Sigla myBible myBible
Contul meu

Comentariul Biblic

Română — Faptele Apostolilor 10

1 În Cezareea era un om cu numele Corneliu, sutaş din ceata de ostaşi numită „Italiana”.
Niciun comentariu pentru acest verset.
2 Omul acesta era cucernic şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului şi se ruga totdeauna lui Dumnezeu.
Niciun comentariu pentru acest verset.
3 Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într-o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el şi i-a zis: „Cornelie!”
Niciun comentariu pentru acest verset.
4 Corneliu s-a uitat ţintă la el, s-a înfricoşat şi a răspuns: „Ce este, Doamne?” Şi îngerul i-a zis: „Rugăciunile şi milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, şi El Şi-a adus aminte de ele.
Niciun comentariu pentru acest verset.
5 Trimite acum nişte oameni la Iope şi cheamă pe Simon, zis şi Petru.
Niciun comentariu pentru acest verset.
6 El găzduieşte la un om numit Simon tăbăcarul, a cărui casă este lângă mare: acela îţi va spune ce trebuie să faci.”
Niciun comentariu pentru acest verset.
7 Cum a plecat îngerul care vorbise cu el, Corneliu a chemat două din slugile sale şi un ostaş cucernic din aceia care-i slujeau în tot timpul;
Niciun comentariu pentru acest verset.
8 şi, după ce le-a istorisit totul, i-a trimis la Iope.
Niciun comentariu pentru acest verset.
9 A doua zi, când erau pe drum şi se apropiau de cetate, Petru s-a suit să se roage pe acoperişul casei, pe la ceasul al şaselea.
Niciun comentariu pentru acest verset.
10 L-a ajuns foamea şi a vrut să mănânce. Pe când îi pregăteau mâncarea, a căzut într-o răpire sufletească.
Niciun comentariu pentru acest verset.
11 A văzut cerul deschis şi un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, coborându-se şi slobozindu-se în jos pe pământ.
Niciun comentariu pentru acest verset.
12 În ea se aflau tot felul de dobitoace cu patru picioare şi târâtoare de pe pământ şi păsările cerului.
Niciun comentariu pentru acest verset.
13 Şi un glas i-a zis: „Petre, scoală-te, taie şi mănâncă.”
Niciun comentariu pentru acest verset.
14 „Nicidecum, Doamne”, a răspuns Petru. „Căci niciodată n-am mâncat ceva spurcat sau necurat.”
Niciun comentariu pentru acest verset.
15 Şi glasul i-a zis iarăşi a doua oară: „Ce a curăţat Dumnezeu, să nu numeşti spurcat.”
Niciun comentariu pentru acest verset.
16 Lucrul acesta s-a făcut de trei ori, şi îndată după aceea vasul a fost ridicat iarăşi la cer.
Niciun comentariu pentru acest verset.
17 Pe când Petru nu ştia ce să creadă despre înţelesul vedeniei pe care o avusese, iată că, oamenii trimişi de Corneliu, întrebând de casa lui Simon, au stat la poartă
Niciun comentariu pentru acest verset.
18 şi au întrebat cu glas tare dacă Simon, zis şi Petru, găzduieşte acolo.
Niciun comentariu pentru acest verset.
19 Şi, pe când se gândea Petru la vedenia aceea, Duhul i-a zis: „Iată că te caută trei oameni;
Niciun comentariu pentru acest verset.
20 scoală-te, coboară-te şi du-te cu ei fără şovăire, căci Eu i-am trimis.”
Niciun comentariu pentru acest verset.
21 Petru deci s-a coborât şi a zis oamenilor acelora: „Eu sunt acela pe care-l căutaţi; ce pricină vă aduce?”
Niciun comentariu pentru acest verset.
22 Ei au răspuns: „Sutaşul Corneliu, om drept şi temător de Dumnezeu şi vorbit de bine de tot neamul iudeilor, a fost înştiinţat de Dumnezeu, printr-un înger sfânt, să te cheme în casa lui şi să audă cuvintele pe care i le vei spune.”
Niciun comentariu pentru acest verset.
23 Petru deci i-a chemat înăuntru şi i-a găzduit.
Niciun comentariu pentru acest verset.
24 A doua zi, s-a sculat şi a plecat cu ei. L-au însoţit şi câţiva fraţi din Iope. În cealaltă zi au ajuns la Cezareea. Corneliu îi aştepta cu rudele şi prietenii de aproape, pe care-i chemase.
Niciun comentariu pentru acest verset.
25 Când era să intre Petru, Corneliu, care-i ieşise înainte, s-a aruncat la picioarele lui şi i s-a închinat.
Niciun comentariu pentru acest verset.
26 Dar Petru l-a ridicat şi a zis: „Scoală-te, şi eu sunt om!”
Niciun comentariu pentru acest verset.
27 Şi, vorbind cu el, a intrat în casă şi a găsit adunaţi pe mulţi.
Niciun comentariu pentru acest verset.
28 „Ştiţi”, le-a zis el, „că nu este îngăduit de Lege unui iudeu să se însoţească împreună cu unul de alt neam sau să vină la el; dar Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe niciun om spurcat sau necurat.
Niciun comentariu pentru acest verset.
29 De aceea am venit fără cârtire când m-aţi chemat; vă întreb, dar, cu ce gând aţi trimis după mine?”
Niciun comentariu pentru acest verset.
30 Corneliu a răspuns: „Acum patru zile, chiar în clipa aceasta, mă rugam în casa mea la ceasul al nouălea; şi iată că a stat înaintea mea un om cu o haină strălucitoare
Niciun comentariu pentru acest verset.
31 şi a zis: „Cornelie, rugăciunea ta a fost ascultată, şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de milosteniile tale.
Niciun comentariu pentru acest verset.
32 Trimite, dar, la Iope şi cheamă pe Simon, zis şi Petru; el găzduieşte în casa lui Simon tăbăcarul, lângă mare; când va veni el, îţi va vorbi.”
Niciun comentariu pentru acest verset.
33 Am trimis îndată la tine, şi bine ai făcut că ai venit. Acum, dar, toţi suntem aici înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ţi-a poruncit Domnul să ne spui.”
Niciun comentariu pentru acest verset.
34 Atunci Petru a început să vorbească şi a zis: „În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor,
Niciun comentariu pentru acest verset.
35 ci că, în orice neam, cine se teme de El şi lucrează neprihănire este primit de El.
Niciun comentariu pentru acest verset.
36 El a trimis Cuvântul Său fiilor lui Israel şi le-a vestit Evanghelia păcii, prin Isus Hristos, care este Domnul tuturor.
Niciun comentariu pentru acest verset.
37 Ştiţi vorba făcută prin toată Iudeea, începând din Galileea, în urma botezului propovăduit de Ioan;
Niciun comentariu pentru acest verset.
38 cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul; căci Dumnezeu era cu El.
Niciun comentariu pentru acest verset.
39 Noi suntem martori a tot ce a făcut El în ţara iudeilor şi în Ierusalim. Ei L-au omorât, atârnându-L pe lemn.
Niciun comentariu pentru acest verset.
40 Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi şi a îngăduit să Se arate,
Niciun comentariu pentru acest verset.
41 nu la tot norodul, ci nouă, martorilor aleşi mai dinainte de Dumnezeu, nouă, care am mâncat şi am băut împreună cu El după ce a înviat din morţi.
Niciun comentariu pentru acest verset.
42 Isus ne-a poruncit să propovăduim norodului şi să mărturisim că El a fost rânduit de Dumnezeu Judecătorul celor vii şi al celor morţi.
Niciun comentariu pentru acest verset.
43 Toţi prorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.”
Niciun comentariu pentru acest verset.
44 Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a coborât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul.
Niciun comentariu pentru acest verset.
45 Toţi credincioşii tăiaţi împrejur care veniseră cu Petru au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi peste Neamuri.
Niciun comentariu pentru acest verset.
46 Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu. Atunci Petru a zis:
Niciun comentariu pentru acest verset.
47 „Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?”
Niciun comentariu pentru acest verset.
48 Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos. Atunci l-au rugat să mai rămână câteva zile la ei.
Niciun comentariu pentru acest verset.
Raportează o eroare
Comentariul Biblic: 0
Ce este greșit?
Mai mult
Limbă
Aspect

Conținutul nu este disponibil momentan.