Sonntag, 12 Juli 2026
„Cine este mai mare?”
De aceea, oricine se va smeri ca acest copilaş va fi cel mai mare în Împărăţia cerurilor. (Matei 18:4)
Deşi Îl însoţiseră pe Isus timp de cel puţin doi ani, ucenicii încă se mai certau pentru întâietate. Isus ştia că lucrul acesta provoca disensiuni şi le-a spus deschis: „Dacă vrea cineva să fie cel dintâi, trebuie să fie cel mai de pe urmă din toţi şi slujitorul tuturor!” (Marcu 9:35)
Ucenicii nu înţelegeau încă natura Împărăţiei lui Hristos, iar concepţia lor greşită îi determina să se lupte între ei şi să folosească diverse manevre pentru a câştiga întâietatea. Dorinţa lor de a ocupa locul cel mai înalt era o manifestare a aceluiaşi spirit care îl stăpânea pe Lucifer atunci când a iniţiat marea luptă din cer. Dacă şi-ar fi dorit în mod real să fie asemenea Celui Preaînalt, Lucifer n-ar fi trebuit niciodată să-şi părăsească poziţia care îi fusese rânduită în cer, fiindcă spiritul Celui Preaînalt se manifestă prin slujire neegoistă. Lucifer îşi dorea puterea lui Dumnezeu, dar nu caracterul Său.
Dacă privim din perspectiva lui Satana, întâietatea devine premiul celor mai tari. Împărăţia lui Satana este o împărăţie a forţei; fiecare individ consideră că ceilalţi sunt un obstacol în calea lui sau o treaptă pe care poate urca spre o poziţie mai înaltă. Însă în Împărăţia lui Hristos, cel mai mare este omul cel mai dornic să slujească.
Un gând inspirat: „Înainte de onoare este umilinţa. Pentru a sta într-un loc înalt înaintea oamenilor, Dumnezeu îl alege pe lucrătorul care, asemenea lui Ioan Botezătorul, ia un loc umil în faţa lui Dumnezeu. Ucenicul care seamănă mai mult cu un copil este lucrătorul care are mai mult succes în lucrarea lui Dumnezeu. Inteligenţele cereşti pot să conlucreze cu acela care nu caută să-şi înalţe sinele, ci să salveze suflete. Acela care simte mai mult nevoia după ajutorul divin va stărui mai mult ca să-l aibă; iar Duhul Sfânt i-L va descoperi pe Isus, care îi va întări şi înălţa sufletul. În urma comuniunii cu Hristos, el pleacă să lucreze […] şi are succes acolo unde mulţi învăţaţi şi intelectuali dau greş.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 436)
Mesajul zilei: Păcatul ultim, obiceiul ultim, care trebuie biruit este dorinţa de a fi primul, de a primi o onoare specială. Mândria este un defect subtil şi cel mai greu de detectat.