Logotipo de myBible myBible
Mi cuenta

sábado, 21 marzo 2026

Apostazia naţională

Doamne, numai Tu poţi veni în ajutor celui slab ca şi celui tare: vino în ajutorul nostru, Doamne, Dumnezeul nostru! Căci pe Tine ne sprijinim şi în Numele Tău am venit împo­triva acestei mulţimi. Doamne, Tu eşti Dumnezeul nostru: să nu iasă biruitor omul împotriva Ta! (2 Cronici 14:11)

Familia lui Ieroboam a sfârşit într-un măcel total adus la îndeplinire de generalii lui, în timpul domniei fiului său Nadab. În următorii patruzeci de ani, domnitorii care au urcat pe tronul Regatului de Nord au continuat să umble pe aceeaşi cale rea.
În acest timp, în Regatul lui Iuda domnea Asa. El a dărâmat toate altarele dumnezeilor străini, iar „împărăţia a avut pace sub el” (2 Cronici 14:5). Pentru Asa, încercarea a venit atunci când etiopienii au invadat Iuda cu o oştire copleşitoare. După ce şi-a aşezat oştirea în rânduri de luptă, Asa şi-a pus încrederea în Dumnezeu. El L-a căutat pe Dumnezeu în vreme de prosperitate, iar acum se bizuia pe El şi când era în impas. Rugăciunea lui Asa ar trebui să fie înălţată de fiecare creştin care trece prin vremuri de criză.
Cu doi ani înainte de moartea lui Asa, în Regatul de Nord, a început domnia cumplită a lui Ahab. În această perioadă de mare apostazie, Ahab i-a determinat pe supuşii lui să lase deoparte formele acelea derutante de închinare de la Dan şi Betel, dar numai pentru a înlocui închinarea la Iehova cu închinarea la Baal! La îndemnul Izabelei, Ahab a ridicat altare păgâne în multe locuri înalte din ţară. Acolo, preoţii şi alţi oameni îndeplineau ritualuri degradante.
  
Un gând inspirat: „Prin influenţa Izabelei şi a preoţilor ei nelegiuiţi, poporul era învăţat că idolii care fuseseră înălţaţi erau divinităţi care conduceau prin puterea lor misterioasă elementele pământului, focul şi apa. Toate darurile Cerului – torentele de apă vie, izvoarele care curgeau, roua cea plăcută, ploaia care înviora pământul şi făcea câmpiile să rodească din belşug – erau atribuite bunăvoinţei arătate de Baal şi Astartea, în loc să fie privite ca venind de la Dătătorul oricărui dar bun şi desăvârşit.” (Profeţi şi regi, pag. 115, 116)

Mesajul zilei: Când mulţi oameni din jurul nostru – din familie, din biserică şi de la locul de muncă – îşi pierd credinţa, Dumnezeu ne poate ajuta să ne împotrivim influenţei lor şi să rămânem credincioşi.

Más
Idioma
Apariencia

Este elemento no está disponible ahora.