De la DumnezeuL ascuns la Dumnezeul Bibliei

Dar Tu ești un Dumnezeu care Te ascunzi, Tu, Dumnezeul lui Israel, Mântuitorule! (Isaia 45:15)

În timpul slujbei de Paște, imaginile cu sfinți din bisericile catolice spaniole sunt acoperite cu un văl violet. Scopul acestui gest pascal este de a pune pe plan secund orice act de cult, pentru a pune în evidență pe cel al Răscumpărătorului în timpul patimilor Sale. Acest ritual era practicat și în templele grecești ale Antichității. Ridicarea vălului care îl acoperea pe zeu era un act numit apocalipsis (din verbul grecesc apocalupto, a descoperi, a dezvălui sau a revela ceva ce era ascuns). Mai târziu, mai ales în epoca creștină, termenul a fost în general aplicat revelației divine.

Prin definiție, Dumnezeu este inaccesibil omului. Omnipotența divină, veșnicia Sa, perfecțiunea absolută sunt, prin esență, imposibil de perceput de inteligența noastră limitată. Dumnezeu Se ascunde, locuiește într-un spațiu inaccesibil pe care nimeni nu l-a văzut (Isaia 45:15; 1 Timotei 6:16; Ioan 1:18). În consecință, omul are nevoie ca Dumnezeu să i se descopere, să îi devină accesibil, să îi arate cum și pe ce cale poate restabili relația cu El, cum să ajungă să Îl înțeleagă.

Dumnezeu a dorit să Se reveleze, să ridice vălul care Îl ascundea de privirile oamenilor. Și a făcut lucrul acesta în primul rând prin intermediul naturii și al conștiinței, aceste prime revelații, universale și permanente, care manifestă unele dintre caracteristicile perfecțiunii Sale invizibile (Romani 1:20; 2:14-16). Însă natura și conștiința au devenit insuficiente față de amploarea răului în lume. Păcatul a degradat lucrarea perfectă a creațiunii și a întunecat conștiința umană. Iată de ce omul a avut nevoie de o revelație de altă natură, superioară, legitimă, imposibil de confundat. Această revelație s-a făcut prin Isus Hristos, Dumnezeul întrupat, în care se contopesc cele două naturi, divină și umană, ale cărei ipostaze devin o singură persoană care unește umanul și divinul ca niciodată înainte.

Între revelația primară și revelația supremă se petrec o serie de revelații pe care Dumnezeu le oferă lui Israel prin profeți, apoi bisericii primare prin apostoli. Aceste revelații intermediare sunt Sfintele Scripturi, sau Cuvântul lui Dumnezeu. În această revelație scrisă, Dumnezeu Se închide în cuvânt omenesc, în istorie, în text scris. Revelația scrisă devine referent al oricărei cunoașteri cu privire la Dumnezeu, la Mântuitor, la biserică, la doctrinele ei, la răscumpărarea umanității și a împlinirii tuturor lucrurilor.

Nu există nimic mai bun decât faptul că Dumnezeu Se descoperă copiilor Săi. Astăzi, El Își dezvăluie dragostea profundă pe care o are pentru voi.