Apocalipsa 5
5
Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui așezat pe tron o✦ cartea scrisă pe dinăuntru și pe dinafară, pecetluită✦ cu șapte peceți.
2
Și am văzut un înger puternic care striga cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea și să-i rupă pecețile?”
3
Și nimeni, nici din cer✦, nici de pe pământ, nici de sub pământ, nu putea să deschidă cartea și să se uite în ea.
4
Și am plâns mult pentru că nimeni n-a fost găsit vrednic să deschidă cartea și să se uite în ea.
5
Și unul dintre bătrâni mi-a zis: „Nu plânge! Iată că Leul✦ din seminția lui Iuda, Rădăcina✦ lui David, a biruit ca să deschidă cartea și✦ cele șapte peceți ale ei.”
6
Și în mijlocul tronului și al celor patru făpturi vii și în mijlocul bătrânilor, am văzut stând în picioare un✦ Miel. Părea înjunghiat și avea șapte coarne și șapte✦ ochi, care sunt cele✦ șapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise pe tot pământul.
7
El a venit și a luat cartea din mâna dreaptă a Celui așezat✦ pe tron.
8
Când a luat cartea, cele patru făpturi vii și cei✦ douăzeci și patru de bătrâni au căzut înaintea Mielului, având fiecare câte o harfă✦ și cupe de aur pline cu tămâie, care✦ sunt rugăciunile sfinților.
9
Ei cântau✦ o cântare nouă și ziceau: „Vrednic✦ ești să iei cartea și să-i rupi pecețile, căci ai fost înjunghiat și ai✦ răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din✦ orice seminție, de orice limbă, din orice popor și de orice neam!
10
Ai✦ făcut din ei o împărăție și preoți pentru Dumnezeul nostru; ei vor împărăți pe pământ.”
11
M-am uitat și am auzit glasul multor îngeri în jurul✦ tronului, al făpturilor vii și al bătrânilor. Numărul lor era de zece mii✦ de ori zece mii și mii de mii.
12
Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic✦ este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava și binecuvântarea!”
13
Și pe toate✦ făpturile din cer, de pe pământ, de sub pământ și de pe mare – pe toate câte se află în aceste locuri – le-am auzit zicând: „Ale Celui ce✦ stă pe tron și ale Mielului să fie binecuvântarea✦, cinstea, slava și stăpânirea în vecii vecilor!”
14
Și✦ cele patru făpturi vii ziceau: „Amin!” Și cei douăzeci și patru de bătrâni s-au aruncat la pământ și s-au închinat [Celui ce✦ este viu în vecii vecilor].
Note de subsol
- 5:1a Prin gr. biblíon, folosit de 23 de ori în Apocalipsa, trebuie înțeles „sul”. Codexul, format din coli îndoite, a căror margine stângă era legată pentru a permite răsfoirea, a început să fie utilizat pe scară largă în secolul al II-lea d.Hr.