Vegheați împreună cu Mine

Apoi a venit la ucenici, i-a găsit dormind și a zis lui Petru: „Ce, un ceas n-ați putut să vegheați împreună cu Mine!” (Matei 26:40)

Mai multe cuvinte importante și pline de înțelesuri presară relatarea rugăciunii lui Hristos din grădina Ghetsimani: tulburarea și tristețea Sa, cererea către Tatăl („Dacă este posibil, îndepărtează de la Mine paharul acesta.”), supunerea față de voința divină („Facă-se nu voia Mea, ci a Ta.”), momentul înspăimântător în care „soarta neamului omenesc atârna în balanță” (Hristos, Lumina lumii, p. 594). Or, există în această relatare două cuvinte ce apar în scrierile lui Matei, repetate de două ori, care sunt încărcate de multă sensibilitate și semnificație: „împreună cu Mine”. „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneți aici și vegheați împreună cu Mine” (Matei 26:38). Prin faptul că i-a găsit de trei ori dormind, refuzându-i sprijinul moral și compania de care avea nevoie din partea lor, aceste cuvinte „împreună cu Mine”, neîmplinite, absente din atitudinea ucenicilor, subliniază și mai mult în relatare profunda singurătate a lui Isus în Ghetsimani, așa cum profetul mesianic anunțase: „Eu singur am călcat în teasc și niciun om dintre popoare nu era cu Mine” (Isaia 63:3).

 Când ne simțim singuri, fără sprijin omenesc; când ajutorul sperat nu a sosit; când nici familia, nici prietenii, nici biserica, nici pastorul nu ne-au ajutat să depășim problemele; când ne purtăm singuri crucea, în liniște, sângerând pe dinăuntru fără ca nimeni să își dea seama, fără ca nimeni să ne întindă o mână de care să ne agățăm, un umăr pe care să ne sprijinim, să nu uităm că există un Dumnezeu în ceruri. Cum pot prietenii cei mai apropiați și frații noștri să păstreze tăcerea și, aparent, să ignore durerea noastră sau să nu o înțeleagă?

Să nu uităm niciodată că Dumnezeu ne cunoaște suferința. Că nu suntem niciodată singuri. Că El merge întotdeauna alături de noi, în spatele nostru, cu brațele iubitoare larg deschise pentru a ne prinde în caz că vom cădea. Că putem vedea urmele pe care le lasă în urma urmelor noastre pe pământul udat de lacrimi și că, dacă nu vedem decât două urme de pași în loc de patru, să nu ne credem abandonați, pentru că El ne poartă în brațe…

Nu, Domnul nu va adormi, așa cum au adormit ucenicii în noaptea marii suferințe a lui Isus! „Da, El nu va îngădui să ți se clatine piciorul; Cel ce te păzește nu va dormita” (Psalmii 121:3).

Deschide-ți inima înaintea lui Isus în rugăciune. Exprimă-ți recunoștința și mărtu­risește-ți păcatele. Ascultă în liniște vocea Sa.