Luca 18
Pilda judecătorului nedrept
18
Isus le-a spus o pildă despre faptul că trebuie să se roage✦ mereu și să nu renunțe.
2
El le-a zis: „Într-o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea, iar de oameni nu se rușina.
3
În cetatea aceea era și o văduvă, care tot venea la el și-i zicea: «Fă-mi dreptate față de potrivnicul meu!»
4
O vreme el nu a vrut, dar, în cele din urmă, și-a zis în sinea lui: «Cu toate că de Dumnezeu nu mă tem, iar de oameni nu mă rușinez,
5
totuși, pentru că✦ văduva aceasta mă tot supără, îi voi face dreptate, ca să nu mă necăjească la nesfârșit.»”
6
Domnul a adăugat: „Ați auzit ce zice judecătorul nedrept.
7
Și Dumnezeu✦ nu va face oare dreptate aleșilor Lui, care strigă zi și noapte către El, deși zăbovește față de ei?
8
Vă spun că degrabă✦ le va face dreptate. Dar când va veni Fiul Omului, va găsi oare credință pe pământ?”
Pilda vameșului și a fariseului
9
Pentru unii care✦ credeau despre ei înșiși că sunt drepți și-i disprețuiau pe ceilalți a rostit pilda aceasta:
10
„Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fariseu, iar celălalt, vameș.
11
Fariseul stătea✦ în picioare și se ruga astfel în sinea lui: «Dumnezeule✦, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni: hapsân, nedrept, adulter, sau chiar ca vameșul acesta.
12
Eu postesc de două ori pe săptămână și dau zeciuială din tot ce câștig.»
13
Însă vameșul stătea la o oarecare depărtare și nu îndrăznea nici măcar să-și ridice ochii spre cer, ci se bătea în piepta, zicând: «Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!»
14
Vă spun că omul acesta s-a coborât acasă îndreptățit, nu celălalt. Căci✦ oricine se înalță va fi smerit, și oricine se smerește va fi înălțat.”
Isus și copiii
15
I-au✦ adus și copilași, ca să Se atingă de ei. Ucenicii, văzând aceasta, îi certau.
16
Dar Isus i-a chemat, zicând: „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căci Împărăția lui Dumnezeu este a✦ celor ca ei!
17
Adevărat✦ vă spun: cine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea.”
Bogatul care căuta viața veșnică
18
Un✦ anume conducător L-a întrebat pe Isus, zicând: „Bunule învățător, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?”
19
„De ce Mă numești «bun»?”, i-a zis Isus. „Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu.
20
Știi poruncile: să✦ nu săvârșești adulter; să nu ucizi; să nu furi; să nu depui mărturie mincinoasă; să-i cinstești✦ pe tatăl tău și pe mama ta.a”
21
El a zis: „Pe toate acestea le-am păzit din tinerețea [mea].”
22
Când a auzit, Isus i-a răspuns: „Un lucru îți mai lipsește: vinde✦ tot ce ai și dă la săraci, și vei avea o comoară în ceruri! Apoi vino și urmează-Mă!”
23
Când a auzit el aceste cuvinte, s-a întristat nepus, căci era foarte bogat.
24
Când l-a văzut Isus atât de trist, a zis: „Cât✦ de greu vor intra în Împărăția lui Dumnezeu cei ce au averi!
25
Fiindcă mai ușor este să treacă o cămilă prin urechea acului decât să intre un om bogat în Împărăția lui Dumnezeu.”
26
Cei ce-L ascultau au zis: „Atunci cine poate să fie mântuit?”
27
Isus a răspuns: „Ce✦ e cu neputință la oameni este cu putință la Dumnezeu.”
28
Atunci✦ Petru a zis: „Iată, noi am lăsat totula și Te-am urmat!”
29
Dar Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că nu este nimeni✦ care să fi lăsat casă, soție, frați, părinți sau copii pentru Împărăția lui Dumnezeu
30
și să✦ nu primească mult mai mult în veacul acesta, iar în veacul care vine, viața veșnică.”
Isus vestește a treia oară moartea și învierea Sa
31
Isus i-a luat✦ deoparte pe cei doisprezece și le-a zis: „Iată, urcăm la Ierusalim și se va împlini tot✦ ce a fost scris prin profeți despre Fiul Omului.
32
Va✦ fi dat în mâinile păgânilor și va fi batjocorit, ocărât și scuipat,
33
iar după ce-L vor biciui, Îl vor omorî; dar a treia zi va învia.”
34
Ei✦ n-au înțeles nimic, căci lucrul acesta era ascuns de ei și nu pricepeau cele spuse.
Vindecarea unui orb la Ierihon
35
Pe✦ când Se apropia Isus de Ierihon, un orb ședea lângă drum și cerșea.
36
Auzind mulțimea trecând, a întrebat ce este.
37
I-au dat de veste că trece Isus Nazarineanul.
38
Și el a strigat, zicând: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!”
39
Cei ce mergeau înainte îl certau să tacă, dar el și mai tare striga: „Fiul lui David, ai milă de mine!”
40
Isus S-a oprit și a poruncit să-l aducă la El. Când s-a apropiat, l-a întrebat:
41
„Ce vrei să fac pentru tine?” „Doamne”, a răspuns el, „să-mi recapăt vederea!”
42
Și Isus i-a zis: „Recapătă-ți vederea! Credința✦ ta te-a mântuit.”
43
Îndată, el și-a recăpătat vederea și a mers✦ după Isus, slăvindu-L pe Dumnezeu. Tot poporul, văzând aceasta, I-a dat laudă lui Dumnezeu.