Bible Commentary
Română — 2 Cronici 2
- 1 Solomon a poruncit să se zidească o Casă Numelui Domnului şi o casă împărătească pentru el.
- No commentary for this verse.
- 2 Solomon a numărat şaptezeci de mii de oameni, ca să ducă sarcinile, optzeci de mii, ca să taie pietre pe munte, şi trei mii şase sute, ca să-i privegheze.
- No commentary for this verse.
- 3 Solomon a trimis să spună lui Hiram, împăratul Tirului: „Fă-mi şi mie cum ai făcut tatălui meu, David, căruia i-ai trimis cedri, ca să-şi zidească o casă de locuit.
- No commentary for this verse.
- 4 Iată, eu înalţ o Casă Numelui Domnului Dumnezeului meu, ca să I-o închin Lui, să ard înaintea Lui tămâie mirositoare, să aduc necurmat în ea pâinile pentru punerea înainte şi să aduc arderile de tot de dimineaţă şi de seară în zilele de Sabat, de lună nouă şi de sărbătoare ale Domnului Dumnezeului nostru, după o lege veşnică pentru Israel.
- No commentary for this verse.
- 5 Casa pe care o voi zidi trebuie să fie mare, căci Dumnezeul nostru este mai mare decât toţi dumnezeii.
- No commentary for this verse.
- 6 Dar cine poate să-I zidească o Casă, când cerurile şi cerurile cerurilor nu-L pot cuprinde? Şi cine sunt eu, ca să-I zidesc o Casă, decât doar ca să ard tămâie înaintea Lui?
- No commentary for this verse.
- 7 Trimite-mi, dar, un om iscusit în lucrarea aurului, argintului, aramei şi fierului, a materiilor vopsite în purpură, a materiilor de culoarea cârmâzului şi de culoare albastră şi care să cunoască săpătura în lemn, ca să lucreze cu meşterii iscusiţi care sunt la mine în Iuda şi la Ierusalim şi pe care i-a ales tatăl meu, David.
- No commentary for this verse.
- 8 Trimite-mi din Liban şi lemn de cedru, de chiparos şi de santal; căci ştiu că slujitorii tăi se pricep să taie lemne din Liban. Iată că slujitorii mei vor fi cu ai tăi.
- No commentary for this verse.
- 9 Să mi se pregătească lemn din belşug, căci Casa pe care o voi zidi va fi mare şi măreaţă.
- No commentary for this verse.
- 10 Slujitorilor tăi care vor tăia, care vor doborî jos lemnele, le voi da douăzeci de mii de cori de grâu treierat, douăzeci de mii de cori de orz, douăzeci de mii de baţi de vin şi douăzeci de mii de baţi de untdelemn.”
- No commentary for this verse.
- 11 Hiram, împăratul Tirului, a răspuns astfel, printr-o scrisoare pe care a trimis-o lui Solomon: „Pentru că Domnul iubeşte pe poporul Său, de aceea te-a pus împărat peste ei.”
- No commentary for this verse.
- 12 Hiram a mai zis: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel care a făcut cerurile şi pământul, că a dat împăratului David un fiu înţelept, priceput şi cuminte, care va zidi o casă Domnului şi o casă împărătească pentru el!
- No commentary for this verse.
- 13 Îţi trimit, dar, un om meşter şi priceput, pe Huram-Abi,
- No commentary for this verse.
- 14 fiul unei femei dintre fetele lui Dan şi al unui tată tirian. El este meşter pentru lucrările în aur, în argint, în aramă şi în fier, în piatră şi în lemn, în materii vopsite în purpură şi în albastru, în materii de vison şi cârmâz, şi pentru orice fel de săpături şi lucruri meşteşugite care i se dau de făcut. El va lucra cu oamenii tăi iscusiţi şi cu oamenii iscusiţi ai domnului meu David, tatăl tău.
- No commentary for this verse.
- 15 Acum, domnul meu să trimită slujitorilor tăi grâul, orzul, untdelemnul şi vinul de care a vorbit.
- No commentary for this verse.
- 16 Şi noi vom tăia lemne din Liban atât cât vei avea nevoie; ţi le vom trimite pe mare în plute până la Iafo, şi de acolo tu le vei sui la Ierusalim.”
- No commentary for this verse.
- 17 Solomon a numărat pe toţi străinii care erau în ţara lui Israel şi a căror numărătoare fusese făcută de tatăl său, David. S-au găsit o sută cincizeci şi trei de mii şase sute.
- No commentary for this verse.
- 18 Şi a luat din ei şaptezeci de mii, ca să poarte sarcinile, optzeci de mii, să taie pietre pe munte, şi trei mii şase sute, ca să privegheze şi să îndemne pe popor la lucru.
- No commentary for this verse.