Tit 3
Trăirea creștină
3
Adu-le aminte să✦ fie supuși stăpânirilor și autorităților, să le dea ascultare, să✦ fie gata pentru orice faptă bună,
2
să nu defăimeze✦ pe nimeni, să nu fie certăreți✦, ci pașnici, arătând blândețe✦ față de toți oamenii!
3
Căci și noi eram✦ cândva fără minte, răzvrătiți, rătăciți, înrobiți de tot felul de pofte și plăceri, trăind în răutate și în invidie, vrednici de dispreț și urându-ne unii pe alții.
4
Dar când s-au arătat bunătatea✦ și dragostea de oameni a lui Dumnezeu✦, Mântuitorul nostru,
5
El ne-a mântuit nu✦ pentru faptele făcute de noi în dreptate, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea nașterii din nou✦ și prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt,
6
pe care L-a✦ revărsat peste noi din belșug prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru,
7
pentru ca✦, odată îndreptățiți prin harul Lui, să ajungem moștenitori✦ ai vieții veșnice, după care nădăjduim✦.
8
Adevărat✦ este cuvântul acesta, și vreau să spui apăsat aceste lucruri, pentru ca cei care au crezut în Dumnezeu să caute să fie cei dintâi în✦ fapte bune. Acestea sunt bune și de folos pentru oameni!
9
Dar de✦ întrebările prostești, de genealogii, de certuri și controverse despre Lege să te ferești, căci sunt nefolositoare și zadarnice!
10
După prima și a doua mustrare, depărtează-te✦ de cel ce aduce dezbinăria,
11
căci știi că un astfel de om este sucit și păcătuiește, scriindu-și el însuși condamnarea!
12
Când îi voi trimite la tine pe Artemas sau pe Tihic✦, grăbește-te să vii la mine în Nicopolea, căci m-am hotărât să petrec iarna acolo!
13
Asigură-te degrabă că Zenas, juristula, și Apolo✦ își pot continua călătoria, ca să nu ducă lipsă de nimic!
14
Trebuie ca și ai noștri să se deprindă să✦ fie cei dintâi în fapte bune pentru nevoile arzătoare, ca să nu✦ fie neroditori.
15
Toți cei ce sunt cu mine îți trimit salutări. Spune-le salutări celor ce ne iubesc în credință! Harul să fie cu voi toți! [Amin!]
Notas al pie
- 3:10a Gr. hairetikós denumește persoana care are păreri sectare ori disidente și care le promovează în interiorul comunității, amenințând unitatea și creând dezbinare (vezi Rom. 16:17).
- 3:12a În Antichitate existau cel puțin trei cetăți cu acest nume, în diferite regiuni ale imperiului: Epir (Grecia), Bitinia (Asia Mică) și Armenia. Cel mai probabil, Pavel se referă la cetatea din Epir (astăzi Smyrtoula).
- 3:13a Gr. nomikós este folosit în NT și cu sensul de „cărturar” sau „învățător al Legii” (Lc. 7:30; 10:25; 11:45).