Cântarea Cântărilor 8
8
O, de ai fi fratele meu, care a supt la țâțele mamei mele! Când te-aș întâlni în uliță, te-aș săruta și nimeni nu m-ar ține de rău.
2
Te-aș lua și te-aș aduce la casa mamei mele; ea m-ar învăța să-ți dau să bei vin✦ mirositor, must din rodiile mele.
3
Mâna lui stângă✦ să fie sub capul meu, și dreapta lui să mă îmbrățișeze! –
4
Vă rog✦ fierbinte, fiice ale Ierusalimului, nu stârniți, nu treziți dragostea până nu vine ea! –
5
Cine✦ este aceea care se suie din pustie rezemată de iubitul ei și zicând: „Te-am trezit sub măr; acolo te-a născut mama ta, acolo te-a născut și te-a făcut ea”? –
6
Pune-mă✦ ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe brațul tău; căci dragostea este tare ca moartea, și gelozia este neînduplecată ca Locuința Morților; jarul ei este jar de foc, o flacără a Domnului.
7
Apele cele mari nu pot să stingă dragostea, și râurile n-ar putea s-o înece; de✦ ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste, tot n-ar avea decât dispreț. –
8
Avem o soră micuță✦, care n-are încă țâțe. Ce vom face cu sora noastră în ziua când îi vor veni pețitorii?
9
Dacă este zid, vom zidi niște zimți de argint pe ea; dar dacă este ușă, o vom închide cu o scândură de cedru. –
10
Eu sunt un zid, și țâțele mele sunt ca niște turnuri; în ochii lui am fost ca una care a găsit pace.
11
Solomon avea o vie la Baal-Hamon; a închiriat-o✦ unor păzitori, și fiecare trebuia să aducă pentru rodul ei o mie de sicli de argint.
12
Via mea, care este a mea, o păstrez eu. Ține-ți, Solomoane, cei o mie de sicli, și două sute să fie ai celor ce păzesc rodul! –
13
Tu, care locuiești în grădini, niște prieteni își pleacă urechea la glasul tău: binevoiește✦ și fă-mă să-l aud! –
14
Vino✦ repede, iubitule, ca✦ o căprioară sau ca puiul de cerb pe munții plini de mirozne!