Neemia 6

1

Nu puseseră încă. Aceasta ar părea să contrazică cele scrise la cap. 3,1.3.6.13 etc. Dar raportul de la cap. 3 schiţează întregul proiect de reconstrucţie cu scopul de a arăta cine anume răspundea de diferitele secţiuni şi nu timpul când s-a încheiat lucrarea. Din punct de vedere cronologic, cap. 4-6 sunt, în general, paralele cu cap.3 şi se referă la evenimente care au avut loc în

timpul construirii zidului. Aşezarea porţilor în balamale era, natural, ultimul lucru ce era de făcut.

Sanbalat. Despre cei trei conducători ai conspiraţiei, vezi la cap. 2,10.19.

Vezi harta următoare.

2

Sanbalat şi Gheşom. Tobia nu e amintit. E posibil ca numai doi dintre vrăjmaşii lui Neemia să fi fost dispuşi să meargă atât de departe încât să recurgă la violenţă personală. S-ar putea ca Tobia să fi avut motive să refuze participarea la complot, întrucât era înrudit cu unii conducători iudei.

Ono. Acum Kefr 'Ana, cam la 11 km sud-est de Iafa. Împreună cu cetăţile Lod (Lida) şi Hadid, forma un district iudeu total înconjurat de teritorii samaritene şi filistene. Acest district iudeu fusese ales ca loc de întâlnire propus, ca în felul acesta să-l inducă în eroare pe Neemia, dându-i un fals sentiment de siguranţă. Ar fi fost uşor pentru ei să-l atace pe drum, în timp ce străbătea teritoriul samaritean pentru a ajunge la Ono.

Să-mi facă rău. Natura răului intenţionat nu poate fi determinat din cuvântul ebraic foarte general tradus prin "rău", dar e greu de conceput alt scop decât violenţa personală.

3

Nu pot să mă pogor. Neemia răspunde cordial la invitaţia guvernatorilor colegi, dar răspunsul lui nu le dă nici un motiv să spere că el va face ceva. El nici măcar nu catadicseşte să-şi dezvăluie suspiciunile, poate chiar siguranţa pe care o are cu privire la planurile lor rele.

4

Verset ce nu a fost comentat.

5

O scrisoare deschisă. Nu se motivează de ce a trecut Sanbalat de la solii verbale la un document scris. O solie scrisă ar fi putut să aibă un caracter mai oficial şi deci, se presupune, mai eficace. Scrisoarea era probabil scrisă pe o foaie de papirus, materialul cel mai obişnuit al timpului, folosit în Palestina. O astfel de scrisoare era de obicei înfăşurată şi cele două capete ale sulului rulate către mijlocul lui. Apoi era legată o sfoară în jurul sulului şi era aplicat un sigiliu de lut pe nod, în aşa fel ca acesta să nu poată fi deschis fără să se rupe pecetea. Pe partea din afară era pusă de obicei adresa. Trimiterea unei scrisori deschise, prin care se aduceau acuzaţii unui slujbaş al coroanei persane, nu numai că a încălcat legile bunei cuviinţe, dar era şi extrem de ofensatoare. O "scrisoare deschisă" îi invita pe toţi să citească conţinutul ei, iar scopul trimiterii ei nesigilate trebuie să fi fost acela de a-i alarma pe iudei şi de a-i aţâţa împotriva lui Neemia. Compară cu purtarea ambasadorilor lui Sanherib (2 Regi 18,27-36).

6

Gaşmu. O altă formă a numelui Gheşem (vezi la cap. 2,17). Sanbalat, aparent, vrea să spună că presupusele zvonuri despre răzvrătirea pusă la cale de Neemia au circulat printre popoarele înconjurătoare şi au ajuns acum la cunoştinţa lui Gheşem, iar acesta, la rândul lui, le transmisese lui Sanbalat. Pozând în prieten, Sanbalat se grăbeşte să-l avertizeze pe Neemia de grava acuzaţie care i se aduce. În unele privinţe, acuzaţia aceasta este asemănătoare cu raportul pe care iudeii ameninţau să-l facă lui Cezar cu privire la Pilat (Ioan 19,12.13).

7

Ai pus chiar prooroci. Sanbalat are puţin respect pentru înalta chemare a unui profet. El găsise aşa-zişi profeţi gata să conlucreze cu el, contra plată, împotriva lui Neemia (vezi v. 12.14). De aceea, se pare că el considera că toţi profeţii sunt mercenari, la fel ca ai săi (vezi Amos 7,12). Este posibil de asemenea ca Sanbalat să fi avut acces la profeţii precum cele ale lui Zaharia, pe care fie le-a înţeles greşit, fie intenţionat le-a interpretat greşit (vezi Zaharia 1,16; 2,5; 6,11; 9,9.10; 12,9; 14,9 etc.).

Să ne sfătuim împreună. Adresând acuzaţii grave împotriva lui într-o "scrisoare deschisă", care putea fi citită de oricine, Sanbalat a gândit că Neemia va căuta să scape de orice de bănuială care ar plana asupra sa fiind cu întâlnirea propusă.

8

Verset ce nu a fost comentat.

9

Acum, Dumnezeule. Cuvântul "Dumnezeule" nu e în ebraică, dar pare să fie corect introdus de traducători. Cuvântul acesta face parte dintr-o rugăciune.

10

Şemaia. Nu se ştie nimic mai mult despre acest profet. Cel puţin cinci alţi oameni cu numele acesta sunt menţionaţi că au trăit pe vremea lui Ezra şi Neemia, dar nici unul dintre aceştia nu poate fi identificat cu acest Şemaia, fiul lui Delaia.

Se închisese. Propoziţia aceasta nu poate să spună că Neemia l-a vizitat pe Şemaia la el acasă, fiindcă acesta din urmă nu putea veni la el, sub motivul că era fie necurat din punct de vedere ceremonial, fie oprit de mâna Domnului sau altceva. Faptul că o astfel de interpretare este incorectă reiese din propunerea lui Şemaia către Neemia de a-l întovărăşi la Casa lui Dumnezeu. Urmează de aici că Şemaia s-a închis în propria sa casă ca să dea de înţeles lui Neemia că îşi simţea ameninţată viaţa. El a căutat astfel să îl determine pe Neemia să fie de acord cu propunerea sa ca amândoi să scape de cursele întinse fugind în Templu. E de asemenea posibil că Şemaia a intenţionat ca această autoîntemniţare să fie un act simbolic, menit să întărească presupusa lui solie de la Dumnezeu (vezi Ezra 4,1-10; 12,3-9 etc.). Ambele păreri sunt posibile.

În mijlocul Templului. [Înăuntrul Templului, KJV.] Deosebindu-se de "Casa lui Dumnezeu", "Templul" înseamnă sanctuarul şi nu o odaie în vreo clădire din cuprinsul domeniului Templului. Natural, nici unui laic nu-i era îngăduit să intre în Templu (vezi Exod 29,33), iar Neemia ar fi produs neplăcere lui Dumnezeu şi preoţilor dacă ar fi urmat sfatul lui. Locul sfânt era despărţit de veranda Templului lui Solomon prin porţi (1 Regi 6,33.34) şi, fără îndoială, aşa a fost şi în cazul Templul refăcut. Şemaia a sugerat închiderea acestor porţi pentru mai multă siguranţă.

11

Să trăiască. [Să-şi scape viaţa, KJV.] Literal, "să trăiască" (RSV). Neemia avea în gând probabil porunca din Numeri 18,7, că străinul care se va apropia , "va fi omorât". Însuşi faptul că Şemaia propunea o un act contrar voii descoperite a lui Dumnezeu era o dovadă suficientă că el era un profet mincinos (vezi Geneza 3,1-5; Matei 4,3-10).

12

Am cunoscut. Neemia nu cunoştea motivul pentru care Şemaia îl invitase să-i facă o vizita acasă la el. Totuşi, natura soliei l-a demascat pe Şemaia ca fiind un prooroc mincinos, iar acum Neemia l-a recunoscut ca un impostor. Compară cu experienţa "proorocului bătrân" din 1 Regi 13,11-19.

Îi dăduseră argint. [Îl năimiseră, KJV.] Faptul că Tobia este amintit aici înainte de Sanbalat şi nu după el (cap. 2,10.19; 4,7; 6,1) ar putea da de înţeles că această uneltire specială a fost pusă la cale de Tobia cu sprijinul lui Sanbalat. În alte vremuri, Sanbalat fusese un duşman mai agresiv.

13

Atingere a bunului nume. Intrarea şi ascunderea lui Neemia în Locul Sfânt ar fi fost o gravă profanare a Casei lui Dumnezeu. Aceasta ar fi dat prilejul vrăjmaşilor lui să arunce asupra lui bănuiala că era un om care preţuia puţin poruncile lui Dumnezeu. În acest fel, reputaţia lui înaintea oamenilor ar fi fost subminat (vezi la v. 11). Cel mai mic semn de frică din partea lui Neemia în acest timp critic ar fi fost fatal pentru moralul poporului. Influenţa lui Neemia depindea de caracterul lui. Un singur pas greşit şi el ar fi fost pierdut, iar lucrarea de care era legată inima lui ar fi ajuns de râpă.

14

Noadia. Această profetesă nu mai este menţionată altundeva. Amintind-o împreună cu alţi profeţi cărora nu li se dă numele şi cu Şemaia (v. 11-13), Neemia dă de înţeles că incidentul relatat în vers. 10-13 e doar unul din mai multe de acest fel şi că proorocii mincinoşi erau din nou la lucru în mijlocul poporului, ca şi în perioada premergătoare robiei, ca să-i facă pe ei şi pe conducătorii lor să nu asculte de glasul adevăraţilor prooroci. Despre lucrarea proorocilor mincinoşi în perioada pre-exilică, vezi Isaia 9,15; 28,7; Ieremia 27,9.10; 28,9; 29,24-32; Ezechiel 13,2.17; Mica 3,5-11.

15

Zidul a fost isprăvit. Cu toate că aici nu e menţionat anul, este vorba în mod clar de anul al 20-lea al lui Artaxerxe (vezi la cap. 2,1). Aceasta corespunde cu celelalte afirmaţii cronologice ale acestei cărţi. În Nisan (luna I), Neemia primise permisiunea de la împărat să plece la Ierusalim. Potrivit cu cele din cap. 5,14 şi 13,6, el a fost guvernator în Ierusalim din anul al 20-lea şi trebuie să fi pornit spre locul acela imediat după primirea autorizaţiei împărăteşti pentru planurile sale. Dacă aşa stau lucrurile, el a ajuns la Ierusalim în cursul lunii a patra. După trei zile, el a cercetat zidul şi, la scurt timp după aceea, a convocat o adunare publică pentru a prezenta planul său de rezidire a zidului şi pentru a obţine conlucrarea lor (cap. 2,11-17). Se poate ca toate acestea să fi avut loc în cursul lunii a patra, aşa că începerea lucrării ar putut avea loc fie înainte de sfârşitul lunii a patra, fie la începutul lunii a cincea. Nu e clar din cuvintele lui cum a socotit Neemia cele 52 de zile, în cursul cărora zidul a fost supus reconstrucţiei. El ar fi putut să socotească perioada începând cu ziua de reluare a lucrării până la încheierea ei, incluzând Sabatele săptămânale, aşa încât zilele lucrătoare să fie numai 44 sau 45, sau ar fi putut să spună că erau 52 de zile lucrătoare. În felul acesta, perioada de activitate ar cuprinde aproape 60 de zile. În primul caz, începutul lucrării ar fi căzut în primele zile ale lunii Ab (luna a 5-a), în celălalt caz, în ultima parte a lui Tamuz (luna a 4-a). După calendarul iudaic folosit de Neemia, 25 Elul în anul al 20-lea al lui Artaxerxe a fost aproximativ 21 septembrie, 444 î.Hr.

Unii comentatori au susţinut că 52 de zile nu oferă timp suficient pentru a rezidi zidul. Ei au preferat să accepte cei doi ani şi patru luni daţi de Iosif Flavius (Antiquities, xi. 5. 8) ca o lungime de timp mai corespunzătoare. Totuşi, nu e necesar să se respingă cifra biblică pentru a o favoriza pe cea a lui Iosif Flavius, deoarece: (1) lucrarea lui Neemia nu era o lucrare completă de rezidire a zidului, ci în multe părţi numai lucrări de reparaţie (vezi la cap. 1,3); (2) ea a fost îndeplinită în mare grabă în faţa atacului care ameninţa; şi (3) terminarea zidului într-un timp atât de scurt a fost atât de incredibilă pentru vrăjmaşii iudeilor, încât aceştia au considerat-o o minune (cap. 6.16).

16

Vrăjmaşii noştri. Sanbalat şi samaritenii, Tobia şi amoniţii, Gheşem şi arabii, şi aşdodiţii (vezi cap. 7,4) sunt "vrăjmaşii" speciali, despre care se vorbeşte aici. "Popoarele dimprejurul" iudeilor erau celelalte naţiuni care trăiau în Palestina, Transiordania şi Siria. Chiar şi unele dintre acestea erau neprietenoase şi nu se bucurau de creşterea puterii şi prosperităţii iudeilor. Ura faţă de iudei, care se manifesta în anumite cercuri pe vremea lui Xerxe, aşa cum indică anumite evenimente descrise în cartea Esterei, continua să existe şi acum şi, aşa cum arată istoria, n-a dispărut niciodată.

17

Deseori scrisori. [Multe scrisori, KJV.] Aici se revarsă mai multă lumină asupra încercărilor disperate ale lui Tobia de a-l răsturna pe Neemia şi de a opri lucrările lui şi asupra lipsei de loialitate din partea anumitor nobili, deja arătată în cap. 3,5. A existat o corespondenţă susţinută între Tobia şi cei din fruntea treburilor iudaice pentru a-l înfricoşa pe Neemia (v. 19). O astfel de corespondenţă n-ar fi putut rămâne necunoscută lui Neemia, deoarece cei mai mulţi îi erau loiali. În plus, este posibil să nu se fi făcut nici o încercare de a o păstra ascunsă.

18

Mulţi din Iuda. Prin legături de căsătorie cu două familii iudaice, Tobia îi făcuse pe mulţi din nobilime prieteni ai săi "prin jurământ", persoane care îşi foloseau influenţa pentru realizarea propriei lui politici.

Şecania. Socrul lui Tobia, Şecania, fiul lui Arah, era un om respectabil din familia lui Arah, pomenit în Ezra 2,5. Cu toate că numele Şecania era obişnuit în această perioadă a istoriei iudaice, această persoană pare să nu fie pomenită în cartea lui Neemia. Meşulam, care devenise socrul fiicei lui Tobia, apare printre cei care participaseră la lucrarea de reconstruire a zidului (cap. 3,4.30). Conform cap. 13,4, Tobia era înrudit şi cu marele preot Eliaşib, dar e posibil ca această înrudire să nu se fi făcut decât după primul mandat ca guvernator al lui Neemia. Faptul că Tobia şi fiul său, Iohanan, aveau nume iudaice veritabile, cu forma abreviată a lui Yahweh ca parte a numelui fiecăruia, duce la concluzia că ei erau descendenţi ai israeliţilor din regatul de nord, cele zece seminţii, şi se uniseră de amoniţi (vezi la cap. 2,10).

19

Vorbeau de bine. [Raportau, KJV.] Textul ebraic are un joc de cuvinte cu privire la numele lui Tobia, care înseamnă "bunătatea lui Yahweh", prin "vorbirea de bine" despre faptele acestuia înaintea lui Neemia de către prietenii iudei. Sarcasmul este evident. Scopul tuturor acestora era de a-l face pe Neemia să gândească bine despre Tobia. Strădaniile acestea mergeau, deci, în aceeaşi direcţie cu cele ale profetului mincinos, Şemaia (v. 10-13), scopul lor fiind de a-l zăpăci pe Neemia cu sfaturi care păreau să fie prieteneşti.

Scrisori. Probabil asemănătoare în cuprins cu cea a lui Sanbalat (v. 5.6).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1-1 9PK 653-660

1-3 �

PK 653

3 �

�

Ev 691; PK 659; 1T 123; 3T 38, 570; 5T 616

3-5 �

3T 574

4-8 �

PK 654

10�

�

PK 655

11�

�

PK 656

12�

�

PK 655

13�

�

PK 656

15-18�

PK 657

19 �

�

PK 658