La timpul ales de El

Nichole și Greg s-au căsătorit de tineri. Erau doi tineri profesioniști care lucrau mult și călătoreau adesea. Să aibă copii nu era ceva în atenția lor. După șapte ani au decis că era momentul potrivit pentru a avea copii. Au fost în al nouălea cer când Nichole a rămas imediat însărcinată. Erau pregătiți să fie părinți. Dar la sfârșitul primului trimestru, Nichole a suferit un avort spontan. Au fost devastați și s-au chinuit să afle de ce. Au luat-o mai ușor; încă erau tineri și sănătoși. Credința lor era puternică. Atunci unde au greșit?

Doctorul i-a sfătuit să mai aștepte un an înainte să încerce din nou. Așa au și făcut, iar când Nichole a rămas însărcinată pentru a doua oară, erau încântați, dar și stresați. La cinci luni de sarcină, ea a născut un făt mort. Nu erau siguri că vor putea trece peste acest munte de durere, așa că s-au hotărât să nu mai încerce să aibă un copil niciodată. Au trecut câțiva ani, iar viețile lor începeau să se refacă. Puteau înțelege cum Dumnezeu lucra în viața lor și începeau să se vindece după pierderea avută. Suferința lor sufletească i-a ajutat să se apropie mai mult unul de altul și de Dumnezeu.

Într-un mod destul de neașteptat, Nicole a aflat că era însărcinată – din nou. Au fost mai mult decât speriați. Toate amintirile cu pierderea celor doi bebeluși le inundau mintea. Durerea emoțională era aproape de nesuportat. Dar sincronizarea lui Dumnezeu era perfectă. Se stabilizaseră la locurile de muncă și nu mai călătoreau atât de mult; relația lor cu Dumnezeu se consolidase. La opt luni, prietena mea a dat naștere unui băiețel și unei fetițe, ambii sănătoși. Pe fetiță au numit-o Iaasiel, „făcută de Dumnezeu,” iar pe băiețel l-au numit Ionatan, „dăruit de Dumnezeu”. Erau dublu binecuvântați!

Uneori, Dumnezeu este tăcut când ne rugăm. Suntem lăsați să ne întrebăm de ce tragediile ne sfâșie. Suferința există nu neapărat pentru că am făcut noi ceva greșit, ci pur și simplu pentru că trăim într-o lume distrusă. În aceste momente avem nevoie să ne agățăm de Cuvânt: „Harul Meu [vă] este de ajuns” (2 Corinteni 12:9).

Tată, în ciuda durerii pe care o simțim, Îți mulțumim că ne reamintești că Dumnezeu acționează întotdeauna la timpul potrivit, iar harul Tău ne este de ajuns!

Z. Kathy Cameron