myBible

Isus, înaintea lui Pilat

27 Când s-a făcut dimineață, toți^✦ preoții de seamă și bătrânii poporului au ținut sfat împotriva lui Isus, ca să-L omoare.

² După ce L-au legat, L-au dus și L-au dat în mâinile dregătorului^✦ [Ponțiu] Pilat^a.

L-au legat. [Întâia judecată înaintea lui Pilat, Matei 27,2.11-14 = Marcu 15,2-5 = Luca 23,1-5 = Ioan 18,28-38. Comentariu major: Luca şi Ioan]. Isus fusese legat în gradină de slujbaşii care-L arestaseră şi a apărut legat înaintea lui Ana (Ioan 18,12.13.24) . S-ar părea ca la vreun timp oarecare în cursul judecaţii înaintea Sinedriului mâinile Lui fuseseră dezlegate.

L-au dus. Potrivit cu Iosif (Război V 4.2 [143, 144]) clădirea unde se aduna Sinedriul era la colţul de sud-vest al zonei Templului (vezi harta p. 225). De acolo, Isus a fost dus la Pretoriul roman, reşedinţa oficială a lui Pilat. Acesta a fost identificat de unii cu Turnul Antonia, care era imediat la colţul de nord al zonei Templului; alţii, cu fostul palat al lui Irod, la mai puţin de jumătate de mila la vest de zona Templului. Este ştiut că guvernatorii romani de mai târziu au locuit în palatul acesta când erau în Ierusalim (vezi Iosif, Război ii 14.8; 15.5 [301; 328]).

L-au dat. Se pare că întregul Sinedriu L-a însoţit pe Isus la palat (Marcu 15,1; Luca 23,1).

Dregătorului. Gr. hegemon, mai exact tradus procurator. Un hegemon era un roman din ordinul eqvestra numit de către Cezar şi având să-i dea socoteala direct lui. Reşedinţa oficială a procuratorului roman, sau dregătorului [guvernatorului] era la Cezarea. Totuşi, îndeosebi la data marilor sărbători, când erau mii de peregrini în Ierusalim era practica guvernatorului să se mute temporar la Ierusalim pentru a veghea ca nu cumva să aibă loc vreun fel de dezordine. Era totdeauna posibilitatea unei revolte populare contra Romei şi o ocazie ca aceea a Paştelui punea la îndemâna iudeilor un prilej de a porni o insurecţie. Era de aşteptat ca Pilat să confirme sentinţa de moarte şi să-L execute pe Isus (vezi DA 723).

Pilat din Pont. Vezi la Luca 3,1.

Leer el comentario completo →

Moartea lui Iuda

³ Atunci Iuda^✦, cel care L-a vândut, văzând că Isus a fost osândit, s-a căit, le-a înapoiat cei treizeci de arginți preoților de seamă și bătrânilor

⁴ și a zis: „Am păcătuit, căci am vândut sânge nevinovat!” „Ce ne pasă nouă? E treaba ta”, i-au răspuns ei.

⁵ Iuda a aruncat arginții în Templu, apoi a ieșit, s-a^✦ dus și s-a spânzurat.

⁶ Preoții de seamă au luat arginții și au zis: „Nu este îngăduit să-i punem în vistieria Templului, fiindcă sunt preț de sânge.”

⁷ Și după ce s-au sfătuit, au cumpărat cu ei Ogorul Olarului, pentru înmormântarea străinilor.

⁸ De aceea ogorul^✦ acela se numește până astăzi Ogorul Sângelui.

⁹ Atunci s-a împlinit ce fusese vestit prin profetul Ieremia^a, care zice: „Am luat cei treizeci de arginți, prețul celui prețuit, pe care îl hotărâseră^b unii dintre fiii lui Israel,

¹⁰ și i-am dat pe Ogorul Olarului, după cum mi-a poruncit Domnul.”

Isus, judecat de Pilat

¹¹ Isus a fost adus înaintea dregătorului, care L-a^✦ întrebat: „Ești tu regele iudeilor?” Isus i-a răspuns: „Tu însuți o spui^✦”.

Isus S-a înfăţişat [Isus a stat, KJV]. Matei reia naraţiunea începută în v. 2 (vezi comentariul acolo), după ce o întrerupsese pentru a relata ceea ce a făcut Iuda la sfârşitul judecaţii din timpul zilei înaintea Sinedriului (vezi la v. 3). Membrii Sinedriului au refuzat să intre în sala de judecată ca nu cumva să se întineze şi să nu poată fi în stare să mănânce Pastele (Ioan 18,28).

Dregătorul. [Guvernatorul, KJV]. Vezi la v. 2.

Eşti Tu. Cuvântul tradus Tu este în poziţia emfatică, implicând că Pilat nu putea să creadă că o persoană ca Isus putea să fie un revoluţionar turbat, aşa cum lăsaseră iudeii să se înţeleagă în acuzaţiile lor contra lui (Luca 23,2.5.14). Luca (cap. 23,2) relatează o întreită acuzaţie pe care Caifa a proferat-o contra Lui: agitaţie răzvrătitoare, oprirea de a plăti impozitele şi pretenţia la un tron regal. Numai Ioan (cap. 18,28-38) dă o relatare mai mult sau mai puţin extinsa a primei judecaţi înaintea lui Pilat şi substratul pentru întrebarea expusa aici în chip brusc de către scriitorii sinoptici.

Da,... sunt [Tu zici, KJV]. Echivalent cu Da (vezi la cap. 26,64). În tot cursul judecaţii Sale, fie înaintea iudeilor fie înaintea lui Pilat şi a lui Irod, singurele întrebări la care Isus a răspuns au fost acelea care erau legate de mesianitatea Lui. El a pretins că este atât Fiul lui Dumnezeu, cât şi Împăratul iudeilor (Matei 28,63.64; Ioan 18,33-36). Întâia pretenţie a fost considerată blasfemie de către iudei şi a doua un act de trădare al Romei.

Leer el comentario completo →

¹² Dar la învinuirile preoților de seamă și ale bătrânilor nu a răspuns nimic^✦.

¹³ Atunci Pilat I-a zis: „Nu auzi^✦ câte mărturisesc ei împotriva ta?”

¹⁴ Isus nu i-a răspuns la niciun cuvânt, așa că dregătorul era uimit din cale afară.

Osândirea la moarte

¹⁵ La^✦ fiecare sărbătoare, dregătorul obișnuia să elibereze mulțimii un întemnițat pe care-l cerea ea.

¹⁶ Pe atunci aveau un întemnițat vestit, pe nume Isus^a Barabba.

¹⁷ Când s-au adunat, Pilat le-a zis: „Pe cine vreți să vi-l eliberez: pe Isus Barabba sau pe Isus numit Hristos?”

¹⁸ Căci știa că din invidie Îl dăduseră în mâna lui.

¹⁹ Pe când stătea Pilat pe scaunul de judecată, soția lui a trimis să-i spună: „Să n-ai nimic de-a face cu dreptul acesta, căci azi am suferit mult în vis din pricina Lui.”

²⁰ Însă preoții^✦ de seamă și bătrânii au înduplecat mulțimile să-l ceară pe Barabba, iar pe Isus să-L dea pieirii.

Au înduplecat noroadele. Eforturile conducătorilor de a influenţa decizia gloatei nechibzuite au constituit dovada absolută a nesincerităţii acuzaţiilor lor contra lui Isus. Mare parte din sprijinul popular al lui Isus venise din Galileea şi Perea, unde lucrase recent, şi peregrinii din aceste regiuni dormiseră probabil în afara cetăţii şi încă nu intraseră în cetate la ora aceasta timpurie. Un lucru de care se temeau foarte mult conducătorii era o încercare din partea unor asemenea peregrini favorabili ca să-L elibereze pe Isus (vezi la cap. 26,59). Aceşti conducători vicleni intenţionau ca problema să fie rezolvată înainte de a fi făcută o astfel de încercare. Gloata din Ierusalim, pe care Iosif o descrie adesea ca răzvrătită, era cu totul sub stăpânirea conducătorilor religioşi. Pilat anticipa că unii din prietenii lui Isus urmau să vorbească în favoarea deţinutului. Se pare că el nu ştia că mulţimea din faţa scaunului lui de judecată era formată în cea mai mare parte, dacă nu în totalitate, din oameni care erau nefavorabili sau cel puţin indiferenţi faţă de Isus. Pentru motivul acesta, trucul lui Pilat a dat greş, fără îndoială spre marea lui surpriză şi întristare.

Ceară. Literal, sa ceară pentru sine. Conducătorii au propus eliberarea unui om vinovat chiar de crime – fiind un fals Mesia – şi L-au acuzat pe Isus (vezi la v. 16) urgentând condamnarea adevăratului Mesia! Pentru a spune lucrurile altfel, dacă Isus ar fi fost în realitate Mesia politic pe care îl aşteptau şi dacă El S-ar fi făcut împărat al iudeilor şi ar fi condus naţiunea la revolta contra Romei, fără îndoială că ei ar fi alergat cu grămada sub steagul Lui!

Leer el comentario completo →

²¹ Dregătorul le-a răspuns: „Pe care dintre cei doi vreți să vi-l eliberez?” „Pe Barabba”, au răspuns ei.

²² Pilat le-a zis: „Dar ce să fac cu Isus care se numește Hristos?” „Să fie răstignit”, i-au răspuns cu toții.

²³ Dregătorul a zis: „Dar ce rău a făcut?” Ei au început să strige și mai tare: „Să fie răstignit!”

²⁴ Văzând că nu o scoate la capăt, ci mai degrabă se face tulburare, Pilat a luat^✦ apă, s-a spălat pe mâini înaintea mulțimii și a zis: „Eu sunt nevinovat de sângele [dreptului] acestuia. E treaba voastră.”

Zarvă. [Tumult, KJV]. Gloata ajungea repede sa nu mai poată fi stăpânita şi era în dezvoltare o revoltă, cu privire la care Pilat ar fi avut să dea socoteală superiorilor săi din Roma (cf. Fapte 19,40). Pilat a început să-şi dea seama că fiecare încercare pe care o făcea pentru a asigura consimţământul populaţiei şi al conducătorilor lor de a-L elibera pe Isus servea numai pentru a spori furia lor nejudecată.

Şi-a spălat mâinile. Pentru strategia care în cele din urma a dus la acţiunea lui Pilat, vezi Ioan 19,12-16. Pilat declarase de repetate ori nevinovăţia lui Hristos şi încercase, dacă era cu putinţă, să elibereze pe Isus, şi dacă nu, să se scuture de răspunderea de a pronunţa judecata (Ioan 18,38; etc.). 1) El încercase să-i determine pe iudei să trateze ei înşişi cazul, în cadrul Legii (Ioan 18,31). 2) Trimisese pe Isus la Irod (Luca 23,7). 3) Încercase sa elibereze pe Isus ca pe un deţinut amnistiat de Paşte (Ioan 18,39). 4) Bătuse cu biciul pe Isus în nădejdea de a trezi mila pentru El şi, în felul acesta, să fie scutit de pedeapsa cu moartea (Luca 23,22). Comparaţi cu alte popoare din antichitate, romanii erau cunoscuţi pentru simţul lor ascuţit de dreptate în tratarea persoanelor acuzate, atitudine pe care, fără îndoială, Pilat o împărtăşea. Se ştie despre împăratul Tiberiu că a tratat cu severitate slujbaşii romani care maltratau pe vreunul din supuşii săi. Pilat deja avusese de suferit defavoarea imperiala din cauza tratării iudeilor cu lipsă de consideraţie şi în mod brutal şi, în parte, pentru acelaşi motiv a fost demis cinci ani mai târziu, iar la scurt timp după aceea s-a sinucis (DA 738; cf. Iosif, Antichităţi XVIII 3.2; 4.1.2; etc.). Pilat ezita să se facă neplăcut iudeilor şi, totuşi, dacă ordona executarea lui Isus ştiind că este nevinovat, de asemenea ar fi putut să fie chemat să dea socoteala împăratului.

Spălarea simbolică a mâinilor ca dovada a nevinovatei era ceva binecunoscut la iudei şi în unele cazuri era prescrisă de lege (vezi Deuteronom 21,6.7; cf. Psalmii 26,6; 73,13). Totuşi, oricât de mult ar fi căutat Pilat să fugă de răspunderea pentru moartea lui Isus, vinovăţia lui rămânea.

Leer el comentario completo →

²⁵ Și tot poporul a răspuns: „Sângele^✦ lui să fie asupra noastră și asupra copiilor noștri!”

²⁶ Atunci Pilat l-a eliberat pe Barabba, iar pe Isus, după ce a pus să-L biciuiască^✦, L-a dat să fie răstignit.

Batjocurile soldaților

²⁷ Soldații^✦ dregătorului L-au dus pe Isus în pretoriu și au adunat în jurul Lui toată cohorta.

²⁸ L-au dezbrăcat și L-au^✦ acoperit cu o mantie stacojie.

²⁹ Au^✦ împletit o cunună de spini, I-au pus-o pe cap și I-au pus o trestie în mâna dreaptă. Apoi îngenuncheau înaintea Lui și își băteau joc de El zicând: „Plecăciune, rege al iudeilor!”

³⁰ Îl scuipau^✦, îi luau trestia și-L loveau peste cap.

³¹ După ce și-au bătut joc de El, L-au dezbrăcat de mantie, L-au îmbrăcat în hainele Lui și^✦ L-au dus să-L răstignească.

Răstignirea

³² Pe^✦ când ieșeau, au^✦ găsit un om din Cirene, numit Simon, pe care l-au silit să-I poarte crucea.

³³ Când^✦ au ajuns la locul numit Golgota, care înseamnă „Locul Căpățânii”,

Golgota. O transliterare a grecescului Golgotha, care la rândul său era o transliterare a aramaicului Golgotha’ (ebr. Gulgoleth ), însemnând “căpăţâna. Vulgata latina reda cuvântul pentru ţeastă drept Calvaria; de unde, numele de Calvar (Luca 23,33). Biserica Sfântului Mormânt, considerata de unii a fi pe locul vechii Golgota, este prea mult în interiorul cetăţii vechi a Ierusalimului, dar s-ar fi putut să fie situată în afara de zidul al doilea al Ierusalimului de pe vremea lui Hristos. Dovadă pentru această amplasare a Golgotei este o tradiţie din secolul al V-lea. Isus a pătimit dincolo de poarta (Evrei 13,12). Locul nu era departe de cetate (Ioan 19,20). Poarta Oilor era considerată ca fiind la colţul de nord-est al cetăţii, nu departe de Templu (vezi la harta, vol. III, p.406), iar Golgota pare să fi fost aproape de poarta aceasta (vezi DA 576). Comparaţi cele de la cap. 26,36; 27,31.

Căpăţânii. Aceasta probabil se referă la forma dealului pe care a avut loc crucificarea şi nu la ţeste omeneşti de care unii şi-au închipuit că zăceau expuse la vedere în locul acela. Aceia care atrag atenţia la formaţiunea asemănătoare unei căpăţâni a unei anumite înălţimi a Ierusalimului modern, la câteva sute de picioare dincolo de zidul de nord, ca identificând locul Golgotei, nu iau de ajuns în seama faptul că vechea suprafaţa a zonei în discuţie a fost probabil foarte mult schimbată în decursul secolelor din cauza intemperiilor şi a schimbărilor făcute de mâna omenească. Încercările de a identifica locul cu un anumit loc cunoscut astăzi sunt cu totul neconcludente.

Leer el comentario completo →

³⁴ I-au dat să bea vin^✦ amestecat cu fiere^a; dar când l-a gustat, n-a vrut să bea.

³⁵ După ce^✦ L-au răstignit, au împărțit între ei hainele Lui, trăgând la sorți, [ca să se împlinească ce fusese spus prin profet: Și-au împărțit hainele Mele între ei, și pentru veșmântul Meu au tras la sorți^a].

³⁶ Apoi^✦ s-au așezat și-L păzeau acolo.

³⁷ Și^✦ I-au scris deasupra capului vina: „Acesta este Isus, regele iudeilor.”

³⁸ Împreună^✦ cu El au mai fost răstigniți doi tâlhari: unul la dreapta și altul la stânga.

³⁹ Trecătorii^✦ Îi aruncau blasfemii, clătinau din cap^a

⁴⁰ și ziceau: „Tu^✦, care dărâmi Templul și-l zidești la loc în trei zile, izbăvește-te pe tine, dacă^✦ ești Fiul lui Dumnezeu, și coboară de pe cruce!”

⁴¹ Preoții de seamă, împreună cu cărturarii și bătrânii, Îl luau în râs și ziceau:

⁴² „Pe alții i-a izbăvit, dar pe sine nu se poate izbăvi! Este regele lui Israel, să coboare acum de pe cruce și vom crede în el!

Pe alţii i-a mântuit. Isus mântuise pe oameni de boală, de posesiune demonica şi de moarte. Poate că aceia care îşi băteau joc de Isus se gândeau la învierea recenta a lui Lazăr.

Pe Sine nu Se poate mântui. Dacă Isus S-ar fi mântuit acum pe Sine ar fi pierdut puterea de a mântui pe alţii. Planul mântuirii ar fi fost ruinat. Deşi nu ştiau, conducătorii iudei au dat glas unui profund adevăr. Refuzul lui Hristos de a se mântui pe Sine era demonstraţia puternică a iubirii divine (vezi Ioan 15,13). Tocmai pentru că Isus a ales să nu Se mântuiască pe Sine în momentul acela, El poate sa mântuiască pe alţii. Pe cruce, Hristos a dat un exemplu de principiul enunţat în Matei 19,39. În pustia ispitei Isus a fost pus în faţa problemei de a folosi puterea Sa divină pentru beneficiul personal şi a luat hotărârea de a nu face aşa ceva.

Dacă este El. El pretinsese că este (Ioan 18,33-37). Aşa cum anunţa inscripţia de deasupra capului Lui, El fusese condamnat din cauza acestei pretenţii. Dacă nu era în stare să coboare de pe cruce, lăsau vorbitorii să se înţeleagă, aceasta urma să fie dovada că Isus nu era ceea ce pretindea că este şi că merită soarta care venise asupra lui.

Vom crede. Potrivit cu gândirea iudaică, prosperitatea era dovada favorii divine, iar necazul, de dezaprobare divină. Învăţătura exemplificată în experienţa lui Iov nu schimbase filozofia lor cu privire la suferinţă (vezi la Iov 42,5; Psalmii 38,3.9). La diferite momente în cursul lucrării Lui Isus căutase să respingă falsa lor concepţie, dar fără succes (vezi la Marcu 1,40; 2,5; Ioan 9,2). Această concepţie greşită cu privire la suferinţă era o născocire prin care Satana intenţiona să întunece mintea acelora care erau martori la suferinţa lui Isus pe cruce. Pentru iudeul de rând era de neconceput ca Dumnezeu sa permită ca Mesia să sufere aşa cum suferea Isus; de aceea Isus nu putea să fie ceea ce pretindea că este.

Leer el comentario completo →

⁴³ S-a încrezut în Dumnezeu, să-l scape acum, dacă găsește plăcere în el.^a Doar a zis: «Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!»”

⁴⁴ La fel Îl ocărau și tâlharii răstigniți împreună cu El.

Moartea lui Isus

⁴⁵ De la^✦ ceasul al șaselea^a s-a făcut întuneric în toată țara până la ceasul al nouălea.

⁴⁶ Pe la ceasul al nouălea, Isus a^✦ strigat cu glas tare: „Elí, Elí, lemá sabahtáni?” ^a, care înseamnă: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?”

⁴⁷ Unii din cei ce stăteau acolo, când L-au auzit, au zis: „Îl cheamă pe Ilie!”

⁴⁸ Și îndată, unul dintre ei a alergat, a luat un burete, l-a umplut^✦ cu oțet, l-a pus într-o trestie și I l-a dat să bea^a.

⁴⁹ Dar ceilalți ziceau: „Lasă, să vedem dacă va veni Ilie să-l izbăvească!”

⁵⁰ Isus^✦ a strigat din nou cu glas tare, apoi Și-a dat duhul.

⁵¹ Și iată, catapeteasma^✦ Templului s-a despicat în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat,

⁵² mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților adormiți au înviat.

⁵³ Ei au ieșit din morminte după învierea Lui, au intrat în sfânta cetate și li s-au arătat multora.

⁵⁴ Centurionul^✦ și cei care-L păzeau pe Isus împreună cu el, văzând cutremurul și cele petrecute, s-au înspăimântat foarte tare și au zis: „Cu adevărat, Acesta era Fiul lui Dumnezeu!”

⁵⁵ Erau acolo și multe femei, care priveau de departe; ele^✦ Îl urmaseră pe Isus din Galileea, slujindu-I.

⁵⁶ Între^✦ ele erau Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov și a lui Iosif, și mama fiilor lui Zebedei.

Înmormântarea lui Isus

⁵⁷ Când^✦ s-a înserat, a venit un om bogat din Arimateea, numit Iosif, care era și el ucenic al lui Isus.

Spre seară. [Când venise seara, KJV]. [Înmormântarea, Matei 27,57-61 = Marcu 15,42-47 = Luca 23,50-56 = Ioan 19,38-42. Comentariu major: Matei şi Marcu. Vezi harta p. 225; diagramele 8, 9, p. 232, 233]. Adică, orele târzii de după amiaza de vineri, ziua crucificării. Isus a murit cam pe la ora 3 p.m. (vezi Marcu 15,34-37) şi soarele a apus pe la 6,30 în anotimpul acesta al anului, la latitudinea Ierusalimului.

Un om bogat. Marcu îl descrie pe Iosif din Arimatea ca pe un sfetnic cu vază al Soborului, care şi el aştepta împărăţia lui Dumnezeu (Marcu 15,43). Luca adăuga că el era un bărbat bun şi drept, care nu luase parte la sfatul şi hotărârea conducătorilor (Luca 23,50.51). Ioan îl descrie ca fiind ucenic al lui Isus, dar pe ascuns, de frica iudeilor (Ioan 19,38). Măsurile pentru înhumarea lui Isus, luate de către Iosif din Arimatea, au împlinit prezicerea lui Isaia (cap. 53,9) ca Mesia urma să-şi pună mormântul … cu cel bogat în moarte.

Arimatea. Forma greaca a lui Rama. Erau mai multe oraşe cu numele Rama, dar nu se ştie care trebuie să fie identificat cu Arimatea din NT. Vezi Nota adiţională la 1 Samuel 1.

Iosif. Ioan adăuga că Nicodim (vezi Ioan 3,1; 7,50) era asociat cu Iosif la aranjarea celor pentru îngroparea lui Isus (cap. 19,39).

Ucenic al lui Isus. Atât Iosif, cât şi Nicodim fuseseră intenţionat excluşi de la judecările lui Isus de către Sinedriu, deoarece la ocaziile anterioare ei vorbiseră în favoarea lui Isus şi dejucaseră planurile de a aduce la tăcere pe Mântuitorul (vezi la cap. 26,66; cf. DA 773). Acum ei au păşit curajos în faţă pentru a face ceea ce nici unul din ceilalţi prieteni ai lui Isus nu erau în situaţia de a face. În crucificare, Nicodim vedea împlinirea a ceea ce Isus spusese cu trei ani mai înainte cu privire la înălţarea Fiului Omului (Ioan 3,14.15) şi pentru el scenele vii ale acestei zile constituiau dovada vie a divinităţii lui Hristos (vezi DA 775, 776).

Leer el comentario completo →

⁵⁸ El s-a dus la Pilat și i-a cerut trupul lui Isus. Pilat a poruncit să-i fie dat.

S-a dus la Pilat. Nicodim s-a dus să cumpere mirodenii pentru îmbălsămarea trupului lui Isus (vezi la Ioan 19,39.40), probabil în acelaşi timp Iosif s-a dus să îl vadă pe Pilat. Timpul era scurt, întrucât sarcina trebuia împlinită înainte de apusul soarelui (vezi la Matei 27,57). Trebuie să se fi cerut curaj pentru a ieşi în faţă şi a manifesta simpatie pentru un om care fusese condamnat şi executat ca tratator al Romei şi care fusese stigmatizat de cea mai înaltă curte iudaică ca hulitor. Curajul lui Iosif şi al lui Nicodim străluceşte şi mai puternic în contrast cu laşitatea ucenicilor.

A cerut. Cam în acelaşi timp conducătorii iudei au venit la Pilat cu cererea ca trupul lui Isus şi al celor doi tâlhari să fie date jos de pe cruce înainte de Sabat (Ioan 19,31). Legea lui Moise cerea ca trupurile criminalilor spânzuraţi să fie îndepărtate înainte de apusul soarelui (Deuteronom 21,22.23). Ar fi fost considerat ca deosebit de jignitor ca trupurile să rămână pe cruce în timpul Sabatului, mai ales având în vedere faptul că acest Sabat era zi mare (Ioan 19,31.42). Comparaţi Iosif, Război, iv 5.2 (317, 318). În cursul normal al lucrurilor, lui Isus, ca trădător al Romei, i s-ar fi făcut o înmormântare dezonorantă în câmpul rezervat pentru cei mai josnici criminali (vezi DA 773).

Pilat a poruncit. Înainte de a dispune ca Iosif să aibă grijă de trupul lui Isus, Pilat a obţinut de la sutaş confirmarea oficială a morţii Lui (Marcu 15,44.45). Era ceva neobişnuit ca o persoana crucificată să moară în decurs de şase ore. De obicei agonia morţii continua mult mai multe ore, uneori mai multe zile.

Leer el comentario completo →

⁵⁹ Și luând trupul, Iosif l-a înfășurat într-un giulgiu curat

⁶⁰ și l-a^✦ pus într-un mormânt nou, al lui însuși, pe care-l săpase în stâncă. Apoi a rostogolit o piatră mare la intrarea mormântului și a plecat.

⁶¹ Maria Magdalena și cealaltă Marie erau acolo, stând jos în fața mormântului.

Păzirea mormântului

⁶² În ziua care urmează după ziua pregătirii, preoții de seamă și fariseii s-au adunat la Pilat

A doua zi. [Garda la mormânt, Matei 27,62-66. Vezi harta p. 225; diagrama 9, p. 233]. Incidentul acesta este relatat numai de către Matei, deşi apare şi în Evanghelia necanonică a lui Petru (secţiunile 8-11; vezi p. 128). A doua zi era ziua săptămânală de Sabat (vezi Luca 23,54.56).

Criticii au făcut eforturi elaborate pentru a discredita întâmplarea pe care o relatează aici Matei. Criticii au declarat ca fiind de necrezut faptul că autorităţile iudaice ştiau că Isus prezisese învierea Sa, că ei ar fi mers la Pilat în ziua de Sabat, că Pilat le-ar fi aprobat cererea, că ostaşii romani ar fi conspirat să dea un raport fals, chiar şi pentru mită, şi că ei au fost îngroziţi şi au căzut la pământ când s-a arătat îngerul pentru a rostogoli piatra. De fapt, în măsura în care se întinde raportul sacru, Matei este singura noastră sursa. Dar poate fi atrasă atenţia că atât Pilat, cât şi autorităţile iudaice se găsesc aici acţionând cu totul în conformitate cu rolul lor, iar faptul acesta constituie dovezi interne puternice pentru autenticitatea naraţiunii. Raportul Evangheliei lămureşte că nu erau extreme la care preoţii şi conducătorii să nu recurgă. În plus, adânca lor teama în tot cursul celor doua zile precedente, că nu ar putea izbuti în complotul lor sinistru de a-L distruge pe Isus (vezi Note adiţionale la Matei 26, nota 2), împreună cu bănuiala lor că El era intr-adevăr Mesia, i-ar fi determinat să facă exact lucrul pe care Matei îl pune pe socoteala lor. Pilat cedase cu uşurinţă la cererile lor insistente după sângele lui Isus (vezi Ioan 19,12) şi ei aveau toate motivele să creadă că el se va conforma şi la cererea aceasta. Era vremea Paştelui şi, având în vedere dificultăţile trecute de care avusese parte cu iudeii, fără îndoială că el ar fi mers până la extreme raţionale pentru a-i domoli (vezi la Matei 27,24).

Ziua Pregătirii. [Pregătirea, KJV]. Vezi la Marcu 15,42.

Preoţii cei mai de seamă. vezi la cap. 26,59.

Fariseii. Vezi p. 51, 52.

Leer el comentario completo →

⁶³ și i-au zis: „Stăpâne, ne-am amintit că înșelătorul acela, pe când trăia încă, a zis: «După^✦ trei zile voi învia.»

⁶⁴ Poruncește, așadar, ca mormântul să fie păzit bine până a treia zi, ca nu cumva să vină ucenicii lui [noaptea] să-l fure și să spună poporului: «A înviat din morți!» Înșelătoria de pe urmă ar fi mai rea decât cea dintâi.”

⁶⁵ Pilat le-a zis: „Vă dau străjeri; mergeți și păziți cum știți!”

⁶⁶ Ei au plecat și au întărit^✦ mormântul, pecetluind piatra și punând strajă.

Notas al pie

27:2^a Gr. Póntios Pilatos. Numele Póntios (lat. Pontius) a fost înțeles în mod eronat ca indiciu că Pilat ar fi fost „din Pont”. În fapt, el constituie așa-numitul nomen gentilicium, numele care indica apartenența unui cetățean roman la o anumită gens (i.e. gens Pontia). Aceasta își avea originile în Samnium, regiune muntoasă din centrul Italiei. „Pilatus” este cognomen. Numele lui personal (praenomen) nu este cunoscut.
27:9^a Citatul care urmează este preluat parțial, cu adaptări, din Zah. 11:13. Menționarea lui Ieremia ca sursă se explică dacă avem în vedere maniera de interpretare a Scripturii practicată în iudaismul primului secol. Potrivit acesteia, un text poate fi interpretat în lumina altui text dacă între ele există corespondențe verbale. În cazul de față, textul din Zaharia este prezentat în lumina textului din Ier. 32:6-10, pasaj în care profetul descrie, la persoana întâi, cumpărarea unui ogor. Elementul comun între cele două pasaje veterotestamentare îl reprezintă „arginții”.
27:9^b Zah. 11:12,13.
27:16^a Potrivit specialiștilor, numele „Isus Barabba” a fost prezent de la început în textul Evangheliei după Matei, însă a fost ulterior eliminat din cele mai multe manuscrise. Probabil unii scribi au considerat că nu este potrivit ca numele „Isus” să fie folosit în legătură cu un criminal.
27:34^a Ps. 69:21.
27:35^a Ps. 22:18.
27:39^a Ps. 22:7.
27:43^a Ps. 22:8. Lit. „dacă-l vrea”.
27:45^a Ora douăsprezece (la amiază), conform împărțirii moderne a zilei.
27:46^a Strigătul lui Isus este în limba aramaică. Pentru echivalentul ebraic (ˀeli ˀeli lama ˁazavtáni) vezi Ps. 22:1 .
27:48^a Ps. 69:21.