Când puterea dispare

Fiica mea cea mai mare, Briana, a pierdut jumătate din prima zi de grădiniță. Asta ai păți și tu dacă ai leșina pe terenul de joacă. În acea zi am primit apelul telefonic pe care niciun părinte nu își dorește să-l primească. La celălalt capăt al firului, educatoarea m-a întrebat dacă Briana a mai leșinat și altă dată. Aproape că am scăpat telefonul din mână când întrebările mi-au inundat mintea. Mulțumiți că grădinița se afla efectiv la colțul străzii, am sărit în mașină și ne-am grăbit într-acolo.

Ajungând la grădiniță, eu, soția mea și fiica noastră cea mică ne-am croit imediat drum spre cabinet. Acolo se afla o versiune foarte slăbită a fetiței energice și istețe pe care o lăsaserăm doar cu câteva ore înainte. Educatoarea Brianei ne-a spus că a avut o dimineață normală, iar, după prânz, clasa s-a dus afară în recreație. Chiar înainte ca pauza să se termine, Briana a mers la educatoare și i-a spus că vrea să meargă acasă. Imediat după aceasta, a leșinat.

Cum să i se întâmple așa ceva? m-am întrebat. Am început să-i reconstituim ziua. Briana fusese mult prea entuziasmată ca să-și mai poată mânca micul dejun în acea dimineață. Cutiuța ei de prânz plină de mâncare indica faptul că fusese mult prea încântată ca să mai poată mânca și la prânz. În prima ei zi de grădiniță probabil că se simțise copleșită și emoționată. Atunci când corpul ei nu a mai putut suporta, ea a observat că nu mai are putere. Mi-am luat micuța și m-am străduit să-mi rețin lacrimile în timp ce o duceam la mașină și apoi la cabinetul medical. În momentele ei de slăbiciune maximă, trebuia să se bazeze pe puterea mea. Spre bucuria noastră, în toate zilele care au urmat, nu a mai apărut nicio problemă la Briana. Nedorind să risc, încă mă rog pentru sănătatea și siguranța ei în fiecare zi înainte de școală.

Acest incident îmi reamintește de propriile mele limitări. Oricât de mult aș încerca să dau impresia, nu sunt un supertată. Uneori viața mă copleșește și devin nervos. Când puterea mă părăsește, nu am altă soluție decât să depind de Dumnezeu. Chiar dacă nu sunt în stare să o cer, Dumnezeu știe când trebuie să mă poarte pe brațele Sale, așa cum nici eu nu am nevoie de cuvinte să știu când trebuie să-mi port copilașii în brațe.

Îți mulțumesc, Doamne, că ne iei în brațe în momentele noastre de slăbiciune ca părinți! Ajută-ne să ne încredem în puterea Ta, nu în a noastră!

Pierre Quinn