Zaharia 2
2
Am ridicat ochii și m-am uitat, și iată că era un om✦ care ținea în mână o funie de măsurat.
2
L-am întrebat: „Unde te duci?” Și el mi-a zis: „Mă duc să măsor✦ Ierusalimul, ca să văd ce lățime și ce lungime are.”
3
Și îngerul care vorbea cu mine a înaintat, și un alt înger i-a ieșit înainte.
4
El i-a zis: „Aleargă de vorbește-i tânărului acestuia și spune-i: «‘Ierusalimul✦ va fi o cetate deschisă, din pricina mulțimii oamenilor și a vitelor care vor fi în mijlocul lui;
5
Eu Însumi’, zice Domnul, ‘voi fi un zid✦ de foc de jur împrejurul lui și voi fi slava✦ lui în mijlocul lui!
6
Fugiți✦, fugiți din țara de la miazănoapte!’, zice Domnul. ‘Căci v-am împrăștiat✦ în cele patru vânturi ale cerurilor’, zice Domnul.
7
‘Scapă✦, Sioane, tu, care locuiești la fiica Babilonului!’
8
Căci așa vorbește Domnul Oștirilor: ‘După slavă m-a trimis El la neamurile care v-au jefuit; căci cel ce se atinge✦ de voi se atinge de lumina ochilor Lui.
9
Iată✦, Îmi ridic mâna împotriva lor’, zice Domnul, ‘și ele vor fi prada celor ce le erau supuși, ca să știți✦ că Domnul Oștirilor m-a trimis.
10
Strigă de veselie✦ și bucură-te, fiica Sionului, căci, iată, Eu vin și✦ voi locui în mijlocul tău’, zice Domnul.
11
‘Multe neamuri✦ se vor alipi de Domnul în ziua aceea✦ și vor fi poporul✦ Meu. Eu voi locui în mijlocul tău și vei ști✦ că Domnul Oștirilor m-a trimis la tine.’»”
12
Domnul îl va lua✦ în stăpânire pe Iuda, ca parte a Lui de moștenire în pământul sfânt, și va alege✦ iarăși Ierusalimul.
13
Orice făptură să tacă✦ înaintea Domnului, căci El S-a și sculat din locașul Lui✦ cel sfânt!