Cutia Pandorei

Căci Tu eşti nădejdea mea, Doamne Dumnezeule! În Tine mă încred din tinereţea mea. (Psalmii 71:5)

În Munci și zile, Hesiod povestește cum Prometeu, unul din cei zece Titani, a furat focul din carul soarelui și l-a adus oamenilor. Zeus, cel mai important dintre zei, s-a înfuriat foarte tare și a vrut să îl pedepsească trimițându-i-o în acest scop pe Pandora, prima femeie creată. Prometeu îl găzduia pe fratele său Epimeteu, care s-a îndrăgostit de Pandora și a luat-o de soție. Pandora a adus în bagajele sale o misterioasă cutie care conținea toate relele în stare să umple lumea de dureri și suferințe, dar și tot ce era nevoie pentru a le remedia. Epimeteu a avertizat-o pe Pandora de pericolul de a deschide cutia. Dar tânăra femeie, căzând pradă curiozității, a deschis-o. Ce zi funestă! Toate relele care iau astăzi cu asalt pe nefericiții muritori s-au dezlănțuit și, odată cu ele, și toate virtuțile, care s-au întors imediat în Olimp, reședința zeilor. Înspăimântată de ceea ce a făcut, Pandora a închis imediat cutia. Dar speranța, ultimul dintre daruri, mai precis acela de care oamenii au atâta nevoie pentru a depăși relele care îi iau cu asalt, a rămas prizonieră înăuntru. Prin mitul cutiei Pandorei explicau grecii antici originea răului și remediul lui.

Providența divină rupe fatalismul răului, oferind alternative. Prin făgăduințele Sale îl delimitează în timp, generând speranță în această lume. Speranța este cu mult mai mult decât una dintre cele trei virtuți teologice, mai mult decât o iluzie. Este un mod de viață, cel al copiilor lui Dumnezeu, și, mai concret, al nostru, al celor care trăim în speranța revenirii. Biblia este purtătoarea unui mesaj de speranță. Să crezi în Dumnezeu înseamnă să îţi pui speranţa în El, înseamnă să depășești contextul dureros al prezentului, să ignori previziunile triste asupra viitorului. Înseamnă să trăiești în siguranță, încrezător că Dumnezeu va interveni în favoarea ta, nu doar  aici și acum, dar și pentru veșnicie.

Să trăiești plin de speranță, cum afirmă Ellen White, este o mărturie pentru lume: „Bucuraţi-vă în nădejde” (Romani 12:12). „Oriunde am merge, să dăm dovadă de un spirit de speranță și de bucurie creștină; astfel, cei separați de Hristos se vor simți atrași de religia pe care o practicăm; cei necredincioși vor putea vedea consistența credinței noastre” (Our Father Cares, p. 229).

Isus poate face ca fața ta să reflecte astăzi această preafericită speranță și harul Său poate alunga din inimă orice tristețe. Nu trebuie decât să Îi ceri!