Logo myBible myBible
Il mio account
Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2024
Audio non disponibile per questa versione
Commento

Romani 5

Urmările îndreptățirii

5 Deci, fiindcă am fost îndreptățiți prin credință✦, avema pace✦ cu Dumnezeu prin✦ Domnul nostru Isus Hristos.
2 Prin El, prin credință, am căpătat intrarea în acest har în care ne aflăm și ne lăudăm✦ în nădejdea slavei lui Dumnezeu.
3 Ba mai mult, ne✦ lăudăm și în necazuri, căci știm✦ că necazul aduce răbdare,
4 răbdarea✦ formează un caracter încercat, iar acesta aduce nădejde.
5 Iar nădejdea✦ aceasta nu dezamăgește, pentru că✦ dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.
6 Pe când eram noi încă slabi, Hristos, la vremea cuvenită, a✦ murit pentru cei nelegiuiți.
7 Într-adevăr, pentru un om nevinovat cu greu ar muri cineva, însă pentru un binefăcător poate că s-ar încumeta cineva să moară.
8 Dar Dumnezeu✦ Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi.
9 Deci cu atât mai mult acum, când am fost îndreptățiți prin✦ sângele Lui, vom fi mântuiți prin El de mânia lui Dumnezeu✦.
10 Căci dacă✦, vrăjmași fiind, am fost împăcați✦ cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, cu cât mai mult acum, când suntem împăcați cu El, vom fi mântuiți prin viața Lui.
11 Și nu doar atât, dar ne și lăudăm în Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am primit acum împăcarea.

Adam și Hristos

12 De aceea, după cum printr-un✦ singur om a intrat păcatul în lume, și prin✦ păcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, deoarece toți au păcătuit…
13 (Căci până la darea Legii păcatul era în lume, dar păcatul✦ nu se pune la socoteală câtă vreme nu există Legea.
14 Totuși moartea a domnit de la Adam până la Moise și peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care✦ este o imagine preînchipuitoare a Celui ce avea să vină.
15 Însă darul fără plată nu este precum abaterea, căci dacă, prin abaterea unuia singur, cei mulți au murit, cu cât mai mult harul lui Dumnezeu și darul venit prin harul unui singur Om, Isus Hristos, s-au revărsat din belșug peste cei✦ mulți.
16 În cazul darului fără plată, urmările nu sunt precum cele pricinuite de păcatul unui singur om, căci judecata cerută de o singură abatere a adus osândă, pe când darul fără plată venit în urma multor abateri a adus îndreptățire.
17 Dacă deci, prin abaterea unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc belșugul de har și darul dreptății vor domni în viață printr-unul singur, Isus Hristos!)
18 …Astfel dar, după cum printr-o singură abatere a venit osânda peste✦ toți oamenii, tot așa printr-un singur act de dreptate a venit pentru toți oamenii îndreptățirea care duce la viață.
19 Căci după cum, prin neascultarea unui singur om, cei mulți au fost făcuți păcătoși, tot astfel, prin ascultarea Unuia singur, cei mulți vor fi făcuți drepți.
20 Ba încă și Legea✦ s-a adăugat ca să se înmulțească abaterile, dar unde s-a înmulțit păcatul, acolo harul s-a revărsat✦ și mai îmbelșugat,
21 pentru ca, după cum păcatul a domnit aducând moartea, tot astfel și harul să domnească prin dreptate și să dea viață veșnică prin Isus Hristos, Domnul nostru.

Note a piè di pagina

  1. 5:1a Unele manuscrise timpurii conțin lecțiunea: „să avem”.
LIBRO
CAPITOLO
Versione
Italiano
Română
English
Magyar
Español
Impostazioni lettore
Dimensione testo
Famiglia di caratteri
Note a piè di pagina
Numeri e titoli
Icone commento
Riferimenti incrociati
Segnala un errore
Commentario Biblico: 0
Cosa c'è che non va?
Altro
Lingua dell'interfaccia
Schema di colori

Questo elemento non è disponibile al momento.