myBible logó myBible
Fiókom

2026. szeptember 18., péntek

Talanţii

Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi şi altuia unul: fiecăruia, după puterea lui; şi a plecat. (Matei 25:15)

Fiecare om are un loc în planul veşnic al lui Dumnezeu. El ne-a încredinţat fiecăruia talente şi capacităţi. Întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem nu este: Cât de mult am primit?, ci mai degrabă: Ce fac eu cu ceea ce am primit? Dezvoltarea tuturor capacităţilor noastre este prima datorie pe care o avem faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri. Dacă nu devenim zi de zi tot mai utili, nu împlinim scopul pe care Îl are Dumnezeu cu noi. Când luăm Numele lui Hristos, ne angajăm să devenim tot ce este posibil să devenim sub învăţătura şi binecuvântările Sale. El Se aşteaptă ca noi să cultivăm în cea mai mare măsură, darurile pe care ni le-a dat, ca să putem face cât mai mult bine posibil.
Dumnezeu îi primeşte numai pe cei care sunt hotărâţi să îşi pună o ţintă înaltă – să facă tot ce le stă în putinţă. El nu coboară niciodată standardul neprihănirii Sale, dar ne dă tot ajutorul şi harul de care avem nevoie ca să-l atingem.
Dumnezeu ne dăruieşte talanţi; noi ne formăm caracterul prin modul în care îi întrebuinţăm. El ne cere să dezvoltăm şi să folosim numai ceea ce ne-a dăruit. Nu Se aşteaptă ca persoana care a primit un talant să facă lucrarea celui care a primit zece talanţi. Dar Se aşteaptă să folosim la maximum talanţii primiţi.

Un gând inspirat: „Pentru slava Domnului, ambiţionaţi-vă să culti­vaţi fiecare trăsătură frumoasă a caracterului. […]
Un caracter format în conformitate cu modelul divin este singura comoară pe care o putem lua din lumea aceasta în cea viitoare. Cei care sunt conduşi de învăţăturile Domnului Hristos în lumea aceasta vor lua cu ei în locaşurile cereşti fiecare reuşită spirituală. Iar în ceruri, vom continua să ne dezvoltăm neîncetat. Prin urmare, cât de importantă este formarea caracterului în viaţa aceasta!” (Parabolele Domnului Hristos, pag. 332)

Mesajul zilei: Putem să facem, prin puterea lui Dumnezeu, orice ne cere El. Toate poruncile Sale sunt însoţite de promisiunea că ne va ajuta să ascultăm.

Parabolele Domnului Hristos, capitolul 25

Egyéb
Nyelv
Megjelenés

Ez az elem jelenleg nem érhető el.