Apocalipsa 4
Cei douăzeci și patru de bătrâni și cele patru făpturi vii
4
După aceste lucruri m-am uitat, și iată că o ușă era deschisă în cer. Glasul✦ cel dintâi, pe care-l auzisem ca sunetul unei trâmbițe și care vorbea cu mine, mi-a zis: „Suie-te✦ aici, și-ți✦ voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri!”
2
Numaidecât am✦ fost răpit în Duhul. Și iată că în cer era pus un scaun✦ de domnie, și pe scaunul acesta de domnie ședea Cineva.
3
Cel ce ședea pe el avea înfățișarea unei pietre de iaspis și de sardiu, și scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu✦ ca o piatră de smarald la vedere.
4
Împrejurul✦ scaunului de domnie stăteau douăzeci și patru de scaune de domnie; și pe aceste scaune de domnie stăteau douăzeci și patru de bătrâni îmbrăcați✦ în haine albe; și✦ pe capete aveau cununi de aur.
5
Din scaunul de domnie ieșeau fulgere✦, glasuri și tunete. Înaintea scaunului de domnie ardeau✦ șapte lămpi de foc, care sunt cele✦ șapte Duhuri ale lui Dumnezeu.
6
În fața scaunului de domnie mai este un fel de mare✦ de sticlă, asemenea cu cristalul. În✦ mijlocul scaunului de domnie și împrejurul scaunului de domnie stau patru făpturi vii, pline cu ochi pe dinainte și✦ pe dinapoi.
7
Cea✦ dintâi făptură vie seamănă cu un leu; a doua seamănă cu un vițel; a treia are fața ca a unui om; și a patra seamănă cu un vultur care zboară.
8
Fiecare din aceste patru făpturi vii avea câte șase✦ aripi și era plină cu ochi de jur împrejur și pe dinăuntru✦. Zi și noapte ziceau fără încetare: „Sfânt✦, sfânt, sfânt este Domnul✦ Dumnezeu, Cel✦ Atotputernic, care era, care este, care vine!”
9
Când aceste făpturi vii Îi aduceau slavă, cinste și mulțumiri Celui ce ședea pe scaunul de domnie și care✦ este viu în vecii vecilor,
10
cei✦ douăzeci și patru de bătrâni cădeau înaintea Celui ce ședea pe scaunul de domnie și✦ I se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, își✦ aruncau cununile înaintea scaunului de domnie și ziceau:
11
„Vrednic✦ ești, Doamne și Dumnezeul nostru, să primești slava, cinstea și puterea, căci✦ Tu ai făcut toate lucrurile și prin voia Ta stau în ființă și au fost făcute!”