Logo myBible myBible
Il mio account
Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2024
Audio non disponibile per questa versione
Commento

Romani 12

Consacrarea în slujba lui Dumnezeu

12 Vă îndemn deci, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să✦ vă aduceți✦ trupurile ca jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi închinarea voastră duhovniceascăa.
2 Și să✦ nu vă luați după chipul veacului acestuia, ci să vă transformați prin înnoirea minții, ca să puteți deosebi✦ care este voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită.
3 Prin harul care mi-a fost dat, îi spun fiecăruia dintre voi să✦ nu aibă despre sine gânduri mai înalte decât se cuvine, ci să aibă gânduri cumpătate, după măsura de credință pe care a împărțit-o Dumnezeu fiecăruia✦.
4 Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare și mădularele n-au toate aceeași funcție,
5 tot astfel noi✦, deși suntem mulți, suntem un trup în Hristos, dar fiecare în parte suntem mădulare unii altora.
6 Fiindcă avem✦ diferite daruri, după harul care ne-a fost dat, fiecare să le întrebuințăm astfel: dacă este darul profeției✦, după măsura credinței;
7 dacă este slujirea, în slujire; cine este învățător✦, în învățătură;
8 cine îmbărbătează✦, în îmbărbătare; cine dăruiește, să dea în chip dezinteresat; cine✦ cârmuiește, să arate sârguință; cine face milostenie, s-o facă✦ bucuros.
9 Dragostea✦ să fie neprefăcută. Urâți răul și alipiți-vă de bine!
10 Iubiți-vă unii pe alții cu dragoste frățească✦! Dați-vă întâietate unii altora în ce privește cinstea!
11 În sârguință, nu fiți leneși, ci plini de râvnă cu duhul! Slujiți-I Domnului!
12 Bucurați-vă✦ în nădejde! Fiți răbdători✦ în necaz! Stăruiți✦ în rugăciune!
13 Fiți părtași la nevoile✦ sfinților! Fiți primitori✦ de oaspeți!
14 Binecuvântați-i✦ pe cei ce vă prigonesc, binecuvântați și nu blestemați!
15 Bucurați-vă cu cei ce se bucură; plângeți cu cei ce plâng!
16 Aveți✦ aceleași gânduri unii față de alții! Să nu aveți✦ gânduri de mărire, ci luați parte la cele smerite! Nu✦ vă socotiți singuri înțelepți!
17 Nu✦ întoarceți nimănui rău pentru rău! Fiți preocupați de ceea ce este bine înaintea tuturor oamenilor!
18 Dacă este cu putință, atât cât ține de voi, trăiți✦ în pace cu toți oamenii!
19 Nu✦ vă răzbunați singuri, preaiubiților, ci lăsați aceasta în seama mâniei lui Dumnezeu, căci este scris: A Mea este răzbunarea✦; Eu voi răsplătia, zice Domnul.
20 Dimpotrivă✦, dacă îi este foame vrăjmașului tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci, dacă vei face astfel, vei îngrămădi cărbuni aprinși pe capul lui.a
21 Nu te lăsa biruit de rău, ci biruie răul prin bine!

Note a piè di pagina

  1. 12:1a Gr. logikḗ se referă la natura spirituală, imaterială, a închinării, nu la caracterul ei evlavios. Este vorba de închinarea guvernată de lógos, acea facultate umană în virtutea căreia omul, spre deosebire de animale, este capabil să intre în relație cu Dumnezeu.
  2. 12:19a Dt. 32:35.
  3. 12:20a Pr. 25:21,22.
LIBRO
CAPITOLO
Versione
Italiano
Română
English
Magyar
Español
Impostazioni lettore
Dimensione testo
Famiglia di caratteri
Note a piè di pagina
Numeri e titoli
Icone commento
Riferimenti incrociati
Segnala un errore
Commentario Biblico: 0
Cosa c'è che non va?
Altro
Lingua dell'interfaccia
Schema di colori

Questo elemento non è disponibile al momento.