Apocalipsa 15
15
Apoi am✦ văzut în cer un alt semn mare și minunat: șapte✦ îngeri care aveau șapte urgii, cele din urmă, căci✦ cu ele s-a isprăvit mânia lui Dumnezeu.
2
Și am văzut un fel de✦ mare de sticlă amestecată✦ cu foc și✦ pe biruitorii fiarei, ai chipului ei și ai numărului numelui ei stând pe marea de sticlă cu✦ harfele lui Dumnezeu în mână.
3
Ei cântau cântarea✦ lui Moise, robul lui Dumnezeu, și cântarea Mielului. Și ziceau: Mari și minunate sunt lucrările Tale a , Doamne Dumnezeule atotputernic b ! Drepte ✦ și adevărate sunt căile Talec, Împăratul neamurilor! d
4
Cine ✦ nu se va teme, Doamnea, și cine nu va slăvi Numele Tău b ? Căci numai Tu ești Sfânt și toate ✦ neamurile vor venic și se vor închina înaintea Ta, pentru că judecățile Tale au fost arătate!
5
După aceea, am văzut deschizându-se în cer Templul✦ cortului mărturiei.
6
Și✦ din Templu au ieșit cei șapte îngeri care țineau cele șapte urgii. Erau îmbrăcați✦ în in curat, strălucitor, și erau încinși la piept cu brâie de aur.
7
Și✦ una din cele patru făpturi vii le-a dat celor șapte îngeri șapte cupe de aur pline de mânia lui Dumnezeu, care este✦ viu în vecii vecilor.
8
Și Templul✦ s-a umplut de fum din pricina✦ slavei lui Dumnezeu și a puterii Lui. Și nimeni nu putea să intre în Templu până nu aveau să se sfârșească cele șapte urgii ale celor șapte îngeri.