miercuri, 7 octombrie 2026
Eliberat din închisoare
Cam pe aceeaşi vreme, împăratul Irod a pus mâinile pe unii din biserică, pentru ca să-i chinuie; şi a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan. (Fapte 12:1,2)
Irod Agripa, tetrarhul Galileii, îşi dorea foarte mult să obţină susţinerea iudeilor. El l-a aruncat pe Iacov, fratele lui Ioan, în închisoare şi l-a decapitat, la fel cum a făcut celălalt Irod cu Ioan Botezătorul. Apoi, l-a întemniţat pe Petru, lucru care a fost pe placul multor iudei. Aceştia l-au îndemnat să-l execute public, însă Irod a amânat execuţia până după Paşte.
Totuşi a luat măsuri îndoite de precauţie pentru păzirea lui Petru, legându-l cu nişte lanţuri prinse de încheietura mâinilor celor doi ostaşi care îl păzeau. În noaptea de dinaintea execuţiei, Petru dormea. Un înger l-a trezit şi l-a eliberat din lanţuri, iar apoi l-a ajutat să treacă de gărzile care aţipiseră. Îngerul a deschis cele trei porţi şi l-a scos în stradă, umplându-l de uimire. Când şi-a venit în fire, Petru s-a îndreptat repede către casa în care se adunaseră conducătorii creştini.
După ce le-a povestit prietenilor săi despre eliberarea miraculoasă, Petru a vizitat şi alte familii creştine şi le-a dat această veste bună.
Când a aflat despre evadare, Irod a înţeles că Petru nu fusese ajutat de vreo putere omenească şi şi-a dat seama că el se pusese singur într-o poziţie de sfidare făţişă a lui Dumnezeu.
Un gând inspirat: „Stăpânirile şi puterile cerului veghează asupra luptei pe care, în împrejurări ce par descurajante, o au de dus slujitorii lui Dumnezeu. Noi biruinţe sunt dobândite, noi onoruri câştigate atunci când creştinii, grupându-se în jurul steagului Mântuitorului lor, pornesc să dea lupta cea bună a credinţei. Toţi îngerii cerului sunt în slujba poporului lui Dumnezeu, umil şi credincios; şi, în timp ce oştirea de lucrători a Domnului, de aici, de jos, înalţă cântece de laudă, corul de sus se uneşte cu ei, proslăvindu-I pe Dumnezeu şi pe Fiul Său.
Avem nevoie să înţelegem misiunea îngerilor mai bine decât o facem acum. Ar fi bine să ne amintim că fiecare copil credincios al lui Dumnezeu trebuie să conlucreze cu fiinţele cereşti.” (Faptele apostolilor, pag. 154)
Mesajul zilei: Cerul şi pământul sunt cu mult mai aproape decât ne dăm seama. Îngerii sunt alături de noi atunci când facem lucrarea lui Dumnezeu.
Faptele apostolilor, capitolul 15