Logotipo de myBible myBible
Mi cuenta
Biblia Traducerea Fidela
Audio no disponible para esta versión
Comentario

Psalmii 28

28 Un psalm al lui David. Către tine voi striga, DOAMNE, stânca mea; nu tăcea față de mine; ca nu cumva, dacă taci față de mine, să devin asemenea celor ce coboară în groapă.
2 Ascultă vocea cererilor mele, când strig către tine, când îmi ridic mâinile spre oracolul tău sfânt.
3 Nu mă trage la o parte împreună cu cei stricați și cu lucrătorii nelegiuirii, care vorbesc cu pace vecinilor lor, dar ticăloșie este în inimile lor.
4 Dă-le conform faptelor lor și conform stricăciunii sforțărilor lor, dă-le după lucrarea mâinilor lor; întoarce-le după ceea ce merită.
5 Pentru că nu iau aminte la lucrările DOMNULUI, nici la lucrul mâinilor sale, el îi va nimici și nu îi va edifica.
6 Binecuvântat fie DOMNUL, pentru că el a ascultat vocea cererilor mele.
7 DOMNUL este puterea mea și scutul meu; inima mea s-a încrezut în el și sunt ajutat; de aceea inima mea tresaltă de bucurie; și cu cântarea mea îl voi lăuda.
8 DOMNUL este puterea lor și el este puterea salvatoare a unsului său.
9 Salvează pe poporul tău și binecuvântează moștenirea ta; de asemenea paște-i și înalță-i pentru totdeauna.
LIBRO
CAPÍTULO
Versión
Español
Română
English
Magyar
Italiano
Ajustes de lectura
Tamaño de fuente
Tipo de fuente
Notas al pie
Números y títulos
Iconos de comentario
Referencias cruzadas
Informar de un error
Comentario Bíblico: 0
¿Qué está mal?
Más
Idioma
Apariencia

Este elemento no está disponible ahora.