Logo myBible myBible
Il mio account
Biblia Dumitru Cornilescu 2024
Audio non disponibile per questa versione
Commento

Psalmii 17

17 Doamne, ascultă-mi pricina nevinovată, ia aminte la strigătele mele, pleacă urechea la rugăciunea mea, făcută cu buze neprefăcute!
2 Să se arate dreptatea mea înaintea Ta și să privească ochii Tăi neprihănirea mea!
3 Dacă îmi vei încerca inima, dacă o vei cerceta✦ noaptea, dacă mă vei încerca✦, nu vei găsi nimic, căci ce-mi iese din gură, aceea și gândesc.
4 Cât privește legăturile cu oamenii, eu, după cuvântul buzelor Tale, mă feresc de calea celor asupritori;
5 pașii mei stau neclintiți✦ pe cărările Tale și nu mi se clatină picioarele.
6 Strig✦ către Tine, căci m-asculți, Dumnezeule! Pleacă-Ți urechea spre mine, ascultă cuvântul meu!
7 Arată-Ți bunătatea Ta cea minunată✦, Tu, care îi scapi pe cei ce caută adăpost și-i izbăvești de potrivnicii lor prin dreapta Ta!
8 Păzește-mă✦ ca lumina ochiului, ocrotește-mă la umbra✦ aripilor Tale
9 de cei răi care mă prigonesc, de vrăjmașii mei de moarte care mă împresoară!
10 Ei își închid✦ inima, au cuvinte semețe✦ în gură.
11 Se țin de pașii mei, mă înconjoară✦ chiar, mă pândesc ca✦ să mă trântească la pământ.
12 Parcă ar fi un leu lacom după pradă, un pui de leu care stă la pândă în culcușul lui.
13 Scoală-te, Doamne, ieși înaintea vrăjmașului, doboară-l! Izbăvește-mă de cel rău cu sabia✦ Ta!
14 Scapă-mă de oameni cu mâna Ta, Doamne, de oamenii lumii acesteia, care își au partea lor în viața aceasta✦ și cărora le umpli pântecele cu bunătățile Tale! Copiii lor sunt sătui, și prisosul lor îl lasă pruncilor lor.
15 Dar eu, în nevinovăția✦ mea, voi vedea Fața Ta: cum mă voi trezi, mă voi sătura✦ de chipul Tău.
LIBRO
CAPITOLO
Versione
Italiano
Română
English
Magyar
Español
Impostazioni lettore
Dimensione testo
Famiglia di caratteri
Note a piè di pagina
Numeri e titoli
Icone commento
Riferimenti incrociati
Segnala un errore
Commentario Biblico: 0
Cosa c'è che non va?
Altro
Lingua dell'interfaccia
Schema di colori

Questo elemento non è disponibile al momento.