venerdì, 24 gennaio 2020
Credincios până la capăt
Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer, de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veşnică. Şi gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc, negreşit, dacă atunci când vom fi îmbrăcaţi nu vom fi găsiţi dezbrăcaţi de el. (2 Corinteni 5:1-2)
Pastorul Edwin Ludescher a fost președintele Diviziunii Euro-Africa timp de mai mult de douăzeci de ani. Pentru președinții de Uniuni din Diviziunea noastră, el era un punct de referință, un administrator desăvârșit. Era și un bun predicator: am tradus pentru mai bine de un deceniu predicile sale, atunci când venea în vizită în Spania. Ne deplasam împreună, cu mașina mea, și aveam astfel ocazia să ne bucurăm de îndelungi și fructuoase conversații. Mă bucuram de experiențele pe care le trăise ca misionar în Africa Occidentală. Recunosc că am avut multe de învățat de la acest om al lui Dumnezeu. Am continuat să fim prieteni până la pensionarea sa, în 1995, și ne-am îmbogățit apoi relația purtând corespondență de-a lungul multor ani.
Însă relația noastră a luat sfârșit în mod subit în 2008 și de atunci nu am mai știut nimic despre el. Datorită unor cunoștințe comune, am aflat că îi murise soția și sănătatea lui se șubrezise. Și, pe 10 aprilie 2013, am primit din Germania, unde locuiesc copiii săi, o scrisoare al cărei conținut m-a umplut de tristețe: „Situația mea s-a schimbat radical. La începutul lui 2008, medicii m-au informat că sufăr de un cancer de prostată foarte agresiv. Sănătatea mi se deteriorează pe zi ce trece. Îmi aștept sfârșitul vieții. Fie ca Domnul să scurteze această perioadă de suferință… Gerda, scumpa mea soție, odihnește în cavoul familial din locul natal. Rămășițele îmi vor fi depuse lângă ea, în așteptarea zilei glorioase a revenirii lui Isus și a învierii... Cuvintele «Cel Veșnic împărățește!», din Psalmul 93, mă consolează.”
Aceste rânduri au marcat finalul unei vieți în slujba bisericii, al unui slujbaș al lui Hristos, al unei credințe și al unei speranțe în glorioasa revenire a Domnului. În cele din urmă și conștient fiind, la fel ca Pavel, „că se desface casa pământească a cortului nostru trupesc”, prietenul și mentorul meu, pastorul Ludescher, s-a sprijinit pe făgăduința că „Cel Veșnic împărățește” și că, în providența Sa, îi pregătește „o casă care nu este făcută de mână, ci este veșnică” (2 Corinteni 5:1). Pastorul Edwin Ludescher s-a stins pe 11 iunie 2012.
Există, totuși, un Dumnezeu în ceruri atunci când ajungem în ultima etapă a vieții noastre. Durerile și suferința, inclusiv moartea, sunt temporare și ușoare în comparație cu suprema bogăție de glorie pe care Dumnezeu ne-a promis-o.