Dumnezeu este Judecătorul meu

Mă uitam la aceste lucruri, până când s-au așezat niște scaune de domnie. Și un Îmbătrânit de zile a șezut jos. (...) Un râu de foc curgea și ieșea dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori Îi slujeau și de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ținut judecata și s-au deschis cărțile. (Daniel 7:9-10)

V-a fost vreodată frică atunci când v-ați gândit la judecata lui Dumnezeu? Realitatea este că nu e ușor de înțeles conceptul biblic de judecată. De obicei ne gândim la el ca la un lucru negativ, deși acest element nu ar trebui să corespundă unui lucru negativ din moment ce este legat de acțiunile Tatălui ceresc. Dimpotrivă, trebuie susținut de scopuri sfinte, drepte și bune, aidoma caracterului lui Dumnezeu revelat în Sfintele Scripturi.

Pe tot parcursul cărții lui Daniel reapare tema judecății. Numele autorului, Daniel, înseamnă „Judecătorul meu este Dumnezeu”. Dumnezeu intervine în rezolvarea finală a fiecărei crize prin care trec protagonistul cărții și prietenii lui și la fel se întâmplă în evenimentele finale din fiecare viziune profetică, printr-un act care îi absolvă pe copiii Săi și prin care dă o sentință împotriva dușmanilor lor. Fiecare capitol din cartea lui Daniel conține cel puțin o trimitere la tema judecății. Printre diversele scene în care apare o judecată, se numără, de exemplu, și cea a falsei și adevăratei filosofii a educației, care îi diferențiază pe studenții evrei de restul tinerilor. Ce îi face pe ei mai inteligenți, remarcabili printre atâția alții din aceeași școală? Apare aici ideea că este vorba despre un regim alimentar sănătos față de unul nesănătos. Caldeenii credeau că alimentația lor este cea mai bună. Însă Daniel și prietenii lui decid să aibă un alt stil de viață, care să le permită să profite de educația care le este oferită. Tema judecății reiese și din evaluarea împărățiilor acestei lumi trecătoare și fragile, față de Împărăția lui Dumnezeu, solidă și veșnică, sau din respectul față de falsa ori adevărata închinare, din comportamentul plin de pretenții și orgolii al împăratului Nebucadnețar, ca și, printre altele, din relatarea sacrilegiului făcut de împăratul Belșațar.

Deznodământul istoriei omenirii și al copiilor lui Dumnezeu este determinat de Providența divină: printr-o judecată, voința suverană pronunță ultimul cuvânt și pune capăt istoriei.

Totuși există un Dumnezeu în cer… și El este adevăratul Judecător al faptelor noastre. Nu avem motive să ne temem de judecată odată ce, prin natura Lui, El este îndurător.