, iar atunci când am ajuns ne-a rugat să o îngrămădim și pe ea lângă ei. Ne-a condus printre livezile cu pomi fructiferi până la un târg auto. Odată ajunși acolo, ne-a arătat o mașină nou-nouță, marca Buick LeSabre, și ne-a spus să ne urcăm în ea. Scaunele plușate erau foarte plăcute la atingere. Apoi a dus mâna la poșetă și a scos un cec. A zis: „Dacă vă place mașina, e a voastră!” Nu am ezitat să o acceptăm.

Când ne-am reamintit de rugăciunea soțului meu, ne-am gândit că Dumnezeu trebuie să fi zâmbit când a auzit-o, deoarece El avea ceva mult mai bun în minte în tot acest timp. Cât de tipic pentru El!

Doamne, ajută-mă să nu uit că Tu poți face mai mult decât ne putem închipui.

Edwina Grice Neely