myBible

12 De aceea vă implor, fraților, prin îndurările lui Dumnezeu, să prezentați trupurile voastre un sacrificiu viu, sfânt, plăcut lui Dumnezeu, aceasta este servirea voastră logică.

1

Vă îndemn. [Vă implor, KJV]. Pavel acum trece la considerarea aplicării practice a doctrinei neprihănirii prin credinţă, pe care a explicat-o atât de clar în cap. 1-11. Neprihănirea prin credinţă înseamnă nu numai iertarea de păcat, dar şi înnoirea vieţii. Ea cuprinde atât sfinţire, cât şi neprihănire, transformare ca şi împăcare. Scopul lui Dumnezeu este de a reface deplin pe păcătoşi, pentru a-i face destoinici de a trăi în prezenţa Sa.

Dar. [Deci, KJV]. Aceasta poate să se refere înapoi mai ales la declaraţia îndurării atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu (cap. 11,32-36), sau într-un fel mai general la întreaga argumentaţie precedentă a epistolei la care cap. 11,32-36 este culminarea. Întrucât credinciosul a fost îndreptăţit prin credinţă în Hristos şi a fost readus la o poziţie de iubire şi de încredere ca un fiu adoptiv al lui Dumnezeu, el se cuvenea să ducă o viaţă de curăţenie şi sfinţenie care corespunde noii situaţii. În felul acesta, Pavel lămureşte că doctrina neprihănirii prin credinţă şi a mântuirii prin har nu încurajează sau permite nelegiuirea sau o nepăsătoare trecere cu vederea a poruncilor lui Dumnezeu. Dimpotrivă. Credinciosul care a fost îndreptăţit şi e sfinţit devine tot mai dispus să asculte pe măsură ce neprihănirea legii e împlinită în el (cap. 8,4). În iubire şi recunoştinţă, el caută cu tot mai multă râvnă să cunoască să înţeleagă şi să împlinească voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută şi desăvârşită (cap. 12,2).

Îndurare. [Îndurările, KJV; Nitz.]. gr. oiktirmoi,. Un cuvânt care exprimă cea mai gingaşă compasiune (vezi 2 Cor. 1,3). Este un cuvânt mai puternic decât eleos, cuvântul tradus îndurare în Rom. 11,31. Pavel prezintă această împreună simţire duioasă ca motiv de ascultare. Dumnezeu a arătat o îndurare atât de mare în faptul că a dat pe Fiul Său să moară pentru păcătoşi şi în iertarea răzvrătirii lor, încât ei să se consacre voios Lui.

Să aduceţi. [Să înfăţişaţi, KJV; Nitz.]. gr. paristemi, literal a pune [sau a şedea deoparte], deci a înfăţişa. Comparaţi folosirea cuvântului în Luca 2,22; ef. 5,27; Col. 1,28.

Trupurile voastre. Pavel mai întâi apelează la creştini să-şi consacre trupurile lui Dumnezeu. Apoi îi invită să-şi dedice puterile intelectuale şi spirituale (vers. 2). Adevărata sfinţire e dedicarea întregii fiinţe – trup, minte şi suflet (1 Tes. 5,23); armonioasa dezvoltare a puterilor fizice, mentale şi spirituale, până când chipul lui Dumnezeu, după care fusese creat omul, e perfect refăcut (Col. 3,10).

Într-o mare măsură starea minţii şi a sufletului depind de starea trupului. De aceea e lucru esenţial ca puterile fizice să fie păstrate în cea mai bună sănătate şi vigoare. Orice practică dăunătoare sau satisfacţia egoistă care scade tăria fizică face tot mai dificil să ne dezvoltăm mintal şi spiritual. Principiul acesta, vrăjmaşul sufletelor îl cunoaşte foarte bine şi în acord cu aceasta îşi îndreaptă ispitele pentru a slăbi şi degrada natura fizică. Rezultatele acestui rele lucrări erau cu totul mult prea aparente pentru Pavel când căuta să câştige pe păgâni de la practicile lor înjositoare (vezi Rom. 1,24.26.27; 6,19; Col. 3,5.7) şi să întărească pe noii convertiţi în viaţa de sfinţenie (vezi 1 Cor. 5,1.9; 6,18; 11,21; 2 Cor. 12,21). De aceea, el apelează la ei să-şi predea mădularele lui Dumnezeu ca unelte ale neprihănirii (Rom. 6,13; cf. 1 Cor. 6,15.19; 7,34). Creştinul trebuie să aducă tendinţele naturii lui fizice sub stăpânirea puterilor superioare ale fiinţei sale, şi acestea la rândul lor trebuie să fie supuse sub controlul lui Dumnezeu. Puterea împărătească a raţiunii, sfinţită de harul divin, trebuie să aibă stăpânire în viaţă (PK 489). Numai atunci poate credinciosul să ajungă destoinic de a aduce lui Dumnezeu o slujbă duhovnicească (vezi mai jos la duhovnicească şi slujbă).

Jertfă vie. Sacrificiile sistemului ceremonial VT erau de animale junghiate. Sacrificiul creştin e de om viu. Închinătorul creştin se înfăţişează viu cu toate energiile şi puterile sale dedicate în slujba lui Dumnezeu.

Sfântă. Iudeilor le era hotărât interzis să aducă vreun animal schilod sau orb sau diform în vreun fel oarecare (Lev. 1,3.10; 3,1; 22,20; Deut. 15,21; 17,1; Mal. 1,8). Fiecare jertfă era cercetată cu grijă, şi dacă se descoperea vreun defect, animalul era respins. La fel creştinii ar trebui să prezinte trupul lor în starea cea mai bună cu putinţă. Toate facultăţile şi puterile lor trebuie să fie păstrate curate şi sfinte, sau altminteri dedicarea lor de ei înşişi lui Dumnezeu nu-i poate fi bine plăcute.

Aceasta nu este o cerinţă arbitrară. Scopul lui Dumnezeu pentru credincioşi e refacerea lor completă. Aceasta cuprinde în mod necesar curăţirea şi întărirea puterilor lor fizice, mentale şi spirituale. De aceea, creştinul care, prin credinţă, se supune căii lui Dumnezeu de mântuire a omului va asculta bucuros de porunca aceasta de a privi sănătatea corpului său ca o chestiune de cea mai mare însemnătate. A face altfel înseamnă a împiedica lucrarea divină de refacere.

Plăcută. Literal, bine-plăcută (vezi Fil. 4,18; Col. 3,20; Tit 2,9). Dumnezeului care a iubit atât de mult lumea încât a dat pe Fiul Său pentru a mântui pe păcătoşi Îi este bineplăcut când oamenii se întorc de la obiceiurile lor distrugătoare şi se predau cu totul Lui. De aceea în felul acesta, ei fac cu putinţă ca El să împlinească scopul Său milostiv pentru a-i recupera şi a-i aduce la perfecţiunea în care omul a fost creat la început.

Duhovnicească. [Raţională, KJV]. Gr. logikos, raţională, spirituală, logică. Unica altă apariţie a acestui cuvânt este în 1 Petru 2,2, unde spiritual ar fi traducerea preferată (vezi comentariul acolo).

Slujbă. Gr. latreia. Termenul acesta implică un act de serviciu sau cult religios. În Evrei 9,1 e tradus slujba dumnezeiască (cf. Rom. 9,4). Traducerea engleză slujba raţională e oarecum ambiguă. Ar putea să fie luată că înseamnă un serviciu care e corespunzător, un act de cult care e raţional pentru cel care îl săvârşeşte. Dar nu aceasta e sensul textului grecesc. Pavel vorbeşte despre un cult care aparţine minţii, raţiunii, sufletului, spre deosebire de ceea ce este exterior şi material. Dedicarea de sine a creştinului pentru o viaţă de curăţenie şi sfinţenie e un act de cult spiritual. El nu mai aduce animale ca jertfă, ci pe sine însuşi ca un act de serviciu religios care aparţine raţiunii sale. În felul acesta, Petru descrie pe credincioşi ca o preoţie sfântă ca să aducă jertfe duhovniceşti plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos (1 Petru 2,5; cf. 3T 162).

Versetul acesta dă o profundă însemnătate principiului vieţuirii sănătoase. Credinciosul săvârşeşte un act de cult spiritual aducând lui Dumnezeu un trup sfânt şi sănătos, împreună cu o minte şi o inimă consacrată, deoarece făcând aşa, el supune tot ce îi aparţine lui Dumnezeu, şi deschide calea pentru deplina refacere în el a chipului divin. E un act de serviciu religios de a păstra puterile fizice în cea mai bună stare cu putinţă. Astfel, creştinul proslăveşte pe Dumnezeu în trupul său (1 Cor. 6,20; cf. 1, Cor. 10,231), servind ca un exemplu viu de har mântuitor al lui Dumnezeu şi participă cu forţă şi tărie crescândă la lucrarea de vestire a Evangheliei. În felul acesta, curtea Babilonului vedea în Daniel şi prietenii săi o ilustraţie de bunătate şi binefacere a lui Dumnezeu şi de iubirea lui Hristos (PK 489). Viaţa lor curată şi excepţionala lor dezvoltare fizică, mentală şi spirituală erau o demonstraţie de ceea ce ar face Dumnezeu pentru cei care se predau Lui şi care caută să împlinească scopul Lui. Vezi Dan. 1,12.18.

Romani 12