Logotipo de myBible myBible
Mi cuenta
Biblia Dumitru Cornilescu 2024
Audio no disponible para esta versión
Comentario

Romani 12

Predarea în slujba lui Dumnezeu

12 Vă îndemn✦ dar, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să✦ aduceți✦ trupurile voastre ca o jertfă✦ vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.
2 Să✦ nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți✦ prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi✦ bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită.
3 Prin harul✦ care mi-a fost dat, eu îi spun fiecăruia dintre voi să✦ nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine, ci să aibă simțiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credință pe care i-a împărțit-o Dumnezeu fiecăruia✦.
4 Căci, după cum✦ într-un trup avem mai multe mădulare, și mădularele n-au toate aceeași slujbă,
5 tot așa și noi✦, care suntem mulți, alcătuim un singur trup în Hristos, dar fiecare în parte suntem mădulare unii altora.
6 Deoarece avem✦ felurite daruri, după✦ harul care ne-a fost dat, cine are darul prorociei✦ să-l întrebuințeze după măsura credinței lui.
7 Cine este chemat la o slujbă să se țină de slujba lui. Cine✦ îi învață pe alții să se țină de învățătură.
8 Cine✦ îi îmbărbătează pe alții să se țină de îmbărbătare. Cine✦ dă să dea cu inimă largă. Cine✦ cârmuiește să cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie s-o facă cu✦ bucurie.

Dragostea să se arate în toate

9 Dragostea✦ să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază✦ de rău și lipiți-vă tare de bine!
10 Iubiți-vă unii pe alții cu✦ o dragoste frățească! În cinste✦, fiecare să-i dea întâietate altuia!
11 În sârguință fiți fără preget! Fiți plini de râvnă cu duhul! Slujiți-I Domnului!
12 Bucurați-vă✦ în nădejde! Fiți răbdători✦ în necaz! Stăruiți✦ în rugăciune!
13 Ajutați-i✦ pe sfinți când sunt în nevoie! Fiți primitori✦ de oaspeți!
14 Binecuvântați-i✦ pe cei ce vă prigonesc: binecuvântați, și nu blestemați!
15 Bucurați-vă✦ cu cei ce se bucură; plângeți cu cei ce plâng!
16 Aveți✦ aceleași simțăminte unii față de alții! Nu umblați✦ după lucrurile înalte, ci rămâneți la cele smerite! Să nu✦ vă socotiți singuri înțelepți!

Răzbunarea este a Domnului

17 Nu✦ întoarceți nimănui rău pentru rău! Urmăriți✦ ce este bine înaintea tuturor oamenilor!
18 Dacă este cu putință, atât cât atârnă de voi, trăiți✦ în pace cu toți oamenii!
19 Preaiubiților, nu✦ vă răzbunați singuri, ci lăsați să se răzbune mânia lui Dumnezeu, căci este scris: „«Răzbunarea✦ este a Mea; Eu voi răsplăti», zice Domnul”!
20 Dimpotrivă✦, „dacă îi este foame vrăjmașului tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci, dacă vei face astfel, vei grămădi cărbuni aprinși pe capul lui”.
21 Nu te lăsa biruit de rău, ci biruie răul prin bine!
LIBRO
CAPÍTULO
Versión
Español
Română
English
Magyar
Italiano
Ajustes de lectura
Tamaño de fuente
Tipo de fuente
Notas al pie
Números y títulos
Iconos de comentario
Referencias cruzadas
Informar de un error
Comentario Bíblico: 0
¿Qué está mal?
Más
Idioma
Apariencia

Este elemento no está disponible ahora.