Proverbe 17
17
Mai bine o bucată✦ de pâine uscată cu liniște decât o casă plină de cărnuri cu ceartăa!
2
Robul înțelept va stăpâni peste fiul✦ care face rușine și va împărți moștenirea cu frații aceluia.
3
Tigaia✦ curăță argintul, cuptorul lămurește aurul, iar DOMNUL încearcă inimile.
4
Răufăcătorul pleacă urechea la buza mincinoasă, iar mincinosul ia seama la limba nimicitoare.
5
Cine✦ își bate joc de sărac își bate joc de Făcătorul lui; cine se bucură de răul altuia nu va rămâne nepedepsit.
6
Nepoții sunt cununa✦ bătrânilor, și părinții sunt slava copiilor.
7
Nu se potrivesc vorbele alese în gura unui nebun, cu atât mai puțin minciunile în gura unui om de viță aleasă!
8
Mita este✦ un talismana în ochii mituitorului: oriîncotro se întoarce, izbândește.
9
Cine iartă✦ greșelile caută dragostea, dar✦ cine le pomenește mereu își alungă prietenii.
10
Mai mult îl pătrunde o mustrare pe omul simțit decât o sută de lovituri pe cel fără minte.
11
Omul rău nu caută decât răscoală, dar un sol fără milă va fi trimis împotriva lui.
12
Mai✦ bine să întâlnești o ursoaică lipsită de pui decât un prost în neghiobia lui.
13
Celui ce întoarce✦ rău pentru bine nu-i va părăsi răul casa.
14
Începutul unei certe este ca slobozirea unor ape, de aceea pune-i✦ capăt înainte de a izbucni!
15
Cine-l✦ achită pe vinovat și cine-l condamnă pe nevinovat sunt amândoi o scârbă pentru DOMNUL.
16
La ce slujesc banii în mâna unui prost încrezut? Să cumpere înțelepciune? Nu-l duce mintea✦!
17
Prietenul✦ adevărat iubește oricând și în nenorocire ajunge ca un fratea.
18
Un om✦ fără minte bate palma, se pune chezaș pentru aproapelea său.
19
Cine iubește înșelăciuneaa iubește certurile; și cine-și✦ înalță pragul caută pieirea.
20
Cel cu inima strâmbă nu găsește fericirea, iar pe cel cu limba✦ înșelătoare îl paște nenorocirea.
21
Cine✦ dă naștere unui prost va avea necaz, și tatăl unui nebun nu are nicio bucurie.
22
O inimă✦ veselă este un bun leac, dar un✦ duh mâhnit usucă oasele.
23
Cel nelegiuit primește mită pe ascuns, ca să strâmbe✦ căile dreptății.
24
Înțelepciunea✦ este în fața omului priceput, dar ochii prostului o caută la capătul pământului.
25
Un fiu fără minte îi aduce necaz✦ tatălui său și amărăciune celei ce l-a născut.
26
Nu este bine să-i pedepsești pe cei nevinovați✦, nici să-i biciuiești pe cei de neam ales, împotriva dreptății.
27
Cine✦ își strunește vorbele știe multe, și cine judecă la rece e un om priceput.
28
Chiar✦ și un neghiob ar trece drept înțelept dacă ar tăcea și drept om priceput dacă și-ar ține gura.
Notas al pie
- 17:1a Ebr. ziḇḥē-riḇ „cărnuri de la jertfă [mâncate într-un duh] de ceartă”.
- 17:8a Ebr. ˀeḇen-ḥēn „piatră care aduce favoare”.
- 17:17a Sau: „și un frate este născut pentru necaz”. Tradus în acest fel, proverbul atrage atenția asupra faptului că necazul este piatra de încercare a statutului de „frate”.
- 17:18a Sau: „prietenul”.
- 17:19a Ebr. peșaˁ, termen generic pentru „păcat” care acoperă o gamă largă de păcate (din sfera civilă, penală, politică sau religioasă). În funcție de context, poate fi tradus prin „fraudă”, „încălcare (a drepturilor altora)”, „trădare” sau „apostazie”.