Strigă la Isus

— Mami, este TD acasă acum? Mă pot juca cu ea?

— Nu, Kelley! Ține minte, sora ta nu se mai întoarce! Nu ne mai putem juca cu ea.

Cum îi explici unui copil de trei ani moartea? Cum poți ajuta o fetiță în suferința produsă de pierderea surorii și tovarășei ei permanente?

Fericita noastră familie era distrusă; eu și soțul meu ne chinuiam să ne împăcăm cu pierderea fiicei celei mari, în timp ce încercam să o facem pe cea mică să înțeleagă inimaginabilul: Kimberley nu se mai întorcea. Kelley, în mod natural un copil fericit, a devenit morocănoasă, fricoasă și furioasă. Toate tehnicile noastre de parenting deveniseră nefolositoare, iar confuzia era copleșitoare.

Dar Dumnezeu este minunat. În încordarea întrebărilor și a problemelor, El S-a coborât spre noi. Nu am așteptat întotdeauna cu răbdare, dar Dumnezeu Și-a împlinit promisiunile și mi-a oferit înțelepciune și răbdarea de a-mi alina și iubi fetița în toiul anxietății ei. Au fost multe nopți în care a trebuit să mă agăț de promisiunile Lui: „Căci întristările noastre [sunt] ușoare, de o clipă. (...) Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele care nu se văd” (2 Corinteni 4:17,18). Sau aceasta: „Dumnezeu este adăpostul și sprijinul nostru, un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi” (Psalmii 46:1).

Să fii părinte în perioade dificile poate cauza văi imense de disperare, munți de neîncredere și furie. Poate despărți o familie sau o poate apropia mai mult. Alegerea – deși nu este ușoară – îți aparține ție. Ține de noi, ca părinți, să alegem să strigăm la Dumnezeu, solicitând împlinirea făgăduinței că „Domnul este aproape de cei cu inima frântă și mântuiește pe cei cu duhul zdrobit” (Psalmii 34:18).

Tată iubit, mă așez împreună cu copiii mei în grija Ta! Te rog să umpli golurile pe care le-am lăsat în urmă în parcursul meu de părinte! Îți mulțumesc pentru binecuvântarea de a-i avea pe acești micuți în viața mea!

Darla L. McCarty