myBible logó myBible
Fiókom

2020. május 8., péntek

Domnul oferă și tot Domnul ia înapoi

Eu și soțul meu așteptam cu nerăbdare să vină primul copil. Eram siguri că voi rămâne ușor însărcinată, dar, după doi ani, am început să mă îngrijorez. Am observat cu temere că niciunul dintre frații soțului meu nu a putut concepe un copil. Am decis să aducem problema în fața Domnului.

Ne-am pus deoparte un timp de rugăciune personală, iar în fiecare Sabat la ora 17 mergeam împreună în locul nostru special de rugăciune – grădina pentru rugăciuni de la AIIAS. Trei ani am continuat să ne rugăm pentru un copil, înainte de a rămâne însărcinată. Nu voi uita niciodată încântarea noastră în timp ce așteptam rezultatele testului de sarcină. Am fost peste măsură de fericiți și L-am lăudat pe Dumnezeu pentru că ne făcuse un așa cadou. Acel dar mic are acum șapte ani – o fetiță scumpă și talentată.

Doi ani mai târziu am fost binecuvântați când am rămas însărcinată cu un băiețel. Pentru a face economii în vederea noului membru al familiei, soțul meu a muncit din greu. În același timp lucra la teza lui de doctorat, pe care i-a dedicat-o fiului nostru. După câteva luni de la debutul sarcinii, am mers la controlul de rutină și am fost devastată să aflu că aveam o sarcină anembrionică. Acest lucru se întâmplă când un ovul fertilizat se implantează în uter, dar nu se dezvoltă ca embrion. Când m-am întors acasă și i-am spus soțului meu, ne-am ținut în brațe și am strigat către Dumnezeu în necazul nostru.

Prima mea sarcină îmi aduce aminte de multe cupluri din Biblie, ca Avraam și Sara, Isaac și Rebeca, Iacov și Rahela, care au avut copii după mulți ani de rugăciuni adresate lui Dumnezeu. El le-a auzit rugăciunile și le-a oferit răspunsul pe care îl așteptau. Însă a doua mea sarcină a avut scopul de a-mi reaminti că copiii nu sunt ai noștri. Aceste bijuterii prețioase Îi aparțin Domnului, iar, ca părinți, noi suntem doar niște slujitori. La fel ca Iov, am învățat să spun: „Domnul a dat, Domnul a luat. Binecuvântat fie Numele Lui!”

Doamne, oferă-mi harul de a primi răspunsul Tău la rugăciunile mele, orice ar aduce! Ajută-mă să nu uit niciodată faptul că Tu mi-ai încredințat acești micuți! Ajută-mă să-i iubesc și să-i prețuiesc și să predau viețile lor grijii Tale!

Leonora O. Carado

Egyéb
Nyelv
Megjelenés

Ez az elem jelenleg nem érhető el.