Romani 9

1

Spun adevărul. Pavel trece acum de la culminarea triumfătoare şi veselă a cap. 8 la cercetarea unei probleme care-l umple de o mare întristare şi… o durere necurmată în inimă (cap. 9,2) Care este motivul pentru care poporul ales al lui Dumnezeu, a lepădat în număr atât de mare Evanghelia? Dacă Evanghelia aduce o mântuire sigură aleşilor lui Dumnezeu, pentru ce poporul Său Israel nu se găseşte printre moştenitorii acestei mântuiri? Dacă vestea bună a mântuirii este împlinirea făgăduinţelor făcute lui Israel, atunci cu siguranţă ea trebuie să fie întâmpinată cu aprobare din partea acelora pentru care ea fusese destinată special. În schimb, însă ea a aţâţat pe cei mai mulţi dintre ei la o îndârjită opoziţie.

Pavel pregătise calea pentru discutarea din partea lui a acestei chestiuni dificile şi delicate prin sublinierea faptului că, deşi Evanghelia este atât pentru iudei, cât şi pentru neamuri, ea e în primul rând pentru iudei (cap. 1,16; 2,10). El de asemenea, subliniase faptul că Dumnezeu nu caută la faţă (cap. 2,11) şi că iudeii în deosebi, fuseseră vinovaţi de păcat (vers. 17-24). El devotase un capitol întreg spre a dovedi că Evanghelia mântuirii prin credinţă e bine susţinută de VT (cap 4). În cap. 3,1 chiar şi începuse să abordeze problema direct, dar deplina dezvoltare a subiectului a fost rezervată cap. 9; 10; 11.

Mai întâi, Pavel afirmă iubirea şi întristarea lui pentru propriul său popor (cap. 9,1-3). Apoi declară că pricina lepădării lor nu este eşecul făgăduinţelor lui Dumnezeu faţă de ei (vers. 6,13). Şi nici nu e vreo neîndreptăţire din partea lui Dumnezeu în chestiunea aceasta (vers. 14-29). Greşeala constă din propria lor lepădare a neprihănirii care este din credinţă (cap. 9,30 la 10,21). Pavel nu descrie starea lor ca deznădăjduită. El stăruie în a vorbi despre mântuirea unei rămăşiţe datorită unei alegeri prin har (cap. 11,1-10), şi despre primirea neamurilor (vers. 11-22), toate acestea fiind

o dovadă a înţelepciunii şi slavei lui Dumnezeu (vers. 33-36).

În Hristos. Pavel face apel la experienţa sa ca unul unit cu Hristos, pentru a dovedi autenticitatea cuvintelor pe care urmează să le spună (cf. 2 Cor. 2,17).

Nu mint. Comparaţi 2 Cor. 11,31; Gal. 1,20; 2 Tim. 2,7. Pavel îşi dădea bine seama că mulţi dintre conaţionalii săi iudei îl priveau ca pe un trădător. (Fapte 21,28; 22,22; 25,24). Desele lui conflicte cu iudeii şi iudaizanţii, natural, aruncau îndoială asupra iubirii sale pentru propria sa naţiune. De aceea, el exprimă sinceritatea preocupării sale pentru propriul său popor în aceşti termeni puternici.

Cugetul. [Conştiinţa, KJV]. Vezi Rom. 2,15; cf. fapte 23,1, 24, 16.

Luminat de Duhul Sfânt. [În Duhul Sfânt, KJV]. Adică, în Duhul Sfânt (vezi cap. 5,5). Pavel vorbise despre unirea credinciosului cu Duhul lui Dumnezeu (cap. 8,9.11.16) Duhul Sfânt este Duhul adevărului (Ioan 14,17; 15,26; 16,13) şi mărturia unei conştiinţe luminate de El şi acţionând sub influenţa Lui trebuie să fie o călăuzire adevărată şi sigură.

Îmi este martor. Acelaşi verb e folosit în cap. 2,15; 8,16.

2

Întristare. [Tristeţe, KJV]. Gr. lupe, întristare, durere.

Durere. [Întristare, KJV]. Gr. odune, chin, durere. Acest cuvânt apare în altă parte în NT numai în 1 Tim. 6,10.

Necurmată. [Continuă, KJV]. Gr. adialeiptos, literal fără a părăsi. Singura altă apariţie în NT a acestui cuvânt e în 2 Tim. 1,3.

Inimă. Vezi cap. 1,21.

3

Căci. Versetul acesta nu dă motivul întristării lui Pavel, ci mai de grabă dovada sincerităţii sale.

Aproape să doresc. Literal doream sau mă rugam. Expresia greacă este una idiomatică implicând o dorinţă reală, dar trecătoare, care deja a fost părăsită ca nerealizabilă. El dorea şi se ruga dar erau anumite impedimente care făceau împlinirea imposibilă. Comparaţi aceaşi expresie din Gal. 4,20.

Anatema. [Blestemat, KJV]. A fost multă discuţie cu privire la ce a vrut să spună Pavel în această puternică expresie. Soluţia cea mai simplă pare să se afle în compararea dorinţei lui Pavel cu rugăciunea lui Moise: Acum sau iartă-le păcatul, sau de nu, şterge-mă pe mine din cartea Ta, pe care ai scris-o (Ex. 32,32). Răspunsul lui Moise arată că o astfel de rugăciune nu ar putea fi împlinită. Pe cel ce a păcătuit în contra mea, pe acela îl voi şterge din cartea Mea (Ex. 32,33).

De. Gr. apo, o prepoziţie implicând separare.

După trup. [După carne, KJV]. Adică, iudeii, care erau fraţii lui Pavel prin legături de neam. După duh, Pavel era un membru al Israelului spiritual, şi rudele lui spirituale erau fraţii din biserica creştină (cf. Marcu 3,33-35).

4

Israeliţi. Pavel nu-i numeşte evrei, lucru care i-ar distinge prin limbă, nici iudei ceea ce i-ar distinge prin neam. În schimb, el foloseşte titlul care arată poziţia lor ca popor ales al lui Dumnezeu. Ca descendenţi ai lui Iacov, care primesc de la Dumnezeu numele de Israel ei sunt moştenitori ai făgăduinţelor date părinţilor (Ef 2,12). În NT titlul este transferat la biserica creştină, despre care Pavel vorbeşte ca fiind Israelul lui Dumnezeu (Gal. 6,16).

Înfierea. Vezi cap. 8,15. Aici termenul implică legătura dintre Dumnezeu şi Israel anunţată în Ex. 4,22: Israel este fiul Meu, cel întâi născut al meu (cf. Deut. 14,1; 32,6; Ier. 31,9; Osea 11,1). Chemarea lui Avraam şi a seminţei lui pentru a fi poporul deosebit al lui Dumnezeu a marcat începutul adoptării lui. (vezi Vol. IV, Pavel, 25-27).

Slava. Vezi cap. 3,23. În cazul acesta, referirea pare să fie la semnul vizibil al prezenţei lui Dumnezeu. Lucrul acesta a fost văzut în stâlpul de nor şi de foc, lumina aprinsă de pe Muntele Sinai, Şechina din tabernacul şi din primul templu (vezi Ex. 16,10; 24,16; 40,34.35; 1 Sam. 4,22; 1 Regi 8,10.11; Evrei 9,5). Numai Israel dintre toate naţiunile fusese privilegiat să aibă o astfel de manifestare a prezenţei lui Dumnezeu (vezi Ioan 1,14.

Legămintele. Acestea sunt legămintele făgăduinţei faţă de care neamurile erau străine (Ef. 2,12.13; vezi şi Gen. 17,2.7.9; Ex. 2,24). Iudeii păreau să privească aceste legăminte ca punând pe Dumnezeu sub obligaţia de a-i favoriza cu protecţia şi binecuvântare divină. În acelaşi timp, ei ignorau obligaţiile lor proprii şi au dat greş în a împlini condiţiile pe care erau bazate legămintele.

Darea legii. Referirea este fără îndoială la legile date la Sinai. Israel, mai pe sus de toate celelalte naţiuni, fusese favorizat cu o descoperire a voiei lui Dumnezeu (Deut. 4,8; Neem. 9,13.14). Pavel deja mustrase pe iudei pentru susţinerea că simpla posedare a legii, fără ascultare, ar aduce binecuvântarea (vezi Rom. 2,17-29).

Slujba dumnezeiască. Gr. latreia, tradus serviciu divin în Evrei 9,1. Referirea e fără îndoială la serviciul sanctuarului (vezi Evrei 9,6, unde latreia e din nou tradus serviciul lui Dumnezeu). De unde scopul întreg al sistemului ceremonial era de a dezvolta un popor sfânt şi de a-l învăţa că prevederile planului lui Dumnezeu de îndreptăţire prin credinţă în venirea Răscumpărătorului. Israeliţii fuseseră foarte mult favorizaţi prin înzestrarea cu serviciul lui Dumnezeu. Dar de privilegiul acesta se abuzase în mod serios (vezi Mat. 21,13; Ioan 2,14-16).

Făgăduinţele. Acestea sunt în mod deosebit făgăduinţele VT cu privire la Mesia şi la împărăţia Sa şi la viitorul plin de slavă al lui Israel (vezi şi Fapte 26,6; Gal. 3,16.21; Evrei 7,6).

5

Patriarhii. [Părinţii, KJV]. Avraam, Isaac şi Iacov erau în mod deosebit priviţi ca părinţi (Fapte 3,13; 7,32). Iudeii considerau ca o chestiune de mare merit de a fi descendenţi ai unor asemenea nobili strămoşi (vezi Mat. 3,9; cf. Ioan 8,39.53; 2 Cor. 11,22). Mai târziu, în epistola aceasta, Pavel vorbeşte despre iubirea lui Dumnezeu pentru Israel din pricina părinţilor lor (Rom. 11,28).

Şi din ei. [Din care, KJV]. Mai degrabă, din care sau intre care. Ultimul şi cel mai mare din toate privilegiile acordate israeliţilor era că Mesia a apărut din neamul lor. Tocmai către acest cel mai înalt privilegiu atrăseseră atenţia toate celelalte binecuvântări.

După trup. [În ce priveşte carnea, KJV]. Pavel limitează originea iudaică a lui Isus la natura Lui omenească, aşa ca în cap. 1,3.

Hristosul. [Hristos, KJV]. Literal, Hristosul, referindu-se la titlul şi poziţia sa ca Mesia.

Care este. Interpretarea ultimei jumătăţi a vers. 5 a fost dezvăluită pe larg. Discuţia a atins culmea după apariţia NT şi RV în 1881. Spaţiu considerabil a fost devotat chestiunii în revistele religioase ale timpului. Problema este una de punctuaţie, şi întrucât manuscrisele originalului grec au fost scrise fără nici o formă de punctuaţie, soluţia devine o chestiune de interpretare (cf. cele de la Luca 23,43).

Cu diferite schimbări de punctuaţie patru interpretări posibile ale acestui pasaj au fost susţinute (vezi RV şi marginalele). Una este de a nu pune nici o punctuaţie, sau o virgulă dup trup [carne] şi să se refere întregul pasaj la Hristos ca o afirmare a divinităţii Lui. Aceasta a fost vederea tradiţională şi este interpretarea oferiră de KJV şi de cele mai multe versiuni. O a doua posibilitate este de a pune o virgulă după trup şi un punct după toate. Pasajul atunci ar spune: Din care e Hristos în ce priveşte trupul, care este peste toate. Dumnezeu să fie în veci binecuvântat.

O a treia posibilitate este de a pune un punct după trup şi de a traduce restul versetului: El care este Dumnezeu peste toate să fie în veci binecuvântat. Sau Dumnezeu care este peste toate să fie în veci binecuvântat. Aceasta este exprimarea preferată de RSV şi de câteva alte versiuni. O a patra posibilitate este de a folosi aceeaşi punctuaţie ca în soluţia a patra şi a traduce: El care este peste tot este Dumnezeu binecuvântat în veci. Pentru o tratare mai detaliată a problemei vezi Sanday şi Headleam, Comentariul critic Internaţional, la Romani, p. 233-238.

Întrebarea fundamentală este dacă pasajul trebuie să fie interpretat ca o afirmare a dumnezeirii lui Hristos. A o privi în felul acesta este interpretarea cea mai simplă şi cea mai naturală a construcţiei gramaticale a versetului. Ea este cea mai corespunzătoare contextului. Pavel relatase multele beneficii şi privilegii pe care Dumnezeu le încredinţase lui Israel ca popor ales. Ca o culminare a acestor binecuvântări, Pavel menţionează descendenţa lui Mesia din propriul lor neam. Dar descendenţa aceasta e limitată la natura lui fizică. Mesia are altă natură care nu e carne [trup] şi Pavel se referă mai departe la Hristos, care este mai pe sus de toate, Dumnezeu binecuvântat în veci. Exprimarea de către Pavel a naturii omeneşti a lui Hristos pare să ceară ca o antiteză această clară afirmare a dumnezeirii Lui (cf. Rom. 1,3.4). Că Hristos este cu adevărat divin şi Cel care este peste toate e arătat în multe pasaje ale NT (vezi Ioan 1,1-3; Ef. 1,20-22; Fil. 2,10.11; Col. 1,16.17:2,9; notă adiţională la Ioan 1). În ce priveşte o tratare în plus a acestui text vezi The Minstry, sept. 1954, p. 19-21; Probleme de traducere biblică, p. 218-222.

Peste toate. Comparaţi cap. 11,36. Această descriere a puterii şi demnităţii supreme a Aceluia care era un israelit prin descendenţă omenească serveşte ca să intensifice caracterul privilegiat al neamului iudaic. Ce binecuvântări mai mari ce ocazii mai mari, ar fi putut să acorde Domnul vreunui popor decât acelea prezentate în aceste două versete?

Prin enumerarea acestor privilegii, Pavel a arătat cauza durerii sale necurmate. Fiecare privilegiu numit îi reaminteşte de scopul original al lui Dumnezeu pentru Israel şi al destinului glorios promis lor (vezi Vol. IV Pavel, 25-38). Dar cât de mult contrastează aceasta cu starea lor prezentă decăzută!

6

Nu înseamnă că. [Nu ca şi cum, KJV]. Pavel arată că durerea sa pentru conaţionalii săi nu trebuie să fie înţeleasă ca însemnând eşecul făgăduinţei lui Dumnezeu faţă de Israel. A rămas fără putere. [este fără eşec, KJV]. Gr. ekpipto, literal a cădea afară, de unde a da greş. Cuvântul lui Dumnezeu. Adică voia şi scopul declarate ale lui Dumnezeu.

Nu toţi cei ce se coboară din Israel. Pasajul zice literal deoarece nu toţi cei care sunt din Israel, aceştia sunt Israel. Părerea lui Pavel este că nu toţi cei care descind din Israel aparţin cu adevărat lui Israel în deplină însemnătate spirituală a acestui nume. Scopul său în facerea acestei afirmaţii este de a explica cum cuvântul lui Dumnezeu pentru Israel e limitat la cei care împlinesc condiţiile relaţiei de legământ. Pentru această rămăşiţă credincioasă şi ascultătoare cuvântul lui Dumnezeu nu va da greş.

Israel. [Din Israel, KJV]. Aceasta se referă la odraslele lui Israel după trup, descendenţii fizici ai lui Iacov. Făgăduinţa divină a fost dată cu adevărat Israelului, dar aceasta nu cuprinde pe oricine ar putea să pretindă descendenţă din Iacov fără nici o altă limitare. Pavel explicase deja că aceia care au credinţă sunt adevăraţi fii ai lui Avraam (Rom. 4; Gal. 3,7-9; cf. Rom. 2,8.29). Segnala un errore

7

Sămânţa. Comparaţi Gal. 3,29.

Copiii. Adică, copii în cel mai deplin înţeles, ca în cap. 8,17 dacă suntem copii suntem şi moştenitori. Descendenţii lui Avraam nu au drepturi de moştenire numai din cauză că îşi pot urmări linia genealogică din el.

În Isaac. Sau prin Isaac. Acelaşi cuvânt grecesc tradus în (en e redat prin în Mat. 9,34 şi prin în 1 Cor. 6,2 şi Col. 1,16. Cuvintele în Isaac vei avea o sămânţă care-ţi va purta numele [în Isaac va fi numită sămânţa ta] sunt una citat din LXX la Gen. 21,12 (cf. Evrei 11,18).

Purta numele. [Numită, KJV; se va numi urmaş, Nitz.]. Isaac şi Ismael, după trup, erau amândoi fii ai lui Avraam. Totuşi, făgăduinţele au fost făcute lui Isaac şi descendenţilor lui. Ismael nu a fost inclus. Aceasta nu înseamnă că Ismael şi urmaşii lui erau în afară de limitele mântuirii, ci doar că Dumnezeu alesese pe descendenţii lui Isaac să fie misionarii Lui faţă de lume. Ei trebuiau să dea la iveală principiile împărăţiei Sale înaintea naţiunilor, ca oamenii să poată fi atraşi la El (vezi Vol. IV, p. 26-30; vezi Ez. 25,1). Dumnezeu Îşi rezervă dreptul de a încredinţa diferite răspunderi oamenilor şi naţiunilor (vezi Dan. 4,17).

8

Copiii trupeşti. [Copii ai cărnii, KJV]. Aceştia sunt doar descendenţii fizici, aşa ca Ismael (vezi Gal. 4,23). Dar binecuvântările spirituale nu sunt moştenite prin coborâre naturală.

Copii ai lui Dumnezeu. Aceasta se referă istoric la descendenţii lui Avraam prin Isaac. Ei erau aceia care se găseau în relaţie de legământ cu Dumnezeu, care au moştenit făgăduinţele şi au primit privilegiile poporului ales. Din deosebirea aceasta făcută între Isaac şi Ismael, Pavel scoate principiul că a fi adevăraţi fii ai lui Avraam, şi adevăraţi fii ai lui Dumnezeu, nu depinde numai de descendenţa fizică. Aceasta era o doctrină grea pentru iudei, deoarece doctrina lor cea mai îndrăgită era că simplul fapt că era cineva iudeu îl făcea copil al lui Dumnezeu. Dar cât de încurajatoare trebuie să fi fost cuvintele acestea pentru neamuri!

Copiii făgăduinţei. Cazul lui Isaac este fără îndoială cel la care se face referire. Isaac s-a născut când Avraam şi Sara trecuseră de timpul vieţii când în mod natural puteau aştepta un copil. Dar făgăduinţa lui Dumnezeu şi primirea ei din partea lor prin credinţă a făcut cu putinţă ca ei să devină părinţi ai lui Isaac. (vezi cap. 4,18-21). La fel, aşa cum explică Pavel în Gal. 4,21-31, numai prin renaştere spirituală s-ar putea ca neamurile să poată deveni copii ai lui Dumnezeu, copii ai făgăduinţei (vers. 28).

9

Cuvântul acesta este o făgăduinţă. [Cuvânt al făgăduinţei, KJV]. Propoziţia poate fi tradusă cuvântul acesta este de făgăduinţă. În versiunea greacă accentul este pe cuvântul făgăduinţă. Subiectul lui Pavel este că atunci când Dumnezeu a zis: Pe vremea aceasta mă voi întoarce şi Sara va avea un fiu, El a rostit un cuvânt de făgăduinţă. Naşterea lui Isaac depindea de făgăduinţă. Făgăduinţa nu depindea de naştere. Dacă nu ar fi fost făgăduinţa şi intervenţia divină, Isaac nu s-ar fi născut. De la aceasta, Pavel continuă să deducă principiul că simpla legătură cu neamul iudeu după trup [carne] nu implică în mod necesar o părtărşie mai mult la făgăduinţă decât o făcea în zilele lui Isaac şi Ismael.

Pe vremea aceasta. Literal potrivit cu sezonul acesta. Citatul e din Gen. 18,10.14.

10

Ba mai mult. [Şi nu numai, KJV]. Pavel oferă acum o ilustraţie şi mai clară a aceluiaşi principiu. S-ar putea obiecta că alegerea lui Isaac şi lepădarea lui Ismael sunt uşor înţelese pe temeiul faptului că Sara era soţia lui Avraam, în timp ce Agar era numai o roabă (Gen. 16,1). Dar alegerea lui Iacov faţă de Esau nu putea fi explicată în felul acesta, deoarece originea lor era identică.

Tot aşa a fost şi cu Rebeca. Propoziţia începând cu aceste cuvinte este întreruptă de paranteze din vers. 11 şi apoi continuată în vers. 12. Înţelesul însă este clar. E menţionată Rebeca şi nu Isaac, întrucât ei i-a fost adresată profeţia citată în vers. 12.

Numai. [Printr-unul, KJV]. Aceste cuvinte scot în evidenţă faptul că a fost numai un singur tată. Dar, deşi Iacov şi Esau aveau acelaşi tată şi aceeaşi mamă, lucrurile rânduite lor au fost diferite.

Părintele nostru Isaac. Gemenii aveau ca tată pe patriarhul neamului ales. Totuşi, Iacob era cel ales să fie protopărintele naţiunii prin care Dumnezeu plănuia să răspândească o cunoştinţă a voiei Lui.

11

Nu se născuseră încă. Faptul că cel mai tânăr urma să aibă precădere faţă de cel mai mare fusese prezis lui Rebeca înainte de naşterea lor (vezi vers 12).

Ca să rămână în picioare. [Să poată sta, KJV]. Sau să poată rămâne, să poată dăinui. Acesta este opusul lui a rămas fără putere 8vers. 6).

Alegere. Gr. ekloge, procesul de alegere, selecţiune (vezi Fapte 9,15; Rom. 11,5.7.28; 1 Tes. 1,4; 2 Petru 1,10). Derivă de la verbul eklegomai, a spicui, a alege (vezi Rom. 8,33). În ce priveşte o tratare a alegerii în legătură cu mântuirea vezi cap. 8,29; vezi pp 207, 208; TM 453, 454.

Nu prin fapte. Adică, nu din cauza vreunor merite câştigate prin fapte.

Prin Cel ce cheamă. Dumnezeu Îşi rezervă dreptul să acorde oamenilor diferite răspunderi (vezi vers. 7). Oamenii s-ar putea să umble după darurile cele mai bune (1 Cor. 12,31), dar Dumnezeu este Cel care prin Duhul Sfânt distribuie darurile aşa cum vrea (vers. 7-11). Numai pentru faptul că Iacov fusese ales ca protopărinte al naţiunii care urma să fie unealta lui Dumnezeu pentru evanghelizare, în nici un caz nu însemna că fratele său fusese ales să fie pierdut. O astfel de deducţie nu este întemeiată. Pasajul acesta a fost folosit pentru a susţine doctrina că Dumnezeu predestinează pe unii la mântuire şi pe unii la osândă veşnică, indiferent de caracter. Dar o astfel de doctrină e contrară cu întregul conţinut al Scripturii (vezi Rom. 8,29) şi deci nu poate fi ceea ce vrea să spună Pavel în versetul acesta. Pavel încearcă să scotă în evidenţă pentru iudei, prin referirea la bine cunoscuta istorie a lui Isaac şi Ismael, Iacov şi Esau faptul vital că simplele fapte şi simpla apartenenţă la neamul ales nu leagă sau nu obligă pe Dumnezeu să binecuvânteze cu favoare şi privilegiu. Era necesar ca Pavel să scoată punctul acesta cu putere în evidenţă deoarece iudeii înţelegeau greşit relaţia lor de legământ şi abuzau de ea.

12

S-a zis Rebecii. [S-a zis ei, KJV]. Aşa cum Pavel a descris alegerea lui Isaac citând prezicerea Domnului făcută lui Avraam (vers. 7) tot aşa acum descrie alegerea lui Iacov repetând prezicerea divină făcută Rebecăi. Citatul este din Gen. 25,23.

Va fi rob celui mai mic. [va servi celui mai tânăr, KJV]. Prezicerea aceasta nu s-a împlinit literal în cazul lui Iacob şi a lui Esau personal, dar s-a împlinit în istoria ulterioară a descendenţilor lor (vezi Gen. 25,23). Că alegerea lui Iacov faţă de Esau cuprinde şi naţiunile care au descins din ei e clar din prezicerea originară.

13

După cum este scris. Citatul e din Mal. 1,2.3.

Pe Iacov l-am iubit. Versetul acesta nu explică motivul alegerii de către Dumnezeu al lui Iacov şi al lepădării din partea Lui a lui Esau. Mai degrabă, descrie istoria celor doi fii şi a celor două popoare care au descins din ei, Israel şi Edom. Că descendenţii ca şi strămoşii sunt cuprinşi e destul de aparent din contextul lui Mal. 1,2.3.

Pe Esau l-am urât. Această expresie puternică nu lasă a se înţelege ură pozitivă, aşa cum e folosit termenul astăzi, dar că Dumnezeu l-a preferat pe Iacov mai mult decât pe Esau în alegerea din partea Sa a protopărintelui neamului ales (vezi vers. 10, 11). Pare să fi fost ceva obişnuit în vremurile biblice de a folosi termenul a urî în sensul acesta. În felul acesta, preferinţa lui Iacov faţă de Rahela este comparată cu ura [sau nesocotirea ei din partea lui] faţă de Lea (Gen. 29,30.31). La fel Isus vorbeşte despre a urî pe tată şi pe mamă (Luca 14,26) şi a urî propria sa viaţă (Ioan 12,25). Comparaţi Mat. 6,24; vezi Mal. 1,3.

Referindu-se la istoria patriarhilor, Pavel arată că alegerea din partea lui Dumnezeu a Israelului spiritual (vezi Mat. 21,33-43) în vederea eşecului iudeilor de a împlini scopul divin, e în concordanţă cu procedeele Sale din trecut. Dumnezeu nu e nesincer faţă de nimeni, chemând biserica creştină să împlinească scopul Său pentru lume. Dumnezeu urmează acelaşi principiu pe care El l-a folosit când a ales pe israeliţi şi a lepădat pe edomiţi şi ismaeliţi. Acum Pavel trece mai departe pentru a dovedi că nici lepădarea prezentă nu implică faptul că Dumnezeu este nedrept.

14

Deci ce vom zice? Aceasta introduce pe cea dintâi din cele două obiecţiuni posibile pe care un iudeu le-ar putea ridica faţă de argumentaţia lui Pavel. A doua este în evrs. 19. Alegerea lui Israel şi lepădarea lui Ismael şi a lui Esau erau exemple de alegerile pe care un iudeu le-ar aproba din toată inima. Dar Pavel a argumentat că aceste exemple cuprind în sine un principiu care ar fi îndreptăţit excluderea naţiunii necredincioase a iudeilor. La o astfel de concluzie el aşteaptă ca imediat să se ridice o obiecţie.

Este nedreaptă? Construcţia greacă implică un răspuns negativ. Pavel răspunde la aceasta apelând la o autoritate care nu putea fi pusă la îndoială de un iudeu. Dumnezeu nu poate fi acuzat că e nedrept, deoarece în Scripturile VT Dumnezeu anume pretinde pentru Sine libertatea de a proceda cu oamenii potrivit scopurilor Sale divine.

Nicidecum. [să ferească Domnul, KJV]. Vezi cap. 3,4.

15

Voi avea milă. Citatul este din Ex. 33,19, şi aceste cuvinte au fost spuse lui Moise în legătură cu cererea Lui de a vedea slava lui Dumnezeu. Subiectul nu este unul de mântuirea personală, ci unul care ţine de dreptul lui Dumnezeu de a arăta anumite favoruri aceluia căruia El doreşte. Faptul că Dumnezeu nu ne descopere nouă slava Sa în felul remarcabil cum a făcut cu Moise nu e dovadă de nedreptate. Dumnezeu e prea înţelept pentru a greşi, şi prea bun pentru a reţine vreun lucru bun de la aceia care umblă cu neprihănire (SC 96, vezi Ps. 84,11).

De oricine. [De cine, KJV]. Mai de grabă, de oricine. Pavel citează cuvintele acestea din Ex. 33,19 pentru a scoate în evidenţă subiectul său că Dumnezeu urmează să decidă cine urmează să fie primitorii unor anumite favoruri. Nu este treaba omului omului să-I dicteze.

16

Aşadar. Deducţia trasă din cuvintele lui Dumnezeu faţă de Moise este că acordarea unor anumite privilegii nu depinde de voia omului sau de eforturile lui ci de înţelepciunea lui Dumnezeu, care ştie ce este cel mai bine şi care în tăcere, cu răbdare lucrează sfaturile voii Lui (Ed. 173).

Cine aleargă. Aceasta denotă un efort încordat. Metafora, fără îndoială luată de la întrecerile de alergări, e favorită lui Pavel (1 Cor. 9,24.26; Gal. 2,2; 5,7; Fil. 2,16).

Ci de la Dumnezeu. Dumnezeu urmăreşte mântuirea tuturor oamenilor (1 Tim. 2,4). Nimeni nu trebuie să se teamă că e în afară de limitele mântuirii, dar Dumnezeu în înţelepciunea Lui alege instrumentele prin care Îşi realizează scopurile. Dacă aceia pe care El îi alege ca să îndeplinească o anumită slujbă dau greş, El alege alţii pentru a le lua locul. Oamenii sunt îndemnaţi să conlucreze cu planurile divine şi să nu alerge dacă Domnul nu i-a chemat (vezi Ier. 23,21). Segnala un errore

17

Scriptura zice. Scripturile sunt personificate în această formulă comună de citate (vezi şi Gal. 3,8.22). În Rom. 9,15 Pavel a folosit cuvintele el zice adică Dumnezeu zice, pentru a introduce citatul din cuvintele lui Dumnezeu adresate lui Moise.

Înadins. [Chiar pentru acelaşi scop, KJV]. Mai degrabă, pentru însuşi scopul acesta, care era scopul e arătat în restul versetului. Citatul e din Ex. 9,16 cu oarecare variaţii şi face parte din cuvintele adresate prin Moise lui faraon după plaga cu băşicile.

Te-am ridicat. Gr. exegeiro. Singura altă apariţie a acestui verb este în 1 Cor. 6,14, unde este folosit pentru a descrie ridicarea celor morţi. Din exprimarea contextului la Ex. 9,16 unii consideră că pasajul înseamnă: te-am ridicat din boală, adică faraon nu pierise în plăgile de până acum. Deşi din cauza caracterului lui rebel împăratul probabil merita să fie nimicit, Dumnezeu i-a păstrat viaţa şi prin el Şi-a împlinit planul Său. Alţii văd o referire mai generală la faptul că Dumnezeu a adus pe faraon pe scena istoriei (cf. Hab. 1,6; Zah. 11,16) şi prin el a realizat anumit scop. Vezi ex. 9,16.

Un lucru pe care pasajul acesta nu îl însemnează precis e că Dumnezeu predestinase pe faraon la o viaţă de rebeliune şi nimicire finală. O astfel de interpretare ar fi cu totul contrarie restului Scripturii (vezi Rom. 8,29; vezi PP 267). Chestiunea sub consideraţie nu este salvarea personală a lui faraon, ci poziţia lui faraon ca conducător al uneia dintre cele mai mari naţiuni a timpului său. Dumnezeu lucrează prin naţiuni şi conducătorii lor pentru a îndeplini scopurile Sale pe pământ (vezi dan. 4,17).

Să-Mi arăt în tine puterea Mea. O traducere literală a lui Ex. 9,16 zice: v-am arătat puterea Mea. Exprimarea lui Pavel e de acord cu LXX. Încăpăţânarea stăruitoare a lui faraon a dus la manifestări tot mai mari de putere divină, până când în cele din urmă chiar şi monarhul îngâmfat a fost constrâns să admită puterea superioară a lui Dumnezeu (Ex. 9,27). Cuvântul grec dunamis, folosit aici pentru putere înseamnă tărie, sau forţă.

Să fie vestit. Sau să poată fi vestit. Scopul acesta al lui Dumnezeu este încă împlinit oriunde este citită cartea Exod.

18

Astfel. [De aceea, KJV]. Din nou, ca şi în vers. 16, Pavel afirmă concluzia care se poate trage din exemplele citate.

El are milă. Vezi vers. 15.

Vrea. Gr. thelo, a voi, a dori.

Împietreşte. Gr. sklerno. Singurele alte apariţii NT ale acestui cuvânt sunt în Fapte 19, 9; Evrei 3,8.13.15; 4,7. În Exod împietrirea inimi lui faraon e uneori descrisă ca fiind autoprodusă (Ex. 8,15.32 etc.) şi uneori ca produsă de Dumnezeu (Ex. 4,21; 7,3 etc.). În Biblie, Dumnezeu este adesea prezentat ca făcând ceea ce nu previne (vezi 2 Cron. 18,18). Pavel aici alege ultima prezentare ca fiind mai bine potrivită scopului său din context. Împietrirea inimii omului e rezultatul rebeliunii împotriva descoperii divine şi a respingerii Duhului Divin. Pavel a vorbit mai înainte în epistola aceasta cu privire la felul cum Dumnezeu predă pe un om consecinţelor inevitabile ale acestei neascultări încăpăţânate (Rom. 1,24.26.28). În ce priveşte o discutare a împietririi inimii lui faraon vezi Ex. 4,21.

19

Dar îmi vei zice. Aceasta introduce a doua obiecţiune posibilă care s-ar putea ridica la argumentaţia lui Pavel (vezi vers. 14).

Bagă vină. [Găseşte greşeală, KJV]. Întrebarea celui care obiectează ar putea fi parafrazată în felul următor: dacă Dumnezeu Însuşi împietreşte inima unui om. Cum poate El să stăruiască în a-i găsi greşeli? E drept ca Dumnezeu să învinuiască pe păcătoşi dacă purtarea lor e în acord cu planul Lui şi e rezultatul voinţei Lui irezistibile? Istoric, obiecţiunea aceasta ar putea să reamintească mustrarea adresată de Dumnezeu lui faraon: Opreşti pe poporul Meu cu sila şi nu-l laşi să plece (Ex. 9,17) şi până când nu vei voi tu de a te umili înaintea Mea? (cap. 10,3). În cazul lui faraon cel care obiectează ar zice: Dacă Dumnezeu a ales să împietrească inima împăratului, de ce îi mai găsea vină? Compară la Ex. 9,15.-16.

Pavel nu încearcă aici să dea un răspuns deplin la obiecţiunea aceasta. Unicul lui accent în contextul acesta este asupra faptului că în guvernarea lumii, Dumnezeu Îşi rezervă libertatea deplină să se ocupe de oameni în propriile Sale condiţii şi nu pe temeiul lor, fără de a se amesteca, natural, în ocazia lor la mântuire personală.

Neizbutind să recunoască accentul lui Pavel, unii teologi au fost mânaţi să citească în versetul acesta idei pe care Pavel nu le-a intenţionat. Calvin a înţeles că Dumnezeu în mod arbitrar a creat pe unii oameni spre mântuire şi pe alţii spre nimicire. O astfel de concepţie despre scopul lui Dumnezeu nu e în acord cu explicaţia dată de Pavel altundeva în aceeaşi epistolă că Dumnezeu nu dă pe faţă părtinire (Rom. 2,11), ci judecă pe fiecare om după faptele sale (cap. 2,6-10; cf. 3,22.23) şi va mântui pe oricine Îl va chema (cap. 10,12,13).

Sta împotriva. [A rezistat, KJV]. Întrebarea înseamnă: Cine e cel care rezistă voiei lui Dumnezeu? implicând că nimeni nu-I poate rezista.

Voiei. Gr. boulema. Acesta nu e cuvântul obişnuit pentru voie, care este thelema (cap. 2,18; 12,2; 15,32). Unica altă apariţie ale lui boulema sunt în Fapte 27,43; 1 Petru 4,3. Boulena, implică mai definit ideea de scop conştient şi deliberat.

20

Dar. Mai degrabă. Ordinea cuvintelor în greceşte şi înţelesul literal al propoziţiei este: O, omule, dar în adevăr, cine eşti tu? un contrast emfatic e sugerat între simplul om şi Dumnezeu. Pavel reaminteşte omului că unica lui legătură cu Dumnezeu este aceea de la făptură la Creator. De aceea, ce om are vreun drept să se plângă cu privire la procedeele lui Dumnezeu sau să se plângă cu privire la ele? În loc de a răspunde la întrebările puse în versetul anterior, Pavel se adresează spiritului care le-a dat naştere.

Răspunzi. Gr. antapokrinomai, literal a răspunde contrazicând. Unica altă apariţie în NT a acestui verb este în Luca 14,6, unde este folosit pentru a descrie incapacitatea fariseilor de a răspunde lui Isus. La fel, în versetul acesta, cuvântul poate sugera împotrivire faţă de un răspuns pe care Dumnezeu deja l-a dat.

Vasul de lut. [Lucrul format, KJV; plăsmuitura, Nitz.]. gr. plasma. Verbul înrudit, plasso, a modela, a da formă, aşa cum e cu lutul sau ceara. Compararea puterii lui Dumnezeu cu stăpânirea unui olar asupra lutului său era o idee obişnuită în VT. Pavel citează aici din Is. 29,16; 45,9( cf. 64,8; Ier. 18,6). E deosebit de corespunzător pentru Pavel să folosească aceste cuvinte din Isaia, întrucât ambii scriitori discută acelaşi subiect – formarea de către Dumnezeu a lui Israel aşa cum socoteşte EL că e cel mai bine.

Pentru ce? Încumetarea ridicării unei plângeri împotriva lui Dumnezeu e cu putere ilustrată. În calitate de Creator, Dumnezeu are dreptul de a distribui darurile potrivit cu voia Sa (vezi vers. 11).

21

Stăpân. [Nu are putere, KJV]. Gr. exousia, drept, autoritate. Argumentul este că a tăgădui că Dumnezeu are dreptul de a face cu omul aşa cum vrea El este echivalent cu tăgăduirea faptului că olarul are stăpânire deplină asupra lutului său, lucru care evident este absurd. S-ar putea ca Pavel să facă aluzie la Ier. 18,6. Este lucru important de a nota că în declaraţia acesta din Ieremia natura condiţională a făgăduinţelor lui Dumnezeu e clar arătată (Ier. 18,7-10). Dumnezeu lucrează pentru binele oamenilor şi naţiunilor, dar ei prin încăpăţânare şi pervertirea lor îşi aduc singuri ruină.

Aceeaşi frământătură. Din aceeaşi frământătură de lut olarul, după propria sa voie poate alege să facă un vas pentru un scop nobil şi un altul pentru o folosire mai umilă. La fel, Dumnezeu are autoritate asupra întregii omeniri şi se va ocupa de oameni potrivit scopurilor Sale binevoitoare. Lucrând pentru salvarea omenii, Dumnezeu vede de bine să îngăduie ca oamenii şi naţiunile să sufere urmările propriei lor neascultări. Ceea ce El permite în felul acesta este adesea prezentat în Biblie ca şi cum ar fi făcut direct de El (vezi 2 Cron. 18,18).

22

Şi ce putem să spunem dacă Dumnezeu? [Ce dacă Dumnezeu, KJV]. Literal dar dacă Dumnezeu. Propoziţia e incompletă, dar construcţia nu este neobişnuită (vezi Luca 19,41.42; Ioan 6,61.62). Ideea lui Pavel este: Dar dacă Dumnezeu, în ciuda faptului că are dreptul de netăgăduit de a proceda cu făpturile Sale în orice chip I se pare Lui cel mai bine de fapt, a dovedit multă îndelungă răbdare, ce altă obiecţie ai mai putea ridica împotriva justeţei Sale?

Voind. Unii comentatori interpretează sensul de aici a fi deoarece Dumnezeu doreşte, alţii în timp ce doreşte, sau deşi Dumnezeu doreşte. Dacă ar fi prima, Pavel ar zice că Dumnezeu suferă cu răbdare vase ale mâniei, deoarece El doreşte să descopere mânia şi puterea Sa într-o judecată finală mai teribilă. În felul acesta, Dumnezeu a cruţat viaţa lui faraon (vers. 17) suferind cu răbdare monarhul încăpăţânat, aşa încât să poată da manifestări şi mai mari ale puterii şi hotărârii Sale de a pedepsi cruzimea şi oprimarea (vezi PP 268). Dar, dacă traducerea a doua sau a treia e corectă, ideea lui pare a fi că deşi Dumnezeu doreşte să facă cunoscut puterea Sa şi ura Sa faţă de păcat, totuşi datorită răbdării, El restrânge mânia Sa şi rabdă vasele pregătite pentru nimicire. Interpretarea de la urmă pare să se acorde mai bine cu contextul şi cu tema epistolei (vezi de pildă, cap. 2,4, unde este afirmat explicit că scopul îngăduinţei şi îndelungeri răbdări a lui Dumnezeu e de a duce pe păcătoşi la pocăinţă). E adevărat că îndelunga răbdare a lui Dumnezeu poate fi dispreţuită şi în felul acesta poate avea ca rezultat împietrirea inimii şi o mai mare suveranitate a judecăţii ca în cazul lui faraon. Dar obiectivul prim al răbdării lui Dumnezeu e de a da oamenilor prilej de a se pocăi.

Mânia. Vezi cap. 1,18.

Puterea. [Puterea Lui, KJV]. Literal, aceea ce Îi este cu putinţă (cf. vcers. 17).

Multă răbdare. Vezi cap. 2,4.

Vase. Pavel continuă ilustraţia cu olarul şi lutul din versetul anterior.

Ale mâniei. Adică, meritând mânie, sau suferind mânie, ca în expresia copii ai mâniei (Ef. 2,3).

Făcute pentru. [Pregătite, KJV]. Gr. katartizo, care în forma care se găseşte aici, poate fi redat gata pentru nimicire. Construcţia greacă e diferită de aceea tradusă le-a pregătit mai dinainte din versetul 23. Pavel nu vrea să spună că Dumnezeu a pregătit vasele mâniei pentru nimicire, ci numai că ele erau coapte sau gata pentru ea.

23

Ca să să-Şi arate. [Ca să poată face cunoscut, KJV]. Legătura gramaticală dintre vers. 22 şi 23 e defectivă, dar sensul e clar. Răbdarea îndelungată a lui Dumnezeu faţă de cei pregătiţi pentru nimicire este şi pentru a arăta îndurare faţă de aceia care voiesc să împlinească programul lui Dumnezeu. Deşi meritaseră mânia lui Dumnezeu, El îi suferise cu multă răbdare, în folosul lor, şi al bisericii Sale.

Bogăţiile slavei. Vezi Ef. 1,18; 3,16; Col. 1,27. Pentru înţelesul cuprinzător al expresiei slavă lui Dumnezeu vezi Rom. 3,23.

Vase ale îndurării. Adică, vase care primesc şi experimentează îndurarea. Aceasta nu poate fi interpretat ca însemnând vase care merită îndurare, ca în cazul vaselor mâniei (vezi vers. 22) întrucât îndurarea lui Dumnezeu nu e meritată.

Pe care le-a pregătit mai dinainte. Gr. proetoinazo. Unica altă apariţie a acestui verb în NT este în Ef. 2,10. Pavel afirmă în chip distinct că Dumnezeu e Cel care pregăteşte vasele îndurării pentru slavă, deşi el nu descrie pe Dumnezeu ca pregătind vasele mâniei pentru distrugere (vezi Rom. 9,22). Felul în care Dumnezeu pregăteşte poporul Lui mai dinainte pentru slavă este schiţat de Pavel în cap. 8,28-30 (cf. 2 Tim. 1,9).

24

Adică pe noi. Adică, biserica creştină căreia i-au fost acordate privilegiile date pe vremuri lui Israel. Ceea ce Dumnezeu avusese de gând să facă pentru lume prin Israel, neamul ales, El va săvârşi în cele din urmă prin biserica Sa de pe pământ astăzi (PK 713, 714; vezi vol. II, p. 35, 36).

Nu numai dintre iudei. Biserica creştină e constituită din iudei, cât şi din neamuri. Din nou Pavel accentuează tema sa despre universalitatea harului divin (cf. cap. 3,29.30). Nimeni nu este chemat şi mântuit numai pentru faptul că e iudeu. Mântuirea e oferită atât iudeilor, cât şi neamurilor la fel, şi în aceleaşi condiţii (cap. 3,22; 10,12.13).

Neamuri. Cu referirea aceasta la neamuri, Pavel introduce subiectul care urmează să fie tratat până la finele cap. 11.

25

După cum zice. Pavel caută să confirme concluziile sale din Scripturile VT mai ales atunci când ar putea să pară discutabile. În felul acesta, el arată acum că atât chemarea neamurilor, cât şi salvarea numai a unei rămăşiţe a lui Israel fusese prezisă de profeţi.

Osea. Aceasta este o transliterare a redării greceşti a numelui ebraic Horea.

Voi numi. [Îi voi numi, KJV]. Citatul este din Osea 2,23, deşi nu e identic nici cu exprimarea ebraică nici cu cea din LXX-a. aşa cum sunt citate de Pavel, cuvintele greceşti zic literal: Voi chema pe cel ce nu e poporul meu, poporul meu şi pe cea care nu e iubită, iubită. În ce priveşte înţelesul afirmaţiei lui Osea în contextul original, vezi Osea 2,23; cf. cele de la cap. 1,6.9.

26

Şi va fi aşa. [Se va întâmpla, KJV]. Acest al doilea citat este din Osea 1,10. în contextul lui originar e o prezicere a chemării din nou a seminţiilor împrăştiate. Pavel arată cum va fi împlinită făgăduinţa cu privire la biserica creştină (vezi Osea 1,10).

În locul. Aceasta pare să însemne că în locul unde seminţiile, sau mai târziu neamurile, suferiseră ocara de a li se spune că nu era poporul lui Dumnezeu, ei urmau să fie chemaţi fiii Săi.

27

Isaia. Aceasta este o transliterare a scrierii greceşti a numelui ebraic Isaiah. Pavel trece acum de la profeţiile aplicabile la chemarea neamurilor la altele cu privire la lepădarea lui Israel cu excepţia unei rămăşiţe din el.

Strigă. Gr. krazo. Cuvântul arată o intensă râvnă (vezi Ioan 1,15; 7,28.37; 12,44; Fapte 23,6). Chiar dacă numărul. Citatul este din Is. 10,23, nu identic în formulare nici cu textul ebraic nici cu LXX. Totuşi variaţiile în formă nu schimbă înţelesul esenţial al profeţiei.

Nisipul mării. Cuvintele lui Isaia reflectă făgăduinţa făcută lui Avraam (Gen. 22,17).

Rămăşiţa. [O rămăşiţă, KJV]. Literal, rămăşiţă, însemnând în contextul său numai o rămăşiţă. Doctrina rămăşiţei era o parte importantă a învăţăturii lui Isaia. Ea era cuprinsă în însărcinarea sa divină de a fi un sol către Israel (Is. 6,13) şi el o scoate în evidenţă de repetate ori în scrierile sale (cap. 1,9; 10,20-22; 11,11-16; 37,4.31.32; 46,3). El fusese chiar instruit de Domnul să numească pe unul dintre fiii săi Şear-Iaşub, literal o rămăşiţă se va întoarce. Alţi profeţi VT menţionează şi ei adesea rămăşiţa (vezi Ier. 6,9; 23,3; 31,7; Ez. 6,8; 14,22; Ioel 2,32; Amos 5,15; Mica 2,12; 4,7; 5,7.8; 7,18; Ţef. 2,7.9;: 3,13; Hagai 1,12.14; Zah. 8,6.12.

Va fi mântuită. Textul ebraic zice: Se va întoarce. Această întoarcere nu era presupusă a fi numai din exil, dar şi către puternicul Dumnezeu (Is. 10,21) de unde traducerea greacă va fi mântuită reprezintă corect intenţia profeţiei.

28

Va împlini. [Va sfârşi, KJV]. Versetul ar putea fi tradus literal: Căci un cuvânt, sfârşindu-l şi tăindu-l scurt în neprihănire, deoarece un cuvânt scurt va face Domnul pe pământ. Totuşi, dovezi textuale favorizează (cf. p.10) omiterea cuvintelor în neprihănire, deoarece un cuvânt scurt. O exprimare mai lungă este aceea din LXX-a. în ce priveşte înţelesul textului ebraic, vezi Is. 10,22.

Cuvântul. [Lucrarea, KJV; judecata, Nitz.]. gr. logos, în general tradus cuvânt. Totuşi logos e folosit în NT cu o mare varietate de înţelesuri. De pildă, e tradus lucrul (Marcu 1,45), întrebare (Marcu 11,29), întrebare [lucruri] (Luca 20,3, socoteală (Evrei 13,17). Logos apare de peste 300 de ori în NT, dar e tradus lucru, numai aici. Totuşi, ideea este abordată în traducerea chestiune şi în dabar, echivalentul ebraic al lui logos. În acest context sunt cu putinţă mai multe înţelesuri. Unul e sugerat de traducerea KJV al lui logos în Rom. 14,12: Aşa ca fiecare dintre noi să de socoteală [logos] despre sine lui Dumnezeu. Un astfel de înţeles este intenţionat în următoarea traducere a pasajului aflat în discuţie: Căci Domnul va executa sentinţa Sa asupra pământului cu rigoare şi rapiditate (RSV). O altă interpretare face pe logos să se refere la făgăduinţele lui Dumnezeu cu privire la Israel, care au fost împlinite numai în măsură limitată în rămăşiţă. Sau repede [tăia scurt] se poate referi la Israel însuşi al cărui număr va fi redus mult în alegerea rămăşiţei. Segnala un errore

29

o sămânţă, am fi ajuns ca Sodoma, şi ne-am fi asemănat cu Gomora."

A zis Isaia mai înainte. Unii iau aceasta ca însemnând prezis (cf. Mat. 24,25; Fapte 1,16). Alţii îl înţeleg că înseamnă simplu a spus la o dată mai înainte (cf. 2 Cor. 7,3; Gal. 1,9). Decizia depinde de faptul dacă cuvintele lui Isaia urmează să fie privite ca o prezicere sau ca o descriere a stării lui Israel în timpul său. În cazul din urmă, Pavel şi-ar însuşi cuvintele lui Isaia şi le-ar folosi ca

o descriere aplicabilă la starea similară a lui Israel de pe vremea sa. În oricare dintre ocazii, citatul corespunde argumentaţiei lui Pavel. O altă interpretare la rândul ei ia pe mai înainte ca însemnând într-un pasaj anterior. Afirmaţia la care se face referire e dintr-o parte anterioară a scrierilor lui Isaia (Is. 1,9).

Dacă nu ne-ar fi lăsat Domnul. Citatul e din Isa. 1,9.

Savaot. [Sabaot, KJV]. Gr. sabaoth, o transliterare a ebraicului seba’oth, oştiri, armate. KJV traduce acest cuvânt ebraic în VT ca oştiri dar lasă pe şeba’oth netradus în NT (cf. Iacov 5,4). În ce priveşte însemnătatea titlului Domnul oştirilor vezi Ier. 7,3.

O sămânţă. Sau copii, urmaş. Aceştia sunt rămăşiţa din vers. 27. Textul ebraic din Is. 1,9 zice: o mică rămăşiţă. LXX ca şi Pavel îi prezintă ca sămânţă din care să odrăslească din nou naţiunea (cf. Is. 1,13; Osea 2,23). Subiectul citatului este că dacă nu ar fi fost această rămăşiţă lepădarea lui Israel ar fi fost tot atât de categorică şi deplină cum fusese aceea a Sodomei şi Gomorei. Dar în decursul veacurilor o mică rămăşiţă îi păstrase integritatea. În ciuda necredincioşiei şi apostaziei care predominau, acest şir neîntrupt de martori rămăsese sincer faţă de Dumnezeu şi faţă de condiţiile făgăduinţelor făcute lui Avraam (Rom. 11,4.5; cf. Ps. 22,30,31; Is. 6,12.13).

Ca Sodoma. Distrugerea Sodomei şi a Gomorei e adesea menţionată în VT ca un exemplu de prăpăd violent (vezi şi Deut. 29,33; Is. 13,19; Ier. 49,18; 50,40); Plângeri 4,6; Amos 4,11; Ţef. 2,9). Isus de asemenea se referă la aceste cetăţi când vorbeşte despre judecata divină (Mat. 11,23.24; Marcu 6,11; Luca 10,12).

30

Ce vom zice? După ce a scos în evidenţă latura autorităţii şi justeţei divine în lepădarea iudeilor şi chemarea neamurilor, Pavel trece acum la partea răspunderii omului.

Neamurile. Mai degrabă neamuri. Unele persoane dintre neamuri, nu toţi, au ajuns la neprihănire. Concluzia pe care o trage Pavel din discutarea sa până aici este aceasta: făgăduinţa lui Dumnezeu nu a dat greş, dar în timp ce neamurile au obţinut îndreptăţirea, iudeii nu au obţinut-o, pentru că au umblat după ea pe o cale greşită. Aceasta natural ridică întrebarea: Pentru ce ? (vers. 32). Şi aceasta introduce punctul următor în discuţia lui Pavel – eşecul şi vina iudeilor. De la punctul acesta mai departe până la cap. 10,21 Pavel tratează acest subiect.

Umblau. [Urmaţi, KJV]. Gr. dioko, a urma.

Se capătă. [Ajuns, KJV]. Gr. katalambano, a apuca, a obţine. Aici dioko (vezi mai sus la umblau) şi katalambano sunt folosite în legătură cu o alergare (cf. aleargă; vezi Rom. 9,16; cf. 1 Cor. 9,24; Fil. 3,12). Pavel spune că neamurile, care nu se străduiau să obţină neprihănirea, au apucat-o. El nu înţelege prin aceasta că nu era dorinţă sau dor după neprihănire între neamuri, dar aceştia, în contrast cu iudeii legalişti, nu o căutau în chip ostentativ. Totuşi, când li s-a oferit mântuirea în Evanghelie, au salutat-o cu bucurie. Comparaţi descrierea anterioară a lui Pavel cu privire la faptul că neamurile împlineau cerinţele legii, deşi ei nu aveau vreun cod revelat aşa cum iudeii erau privilegiaţi să posede (vezi Rom. 2,14).

Prin credinţă. [Din credinţă, KJV]. Definiţia aceasta cu privire la felul neprihănirii pe care o obţinuseră neamurile explică paradoxul aparent că ele au ajuns la neprihănire deşi nu au umblat după ea.

31

Lege care să de neprihănirea. [Legea a neprihănirii, KJV]. Ceea ce se spune că neamurile nu căutau, dar au obţinut, e neprihănire. Dar ceea ce se spune că iudeii căutau, dar nu au obţinut este o lege care să dea neprihănirea. Expresia aceasta a fost felurit interpretată. Unii o privesc ca

o referire specifică la Legea VT, alţii înţeleg expresia ca însemnând că iudeii umblau după un principiu şi o regulă de viaţă morală şi religioasă care să-i facă drepţi (compară folosirea cuvântului lege în expresia legea credinţei, vei la cap. 3,27; cf. cap. 7,23). Principiul acesta iudeii gândeau că l-au găsit în sistemul lor de legi morale şi religioase. Dar întrucât ei nu au fost în stare să trăiască la nivelul cerinţelor acelor legi, principiul lor de neprihănire nu a putut să producă ceea ce ei căutau. Aceasta i-a mânat la o şi mai mare multiplicare a legilor religioase în căutarea lor legalistă după un principiu de viaţă care să-i facă drepţi înaintea lui Dumnezeu.

O altă interpretare, şi una bine situată în context e de a privi expresia lege a neprihănirii ca echivalentul lui neprihănirea care se întemeiază pe lege. Accentul lui Pavel în aceste versete este pe natura legalistă a alergării lui Israel după neprihănire.

La Legea aceasta. [La legea, KJV]. Literal, la o lege. Dovezi textuale favorizează (cf. p. 10) omiterea cuvântului neprihănire în această a doua expresie. Israel a umblat după o lege a neprihănirii dar nu a izbutit să ajungă la legea aceea. Motivul pentru acest eşec e că neprihănirea bazată pe lege cere perfecta împlinire a legii aceleia, şi această ascultare oamenii în propria lor tărie nu o pot da. În consecinţă, depinzând pentru neprihănire de o lege, pe care în propria lor putere ei nu o puteau asculta, iudeii au dat greş în a ajunge la idealurile prescrise de lege şi la neprihănirea pe care ei o căutau.

32

Pentru ce? Sau de ce?

Pentru că. Prima parte a răspunsului sună literal aşa: pentru că nu prin credinţă, ci prin fapte ale legii. Dovezi textuale favorizează (cf. p. 10) omiterea expresiei ale legii. KJV adaugă cuvintele ei au căutat-o, care pare să redea corect gândul lui Pavel.

Prin fapte. [Ca prin faptele, KJV]. Literal, ci după cum este din lucruri. Prin expresia aceasta, calificativă Pavel arată că era părerea iudeilor că neprihănirea putea fi obţinută în felul acesta. Ei gândeau că puteau deveni drepţi prin fapte, în timp ce de fapt încercau imposibilul (vezi cap. 2,25 la 3,20). La neprihănire se poate ajunge numai prin credinţă (cap. 3,21.22).

S-au lovit. [S-au poticnit, KJV]. Gr. proskapto. Verbul acesta înseamnă literal a se lovi de (Mat. 4,6; Luca 4,11), de unde a se poticni (Ioan 11,9.10) şi metaforic a se ofensa de, a dovedi iritaţie faţă de (1 Petru 2,8). Hristos a venit pentru ca să aducă neprihănirea tuturor celor care o primesc prin credinţă. Dar iudeii, care o căutau pe altă cale, s-au poticnit de El şi de solia Lui. Atât de adânc era fixată credinţa lor eronată că neprihănirea putea să fie obţinută prin fapte, încât i-a determinat să se opună pe faţă Mântuitorului şi în cele din urmă chiar să-L omoare. Dacă Pavel foloseşte verbul în sensul lui mai literal de a se poticni versetele acestea dau un tablou al iudeilor urmărind cu râvnă ţinta neprihănirii, dar poticnindu-se chiar de Acela care venise să-i ajute să o ajungă.

Piatra de poticnire. Literal, piatra de poticnire. Potignirea era natural, nu în piatră, ci în atitudinea celor pentru care ea devenea o poticnire. Hristos cel răstignit era pricină de poticnire pentru iudei, dar puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu pentru cei care sunt chemaţi (1 Cor. 1,23.24). El este o pricină de poticnire pentru cei care sunt fără credinţă şi neascultători, dar scumpă pentru cei care cred (1 Petru 2,7.8).

33

Este scris. Citatul este din Is. 28,16 şi 8,14 dar nu e identic cu textul ebraic sau cu cel din

LXX. Petru aplică cele două versete la Hristos (1 Petru 2,6-8). Prezicerea aduce laolaltă cele două categorii pe care le descrie Pavel – aceia pentru care Hristos este o cauză de ofensă, şi aceia pentru care El este piatra unghiulară a credinţei lor (vezi Ps. 118,22; Mat. 21,42; Marcu 12,10; Luca 20,17; fapte 4,11).

În El. Cuvintele acestea nu sunt în LXX şi nici în ebraică la Is. 28,16. Folosirea lor aici de Pavel evidenţiază referirea personală la Hristos.

Nu va fi dat de ruşine. Aceasta este exprimarea din LXX. Textul ebraic zice: nu se va grăbi. Totuşi textul ebraic poate fi redat nu va fi făcut de ruşine. Înţeles în felul acesta, gândul nu este esenţial diferit. În fiecare caz, accentul este pe încrederea sigură pe care o are cel care-şi pune credinţa în Hristos şi aleargă înainte către ţinta înaltei chemări a lui Dumnezeu.

COMENTARIILE ELLEN G. WHITE

AA 374

2, 3 AA 129

11 GC 261; PP 207

20, 21 8T 187

31-26 AA 376

27-29 AA 379

28 EW 50, 75; 6T 19, 233; 8T 49.