martedì, 7 gennaio 2020
De ce am nevoie pentru a crede că El există?
Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută. (Evrei 11:6)
În timpul anilor de după război, studenții Seminarului Adventist din Madrid se aprovizionau cu Biblii și literatură religioasă prin librăria clandestină a unei biserici evanghelice. Pastorul era german și își împărțea timpul între slujire și consulatul țării sale la Madrid. Într-o zi, mi-a vorbit despre o carte foarte interesantă numită Spre Dumnezeu prin știință. Am cumpărat-o, sperând să găsesc în ea dovezi științifice ale existenței lui Dumnezeu. Însă am fost cu adevărat dezamăgit. Nu conținea niciuna, cercetătorii creștini nu reușiseră să demonstreze nimic, deși există mii de dovezi! De fapt, cincizeci de ani mai târziu, indiciile științei au dus la concluzia că macrouniversul (cel infinit de mare) și microuniversul (cel infinit de mic) sunt rezultatul unui proiect. În cartea sa Știința Îl descoperă pe Dumnezeu, Ariel A. Roth adresează cercetătorilor întrebarea: „Cum este posibil ca această proiectare inteligentă a naturii să fie rezultatul întâmplării și nu opera unui mare Artist, Dumnezeul creator al Bibliei?”
Căldura și lumina care ne vin de la soare, formarea carbonului în moleculele organice ale ființelor vii, aerul pe care îl respirăm, toate puse în concordanță pentru ca viața să fie posibilă pe planeta noastră sunt probe indiscutabile că universul a fost creat pentru binele nostru, pentru om, așa cum învață Geneza. Da, există un Dumnezeu în ceruri!
Până când, însă, vom avea nevoie de dovezi pentru a crede în prezența Tatălui ceresc? De ce fel de mărturie avem nevoie pentru a crede că există în ceruri un Dumnezeu? Cu siguranță că tânărul Daniel a fost confruntat cu astfel de întrebări pe parcursul anilor de studii în școlile caldeene. A fost nevoit să îi asculte mai mult decât o dată pe profesori și savanți negând principiile biblice pe care le învățase încă din copilărie. Cu toate acestea, știa în cine crede. Nu avea nicio îndoială că există un Dumnezeu în cer care veghează asupra căii lui în aceste ținuturi îndepărtate. Loialitatea față de Dumnezeu și studiul consacrat l-au pregătit pentru a deveni unul dintre cei mai importanți profeți ai Vechiului Testament.
Astăzi, Tatăl ceresc dorește să vă descopere un aspect al dragostei Lui. Puneți-vă inima la dispoziție pentru a-l descoperi și pentru a recunoaște că există un Dumnezeu în ceruri! Și EL vă va răsplăti.