Comentariul Biblic
Română — Deuteronomul 16
- 1 Păzeşte luna spicelor şi prăznuieşte sărbătoarea Paştilor în cinstea Domnului Dumnezeului tău; căci în luna spicelor te-a scos Domnul Dumnezeul tău din Egipt, noaptea.
- Niciun comentariu pentru acest verset.
- 2 Să jertfeşti paştile în cinstea Domnului Dumnezeului tău jertfele tale de oi şi boi, în locul pe care-l va alege Domnul ca să-Şi aşeze Numele acolo.
- Niciun comentariu pentru acest verset.
- 3 În timpul sărbătorii, să nu mănânci pâine dospită, ci şapte zile să mănânci azime, pâinea întristării, căci ai ieşit în grabă din ţara Egiptului: aşa să faci, ca să-ţi aduci aminte toată viaţa ta de ziua când ai ieşit din ţara Egiptului.
- Niciun comentariu pentru acest verset.
- 4 Să nu se vadă aluat la tine, pe toată întinderea ţării tale, timp de şapte zile; şi nicio parte din vitele pe care le vei jertfi în seara celei dintâi zile să nu fie păstrată peste noapte până dimineaţa.
- Niciun comentariu pentru acest verset.
- 5 Nu vei putea să jertfeşti paştile în vreunul din locurile pe care ţi le dă Domnul Dumnezeul tău ca locuinţă;
- Niciun comentariu pentru acest verset.
- 6 ci în locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău ca să-Şi aşeze Numele în el, acolo să jertfeşti paştile, seara, la apusul soarelui, pe vremea ieşirii tale din Egipt.
- Niciun comentariu pentru acest verset.
- 7 Să fierbi vita tăiată şi s-o mănânci în locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău. Şi dimineaţa, vei putea să te întorci şi să te duci în corturile tale.
- Niciun comentariu pentru acest verset.
- 8 Şase zile, să mănânci azime, şi a şaptea zi să fie o adunare de sărbătoare în cinstea Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea.
- Niciun comentariu pentru acest verset.
- 9 Să numeri şapte săptămâni; de când vei începe seceratul grâului, să începi să numeri şapte săptămâni.
- Niciun comentariu pentru acest verset.
- 10 Apoi să prăznuieşti sărbătoarea Săptămânilor şi să aduci daruri de bunăvoie, după binecuvântarea pe care ţi-o va da Domnul Dumnezeul tău.
- Niciun comentariu pentru acest verset.
- 11 Să te bucuri înaintea Domnului Dumnezeului tău în locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău ca să locuiască Numele Lui acolo, tu, fiul tău şi fiica ta, robul tău şi roaba ta, levitul care va fi în cetăţile tale şi străinul, orfanul şi văduva care vor fi în mijlocul tău.
- Niciun comentariu pentru acest verset.
- 12 Să-ţi aduci aminte că ai fost rob în Egipt şi să păzeşti şi să împlineşti legile acestea.
- Niciun comentariu pentru acest verset.
- 13 Să prăznuieşti sărbătoarea Corturilor şapte zile, după ce îţi vei strânge roadele din arie şi din teasc.
- Niciun comentariu pentru acest verset.
- 14 Să te bucuri la sărbătoarea aceasta, tu, fiul tău şi fiica ta, robul tău şi roaba ta, şi levitul, străinul, orfanul şi văduva care vor fi în cetăţile tale.
- Niciun comentariu pentru acest verset.
- 15 Să prăznuieşti sărbătoarea şapte zile în cinstea Domnului Dumnezeului tău în locul pe care-l va alege Domnul; căci Domnul Dumnezeul tău te va binecuvânta în toate roadele tale şi în tot lucrul mâinilor tale, şi de aceea să fii vesel.
- Niciun comentariu pentru acest verset.
- 16 De trei ori pe an, toţi bărbaţii să se înfăţişeze înaintea Domnului Dumnezeului tău în locul pe care-l va alege El: la sărbătoarea Azimelor, la sărbătoarea Săptămânilor şi la sărbătoarea Corturilor. Să nu se înfăţişeze cu mâinile goale înaintea Domnului.
- Niciun comentariu pentru acest verset.
- 17 Fiecare să dea ce va putea, după binecuvântarea pe care i-o va da Domnul Dumnezeul tău.
- Niciun comentariu pentru acest verset.
- 18 Să pui judecători şi dregători în toate cetăţile pe care ţi le dă Domnul Dumnezeul tău, după seminţiile tale; şi ei să judece poporul cu dreptate.
- Niciun comentariu pentru acest verset.
- 19 Să n-atingi niciun drept, să nu cauţi la faţa oamenilor şi să nu iei daruri, căci darurile orbesc ochii înţelepţilor şi sucesc cuvintele celor drepţi.
- Niciun comentariu pentru acest verset.
- 20 Să urmezi cu scumpătate dreptatea, ca să trăieşti şi să stăpâneşti ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău.
- Niciun comentariu pentru acest verset.
- 21 Să nu-ţi aşezi niciun idol de lemn lângă altarul pe care-l vei ridica Domnului Dumnezeului tău.
- Niciun comentariu pentru acest verset.
- 22 Să nu ridici nici stâlpi idoleşti, care sunt urâţi de Domnul Dumnezeul tău.
- Niciun comentariu pentru acest verset.