Sigla myBible myBible
Contul meu

Comentariul Biblic

Română — Deuteronomul 23

1 Cel scopit sau famenul să nu intre în adunarea Domnului.
Niciun comentariu pentru acest verset.
2 Cel născut din curvie să nu intre în adunarea Domnului, nici chiar al zecelea neam al lui să nu intre în adunarea Domnului.
Niciun comentariu pentru acest verset.
3 Amonitul şi moabitul să nu intre în adunarea Domnului, nici chiar al zecelea neam, pe vecie,
Niciun comentariu pentru acest verset.
4 pentru că nu v-au ieşit înainte cu pâine şi apă, pe drum, la ieşirea voastră din Egipt, şi pentru că au adus, pe preţ de argint, împotriva ta pe Balaam, fiul lui Beor, din Petor din Mesopotamia, ca să te blesteme.
Niciun comentariu pentru acest verset.
5 Dar Domnul Dumnezeul tău n-a voit să asculte pe Balaam; şi Domnul Dumnezeul tău a schimbat blestemul acela în binecuvântare, pentru că tu eşti iubit de Domnul Dumnezeul tău.
Niciun comentariu pentru acest verset.
6 Să nu-ţi pese nici de propăşirea lor, nici de bunăstarea lor, toată viaţa ta, pe vecie.
Niciun comentariu pentru acest verset.
7 Să nu urăşti pe edomit, căci este fratele tău; să nu urăşti pe egiptean, căci ai fost străin în ţara lui:
Niciun comentariu pentru acest verset.
8 fiii care li se vor naşte, în al treilea neam, să intre în adunarea Domnului.
Niciun comentariu pentru acest verset.
9 Când vei ieşi cu oastea împotriva vrăjmaşilor tăi, fereşte-te de orice lucru rău.
Niciun comentariu pentru acest verset.
10 Dacă va fi la tine cineva care să nu fie curat, în urma vreunei întâmplări din timpul nopţii, să iasă din tabără şi să nu intre în tabără;
Niciun comentariu pentru acest verset.
11 spre seară, să se scalde în apă şi după asfinţitul soarelui va putea să se întoarcă în tabără.
Niciun comentariu pentru acest verset.
12 Să ai un loc afară din tabără, şi acolo să ieşi afară.
Niciun comentariu pentru acest verset.
13 Între uneltele tale să ai o lopată, cu care să sapi şi să-ţi acoperi murdăriile ieşite din tine, când vei ieşi afară.
Niciun comentariu pentru acest verset.
14 Căci Domnul Dumnezeul tău merge în mijlocul taberei tale, ca să te ocrotească şi să-ţi dea în mână pe vrăjmaşii tăi dinaintea ta; tabăra ta va trebui deci să fie sfântă, pentru ca Domnul să nu vadă la tine nimic necurat şi să nu Se abată de la tine.
Niciun comentariu pentru acest verset.
15 Să nu dai înapoi stăpânului său pe un rob care va fugi la tine după ce l-a părăsit.
Niciun comentariu pentru acest verset.
16 Să rămână la tine, în mijlocul tău, în locul pe care-l va alege el, într-una din cetăţile tale, unde îi va plăcea: să nu-l asupreşti.
Niciun comentariu pentru acest verset.
17 Să nu fie nicio curvă din fetele lui Israel şi să nu fie niciun sodomit din fiii lui Israel.
Niciun comentariu pentru acest verset.
18 Să n-aduci în Casa Domnului Dumnezeului tău, câştigul unei curve, nici preţul unui câine, ca împlinire a unei juruinţe oarecare; căci şi unul şi altul sunt o urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău.
Niciun comentariu pentru acest verset.
19 Să nu ceri nicio dobândă de la fratele tău: nici pentru argint, nici pentru merinde, pentru nimic care se împrumută cu dobândă.
Niciun comentariu pentru acest verset.
20 De la străin vei putea să iei dobândă, dar de la fratele tău să nu iei, pentru ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze în tot ce vei face în ţara pe care o vei lua în stăpânire.
Niciun comentariu pentru acest verset.
21 Dacă faci o juruinţă Domnului Dumnezeului tău, să nu pregeţi s-o împlineşti; căci Domnul Dumnezeul tău îţi va cere socoteală, şi te vei face vinovat de un păcat.
Niciun comentariu pentru acest verset.
22 Dacă te fereşti să faci o juruinţă, nu faci un păcat.
Niciun comentariu pentru acest verset.
23 Dar să păzeşti şi să împlineşti ce-ţi va ieşi de pe buze, şi anume juruinţele pe care le vei face de bunăvoie Domnului Dumnezeului tău şi pe care le vei rosti cu gura ta.
Niciun comentariu pentru acest verset.
24 Dacă intri în via aproapelui tău, vei putea să mănânci struguri, după plac, până te vei sătura; dar în vas să nu iei.
Niciun comentariu pentru acest verset.
25 Dacă intri în holdele aproapelui tău, vei putea să culegi spice cu mâna, dar secera în holdele aproapelui tău să n-o pui.
Niciun comentariu pentru acest verset.
Raportează o eroare
Comentariul Biblic: 0
Ce este greșit?
Mai mult
Limbă
Aspect

Conținutul nu este disponibil momentan.