Sigla myBible myBible
Contul meu

Comentariul Biblic

Română — Deuteronomul 24

1 Când cineva îşi va lua o nevastă şi se va însura cu ea şi s-ar întâmpla ca ea să nu mai aibă trecere înaintea lui, pentru că a descoperit ceva ruşinos în ea, să-i scrie o carte de despărţire, şi, după ce-i va da-o în mână, să-i dea drumul din casa lui.
Niciun comentariu pentru acest verset.
2 Ea să iasă de la el, să plece şi va putea să se mărite după un alt bărbat.
Niciun comentariu pentru acest verset.
3 Dacă şi acesta din urmă începe s-o urască, îi scrie o carte de despărţire şi, după ce i-o dă în mână, îi dă drumul din casa lui; sau, dacă acest bărbat din urmă, care a luat-o de nevastă, moare,
Niciun comentariu pentru acest verset.
4 atunci bărbatul dintâi, care îi dăduse drumul, nu va putea s-o ia iarăşi de nevastă, după ce s-a pângărit ea, căci lucrul acesta este o urâciune înaintea Domnului, şi să nu faci vinovată de păcat ţara pe care ţi-o dă de moştenire Domnul Dumnezeul tău.
Niciun comentariu pentru acest verset.
5 Când un om va fi însurat de curând, să nu se ducă la oaste şi să nu se pună nicio sarcină peste el; să fie scutit, din pricina familiei, timp de un an, şi să înveselească astfel pe nevasta pe care şi-a luat-o.
Niciun comentariu pentru acest verset.
6 Să nu iei zălog cele două pietre de râşniţă, nici chiar piatra de râşniţă de deasupra; căci ar însemna că iei zălog însăşi viaţa cuiva.
Niciun comentariu pentru acest verset.
7 Dacă se va găsi cineva care să fi furat pe vreunul din fraţii lui, pe vreunul din copiii lui Israel, şi să-l fi făcut rob sau să-l fi vândut, hoţul acela să fie pedepsit cu moartea. Să cureţi astfel răul din mijlocul tău.
Niciun comentariu pentru acest verset.
8 Ia seama bine şi păzeşte-te de rana leprei; şi să faceţi tot ce vă vor învăţa preoţii dintre leviţi, să aveţi grijă să lucraţi după poruncile pe care li le-am dat.
Niciun comentariu pentru acest verset.
9 Adu-ţi aminte ce a făcut Domnul Dumnezeul tău Mariei, pe drum, la ieşirea voastră din Egipt.
Niciun comentariu pentru acest verset.
10 Dacă ai vreo datorie la aproapele tău, să nu intri în casa lui ca să-i iei lucrul pus zălog;
Niciun comentariu pentru acest verset.
11 ci să stai afară, şi cel pe care l-ai împrumutat să-ţi aducă afară lucrul pus zălog.
Niciun comentariu pentru acest verset.
12 Dacă omul acela este sărac, să nu te culci cu lucrul luat zălog de la el la tine;
Niciun comentariu pentru acest verset.
13 să i-l dai înapoi la apusul soarelui, ca să se culce în haina lui şi să te binecuvânteze; şi lucrul acesta ţi se va socoti ca un lucru bun înaintea Domnului Dumnezeului tău.
Niciun comentariu pentru acest verset.
14 Să nu nedreptăţeşti pe simbriaşul sărac şi nevoiaş, fie că este unul din fraţii tăi, fie că este unul din străinii care locuiesc în ţara ta, în cetăţile tale.
Niciun comentariu pentru acest verset.
15 Să-i dai plata pentru ziua lui înainte de apusul soarelui; căci e sărac şi o doreşte mult. Altfel, ar striga către Domnul împotriva ta, şi te-ai face vinovat de un păcat.
Niciun comentariu pentru acest verset.
16 Să nu omori pe părinţi pentru copii şi să nu omori pe copii pentru părinţi; fiecare să fie omorât pentru păcatul lui.
Niciun comentariu pentru acest verset.
17 Să nu te atingi de dreptul străinului şi al orfanului, şi să nu iei zălog haina văduvei.
Niciun comentariu pentru acest verset.
18 Să-ţi aduci aminte că ai fost rob în Egipt şi că Domnul Dumnezeul tău te-a răscumpărat de acolo; de aceea îţi dau aceste porunci ca să le împlineşti.
Niciun comentariu pentru acest verset.
19 Când îţi vei secera ogorul şi vei uita un snop pe câmp, să nu te întorci să-l iei: să fie al străinului, al orfanului şi al văduvei, pentru ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze în tot lucrul mâinilor tale.
Niciun comentariu pentru acest verset.
20 Când îţi vei scutura măslinii, să nu culegi a doua oară roadele rămase pe ramuri: ele să fie ale străinului, ale orfanului şi ale văduvei.
Niciun comentariu pentru acest verset.
21 Când îţi vei culege via, să nu culegi a doua oară ciorchinii care rămân pe urma ta: ei să fie ale străinului, ai orfanului şi ai văduvei.
Niciun comentariu pentru acest verset.
22 Adu-ţi aminte că ai fost rob în ţara Egiptului; de aceea îţi dau poruncile acestea, ca să le împlineşti.
Niciun comentariu pentru acest verset.
Raportează o eroare
Comentariul Biblic: 0
Ce este greșit?
Mai mult
Limbă
Aspect

Conținutul nu este disponibil momentan.