myBible

23 Domnul este Păstorul^✦ meu: nu voi duce lipsă de nimic^✦.

1

INTRODUCERE - Probabil cel mai cunoscut şi cel mai mult iubit dintre toţi psalmii este Psalmul 23, cunoscut pretutindeni sub numele Psalmul Păstorului. El este şi delectarea copilului şi mângâierea vârstnicului. I-au dat diferite nume, precum: Perla psalmilor, Psalmul privighetorii, Cântarea păstorului despre Păstorul său etc. Augustin nota că psalmul acesta era imnul martirilor. Cu siguranţă că s-au scris mai multe cărţi şi articole despre psalmul acesta şi s-au compus mai multe poeme şi imnuri pe baza acestui psalm decât pe a oricărui altuia dintre psalmi. El are un mesaj pentru oamenii de orice vârstă.

Dar el este mai mult decât Psalmul Păstorului. El zugrăveşte nu doar tabloul unui Păstor duios, care conduce turma la odihnă şi o duce în "păşuni verzi", "la ape de odihnă", ocrotind-o de primejdiile pustiului, dar şi tabloul unei Gazde pline de bunătate, care oferă abundenţă de hrană şi grijă atentă oaspetelui Său. Psalmul se încheie cu o mărturisirea deplinei încrederi în Iehova, care va conduce pe copilul Lui iubitor prin viaţa aceasta şi care îl va primi ca oaspete al Lui până la sfârşitul zilelor sale.

Poemul se împarte în trei strofe. Primele două (v. 1-3 şi v. 4) prezintă ideea călăuzirii şi ocrotirii iubitoare; a treia (v. 5.6) prezintă ideea ospitalităţii.

Psalmul 23 nu are nici o umbră de naţionalism. El este universal prin apelul lui. Cu siguranţă că experienţele lui David ca păstor prin locurile aspre ale dealurilor Iudeii şi, mai târziu, ca Gazdă împărătească în belşugul curţii orientale din oraşul-capitală, l-au calificat să scrie acest psalm, cea mai plăcută dintre poeziile lirice sacre.

Cu privire la preambul, vezi Ed 164; DA 476, 477; PP 413.

1. Păstorul meu. Imaginea care prezintă pe Iehova ca păstor şi pe poporul Lui ca oi este obişnuită în Scripturi. Cea mai timpurie apariţie a acestei imagini este Genesa 48,15, unde "Dumnezeu cel ce mă păscu" [trd. Niţulescu] este de fapt "păstorul" lui Israel (vezi Genesa 49,24). Imaginea aceasta mai apare în Psalmi (78,52; 80,1; 119,176), în profeţi (Isaia 40,11; Ezechiel 34; Mica 7,14) şi în Noul Testament (Luca 15,3-7; Ioan 10,1-18; 21,15-17; Evrei 13,20; 1 Petru 2,25; 5,4). Pentru a înţelege şi aprecia frumuseţea şi semnificaţia imaginilor plastice, trebuie să cunoaştem natura primejdioasă a pustietăţii iudaice şi viaţa intimă a păstorului şi a oilor lui, şi în special a relaţiei apropiate care se naşte între ei în timpul nesfârşitelor ore de singurătate pe care le petrec împreună.

Nu voi duce lipsă de nimic. O declaraţie de încredere absolută în Dumnezeu. Expresia aceasta este nota dominantă a psalmului.

Citește comentariul complet →

² El mă paște în^✦ pășuni verzi și mă duce la^✦ ape de odihnă;

³ îmi înviorează sufletul și mă^✦ povățuiește pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.

⁴ Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei^✦ morții, nu mă tem de^✦ niciun rău, căci^✦ Tu ești cu mine. Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie.

4

Valea umbrei morţii. Ebr. şalmaweth, prin etimologie populară de la şel, "umbră", şi maweth, "moarte". Ambele cuvinte sunt foarte obişnuite în Vechiul Testament, şel fiind găsit de 49 de ori, de 45 de ori tradus "umbră", şi maweth apărând de 157 de ori, de 128 de ori tradus "moarte". Unii cercetători moderni derivă şalmaweth din rădăcina acadiană şalamu, care înseamnă "a se înnegri" şi de aceea traduc şalmaweth "întuneric". Derivarea tradiţională are spijinul LXX. Ugaritica (vezi p. 618, 619) nu oferă nici o lumină asupra expresiei şalmaweth. În literatura existentă a acelei limbi cuvântul apare numai o singură dată într-un paragraf obscur. Bunyan a făcut expresia "umbra morţii", în mod special apreciată de cititorii marii sale alegorii, "Călătoria creştinului".

Tu eşti cu mine. Lucrul acesta e îndestulător. Creştinul nu are nevoie de nimic altceva. "Numai Tu, numai Tu, Tu să-mi fii al vieţii vis".

Toiagul. Ebr. shebeţ, folosit pentru toiagul unui păstor (Levitic 27,32), nuiaua unui învăţător (2 Samuel 7,14; Proverbe 13,24) şi sceptrul unui cârmuitor (Genesa 49,10; Isaia 14,5). El a fost uneori folosit ca armă (2 Samuel 23,21) şi o astfel de funcţie este probabil urmărită în Psalm 23,4, toiagul fiind folosit ca o armă de apărare împotriva fiarelor sălbatice care bântuiau păşunile.

Nuiaua. [Cârja, KJV]. Ebr. mish'eneth, "un baston", "o cârjă", ca de pildă pentru bolnav sau bătrân ca să se sprijine pe el (Exod 21,19; Zaharia 8,4).

Mă mângâie. [Ele mă mângâie, KJV]. "Ele" este accentuat, ca şi cum s-ar zice: "Ele sunt cele care mă mângâie". Toiagul şi nuiaua sunt semne ale prezenţei păstorului şi îl arată pe păstor gata să ajute în orice clipă.

Păstorul Se îngrijeşte de odihnă, înviorare, hrană, refacere, comunicare, călăuzire, eliberare de frică, mângâiere, siguranţă, biruinţă asupra duşmanilor. Ce poate cere mai mult un creştin? Totuşi, psalmistul caută să accentueze aceste dovezi ale bunătăţii lui Iehova şi adaugă la ele, prin folosirea unei alte imagini, pe aceea a unei Gazde pline de bunătate.

Citește comentariul complet →

⁵ Tu^✦ îmi întinzi masa în fața potrivnicilor mei, îmi ungi capul cu untdelemn^✦, și paharul meu este plin de dă peste el.

⁶ Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele și voi locui în Casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele.

Psalmii 23