Criza scoate la iveală caracterul

De ce n-am murit în pântecele mamei mele? De ce nu mi-am dat sufletul la ieșirea din pântecele ei? (Iov 3:11)

Bietul Iov! Strigătul lui este cel al unui om disperat care se simte abandonat de Dumnezeu. În decurs de câteva zile, a pierdut tot: proprietăți, copii, sănătate, soție… Însă, ne întrebăm, a pierdut și ceea ce ar fi mult mai teribil: încrederea că va depăși problemele? Prietenii lui au ținut să îi arate că tot ce i se întâmplă este din cauza nedreptății lui: „Tu zici: «Felul meu de a vedea este drept şi sunt curat în ochii Tăi.» Ah! de ar vrea Dumnezeu să vorbească, de Şi-ar deschide buzele să-ţi răspundă şi de ţi-ar descoperi tainele înțelepciunii Lui, ale înțelepciunii Lui nemărginite, ai vedea atunci că nu-ţi răsplătește totuși după fărădelegea ta” (Iov 11:4-6). Există însă un lucru esențial pe care patriarhul nu l-a pierdut, chiar și atunci când își dorește moartea: credința și speranța în Salvatorul său: „Dar știu că Răscumpărătorul meu este viu şi că Se va ridica la urmă pe pământ. Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuși pe Dumnezeu. Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia. Sufletul meu tânjește de dorul acesta înăuntrul meu” (Iov 19:25-27).

Există, totuși, un Dumnezeu în ceruri… Chiar și atunci când toate ne merg rău, când neșansa, dizgrația, suferința se agață de noi, când problemele nu încetează să tot apară, când nu mai vedem mâna lui Dumnezeu acționând în viața noastră, când cerul devine surd, insensibil la implorările noastre, când pare că Dumnezeu ne-a abandonat, când nu înțelegem de ce ni se întâmplă una sau alta: o boală gravă, pierderea serviciului, decesul cuiva drag. De ce ni se întâmplă așa ceva tocmai nouă, tocmai mie? De ce?

Să păstrăm totdeauna în minte că Dumnezeu este un Dumnezeu al providenței, care ne iubește și ne ocrotește, care ține viața noastră în mâinile Lui, care poate și știe cum să întoarcă vântul, care știe unde vrea să ne conducă. Un Dumnezeu care a răspuns credinței și încrederii lui Iov într-un mod nebănuit. Patriarhul, care pierduse iluzia vieții, nu doar că s-a căit de lamentările lui, dar a și mărturisit: „Da, am vorbit fără să le înțeleg de minuni care sunt mai presus de mine şi pe care nu le pricep” (Iov 42:3).

Să vă amintiți astăzi că în criză iese la iveală caracterul. Orice suferință este temporară. Nu cedați în fața ei. Ci, la fel ca Iov, mai degrabă credeți că veți vedea cu ochii voștri revenirea lui Isus pe acest pământ.