2020. május 13., szerda
Hrană de la corbi
Când a simțit chemarea din partea lui Dumnezeu să devină pastor, soțul meu a renunțat la profesia de inginer și ne-am mutat în Michigan. În timp ce el se afla la seminar, nu primeam nicio sponsorizare sau ajutor financiar de niciun fel. Trăiam doar din indemnizația lui. Aveam trei copii la acel moment și ne puteam permite un apartament cu două dormitoare. Nu ne deranjau spațiile înguste, deoarece eram entuziasmați de chemarea noastră la misiune. Dumnezeu îmi spusese înainte de a ne căsători că soțul meu avea să fie pastor. Am așteptat acest lucru timp de zece ani.
Cei trei ani petrecuți în Michigan au trecut rapid, iar în al patrulea an, cel final, soțul meu a primit un loc de muncă. Dar banii ni s-au terminat înainte de a-și primi primul cec de salariu. Trebuia să așteptăm până la sfârșitul lunii. Nu aveam bani de mâncare. În fiecare zi ne uitam în cutia poștală după cec, dar acesta nu apărea. Dar nu ne-am făcut griji. Ne-am reamintit că Dumnezeu știa că aveam trei guri de hrănit.
Într-o dimineață ne-am adunat pentru altarul familial, iar copiii stăteau lângă soțul meu, care cânta la pian. Cântam împreună laude la adresa lui Dumnezeu, când am auzit un ciocănit puternic la ușă. Eu mă aflam la doar un metru de ușă, așa că am deschis și m-am uitat în dreapta, apoi în stânga. Nu era nimeni acolo. M-am uitat în jos și chiar în fața mea se aflau două sacoșe cu alimente. În sacoșe am găsit unt de arahide, pâine, multe fructe și legume și încă o mică surpriză. Chiar între două franzele am găsit o bancnotă de un dolar – exact cât aveam nevoie pentru automatul de spălat rufe din spălătorie. Am avut mâncare din abundență până în ziua de salariu de la sfârșitul lunii și haine curate, de asemenea. Am continuat să Îl lăudăm pe Dumnezeu și I-am mulțumit pentru aprovizionarea cu toate cele necesare. Acela a fost un altar de închinare de care îmi voi aminti întotdeauna. Continuăm să ne împărtășim povestea despre cum Dumnezeu a lăsat mâncare în fața ușii noastre.
Doamne, Îți mulțumesc pentru că întotdeauna ai fost acolo să ne împlinești nevoile! Îți suntem deplin recunoscători pentru toate dovezile purtării Tale de grijă!
Edwina Grice Neely