2020. május 9., szombat
Nopți nedormite
La doi ani după ce s-au căsătorit, Karen și Paul au avut o fetiță frumoasă. Karen a ieșit din spital, iar bebe Annie s-a transformat într-o grămăjoară nesfârșită de stres. Avea colici care o făceau să plângă zile întregi. Ei nu știau ce să facă. Au urmat toate sfaturile medicului – alt lapte, mângâieri pe burtică, plimbări cu mașina, chiar și ceai de mușețel, dar nimic n-a avut efect. Era de neîndurat pentru Karen și Paul și aproape că i-a costat propria relație.
Au avut multe nopți nedormite, iar mama se simțea cea mai rea mamă din lume. Nu putea să-și oprească bebelușul din plâns. Răbdarea îi era pusă la încercare. Nu puteau și ei să se bucure de primele săptămâni la fel ca oricare alți părinți?
„Mă simt groaznic că spun asta, eu n-aș face așa ceva niciodată, dar pot înțelege de ce unele mame ajung să-și zgâlțâie bebelușii. Sunt privată de somn și disperată”, spunea Karen cu lacrimi curgându-i pe obraji. Au fost multe momentele când s-a trezit că trebuia să plece de lângă Annie pentru a se putea aduna. Când Annie dormea, Karen era îngrozită de momentul în care aceasta se va trezi, deoarece știa că plânsul se va relua.
Relația dintre Karen și Paul s-a deteriorat rapid; nu mai aveau timp unul pentru celălalt. „Ne descărcam nervii unul pe celălalt. După ce ne certam de la o pungă de chipsuri, ultimul lucru pe care îl voiam era să stau jos și să discut. Voiam doar să beau un ceai și apoi să dorm.”
Karen mi-a spus că nu știau ce altceva să facă. Le-am sugerat să încerce să se roage continuu în acele nopți fără somn. De atunci încolo, de fiecare dată când Annie plângea, ei își strângeau mâinile în jurul ei și se rugau. Acest lucru i-a ajutat în relația lor. Paul avea să spună: „Acel copil a primit cele mai multe rugăciuni din generația lui. Credem că Dumnezeu o va folosi pe Annie în chip măreț.” Ei își amintesc că acelea au fost unele dintre cele mai lungi și plictisitoare rugăciuni ale lor, dar mi-au spus recent: „Nu am schimba acele nopți fără somn pentru nimic în lume. Vedem că acele rugăciuni și-au primit răspunsul în viața fetei noastre adolescente.”
Îți mulțumesc, Doamne, că ești un Tată credincios care aude plânsul nostru și Își ține promisiunile făcute copiilor Săi! Cu adevărat, dimineața sosește bucuria.
Z. Kathy Cameron