myBible logó myBible
Fiókom
Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2024
Ehhez a fordításhoz nem érhető el hang
Kommentár

Luca 1

Prolog

1 Fiindcă mulți au încercat să alcătuiască o istorisire despre faptele petrecute printre noi,
2 după cum✦ ni le-au încredințat cei care le-au văzut de la✦ început cu ochii lor și au ajuns slujitori ai Cuvântului,
3 am socotit✦ și eu nimerit ca, după ce le-am urmărit pe toate cu migală de la început, să ți le scriu pe rând✦, preaalesule✦ Teofile,
4 ca✦ să fii încredințat de temeinicia învățăturilor pe care le-ai primit.

Anunțarea nașterii lui Ioan Botezătorul

5 În✦ zilele lui Irod, regele Iudeei, era un preot pe nume Zaharia, din✦ ceata preoțească a lui Abia, iar soția lui era dintre fetele lui Aaron și se numea Elisabeta.
6 Amândoi erau drepți✦ înaintea lui Dumnezeu, trăind fără prihană, după toate poruncile și rânduielile Domnului.
7 Dar nu aveau copii, pentru că Elisabeta era stearpă; și amândoi erau înaintați în vârstă.
8 Pe când slujea Zaharia înaintea lui Dumnezeu, la rândul cetei lui,
9 după obiceiul preoției, a ieșit la✦ sorți să intre să tămâieze✦ în Templul Domnului.
10 Și o mulțime de popor se ruga afară la✦ ceasul tămâierii.
11 Atunci i s-a arătat un înger al Domnului, care stătea în picioare în partea dreaptă a altarului✦ tămâierii.
12 Când l-a văzut, Zaharia s-a✦ tulburat și a fost cuprins de spaimă.
13 Dar îngerul i-a spus: „Nu te teme, Zaharia, căci rugăciunea ta a fost ascultată, și soția ta, Elisabeta, îți va naște un fiu, căruia îi vei✦ pune numele Ioan!
14 El îți va fi bucurie și veselie, și mulți✦ se vor bucura de nașterea lui.
15 Va fi mare înaintea Domnului, vin și băutură amețitoare nu ✦ va beaa, ci va fi plin de Duhul Sfânt încă✦ din pântecele mamei lui,
16 și pe mulți dintre fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul, Dumnezeul lor.
17 El va✦ merge înaintea Lui, în duhul și puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinților spre copii a și pe cei neascultători la înțelepciunea celor drepți, ca să-I rânduiască Domnului un popor pregătit.”
18 Zaharia i-a zis îngerului: „După✦ ce voi cunoaște lucrul acesta, căci eu sunt bătrân și soția mea este înaintată în vârstă?”
19 Drept răspuns, îngerul i-a zis: „Eu sunt Gabriel✦, cel care stă înaintea lui Dumnezeu; am fost trimis să-ți vorbesc și să-ți aduc această veste bună.
20 Iată, vei✦ fi mut și nu vei putea vorbi până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că n-ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la timpul lor.”
21 Poporul îl aștepta pe Zaharia și se mira că el zăbovește în Templu.
22 Când a ieșit, nu putea să le vorbească, iar ei au înțeles că avusese o vedenie în Templu. El le tot făcea semne căci rămăsese mut.
23 Când i s-au împlinit zilele✦ de slujbă, a plecat acasă.
24 După un timp, Elisabeta, soția lui, a rămas însărcinată și s-a ascuns vreme de cinci luni, căci zicea:
25 „Aceasta a făcut-o Domnul pentru mine, în zilele când Și-a aruncat privirea asupra mea, ca să-mi✦ șteargă ocara dintre oameni.”

Anunțarea nașterii lui Isus Hristos

26 În luna a șasea, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea numită Nazaret,
27 la o fecioară logodită✦ cu un bărbat pe nume Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria.
28 [Îngerul] a intrat la ea și i-a zis: „Plecăciunea ție✦, căreia ți s-a făcut har! Domnul✦ este cu tine! [Binecuvântată ești tu între femei!]”
29 Tulburată✦ foarte mult de cuvântul acesta, ea se întreba ce fel de salut este acesta.
30 Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Maria, căci ai găsit har înaintea lui Dumnezeu!
31 Iată✦, vei zămisli și vei naște un Fiu, căruia Îi vei pune numele✦ Isus.
32 El va fi mare și✦ va fi numit Fiul Celui Preaînalt; și✦ Domnul Dumnezeu Îi va da tronul lui David, părintele Său.
33 El va✦ domni peste casa lui Iacov în veci, și împărăția Lui nu va avea sfârșit.”
34 Maria i-a zis îngerului: „Cum se va întâmpla asta, fiindcă eu nu știu de bărbat?”
35 Îngerul i-a răspuns zicând: „Duhul Sfânt✦ Se va coborî peste tine, și puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea, copilul sfânt care se va naște va fi numit Fiul✦ lui Dumnezeu.
36 Iată, Elisabeta, ruda ta, a zămislit și ea un fiu la bătrânețe și este în a șasea lună, ea, care era numită stearpă.
37 Căci✦ la Dumnezeu niciun lucru nu este cu neputințăa.”
38 Maria a zis: „Iată roaba Domnului; facă-mi-se după cuvântul tău!” Și îngerul a plecat de la ea.

Maria o vizitează pe Elisabeta

39 În✦ zilele acelea, Maria s-a sculat și a plecat în grabă spre ținutul muntos, într-o cetate din Iuda.
40 A intrat în casa lui Zaharia și a salutat-o pe Elisabeta.
41 De îndată ce a auzit Elisabeta salutul Mariei, i-a tresăltat pruncul în pântece, iar Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt.
42 Ea a strigat cu glas tare și a zis: „Binecuvântată✦ ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău!
43 Cum de mi-a fost dat să vină la mine mama Domnului meu?
44 Fiindcă, iată, cum a ajuns salutul tău la urechile mele, mi-a tresăltat pruncul în pântece de bucurie.
45 Ferice de cea care a crezut că se vor împlini cele ce i-au fost spuse de Domnul!”

Cântarea de laudă a Mariei

46 Și Maria a zis: „Sufletul meu Îl preamărește✦ pe Domnul
47 și mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu,
48 pentru că a privit✦ către starea umilă a roabei Salea. Iată, de acum toate generațiile mă✦ vor ferici,
49 pentru că Cel Puternic a făcut lucruri mărețe pentru mine✦. Numele Lui este sfânt✦
50 și îndurarea✦ Lui rămâne din generație în generație peste cei ce se tem de El.
51 El a făcut lucrări puternice✦ cu brațul Lui: i-a risipit✦ pe cei ce se mândreau în cugetul inimii lor,
52 i-a răsturnat✦ pe cei puternici de pe tronurile lor și i-a înălțat pe cei smeriți;
53 pe✦ cei flămânzi i-a umplut de bunătăți, iar pe cei bogați i-a dat afară cu mâinile goale;
54 a venit în ajutorul robului Său Israel, căci Și-a amintit✦ de mila Sa –
55 după cum✦ le-a vorbit părinților noștri – față de Avraam și urmașii lui în veac.”
56 Maria a rămas împreună cu Elisabeta cam trei luni, apoi s-a întors acasă.

Nașterea lui Ioan Botezătorul

57 Elisabetei i s-a împlinit vremea să nască și a născut un fiu.
58 Vecinii și rudele ei au auzit că Domnul Și-a arătat marea Lui îndurare față de ea și se✦ bucurau împreună cu ea.
59 În✦ ziua a opta, au venit să-l circumcidă pe prunc și voiau să-i pună numele Zaharia, după numele tatălui său.
60 Dar mama lui a răspuns zicând: „Nu✦, ci se va numi Ioan!”
61 Ei i-au zis: „Nimeni dintre rudele tale nu poartă acest nume!”
62 Atunci l-au întrebat pe tatăl său prin semne cum ar vrea să-i pună numele.
63 Zaharia a cerut o tăbliță și a scris astfel: „Numele lui este Ioan✦.” Și toți s-au mirat.
64 Dintr-odată✦, i s-a deschis gura și i s-a dezlegat limba și a început să vorbească, binecuvântându-L pe Dumnezeu.
65 Pe toți vecinii lui i-a cuprins teama și în tot ținutul muntos✦ al Iudeei se vorbea despre toate lucrurile acestea.
66 Toți cei ce le auzeau le păstrau✦ în inima lor și ziceau: „Oare ce va fi copilul acesta?” Și mâna✦ Domnului era cu el.

Profeția lui Zaharia

67 Zaharia, tatăl lui, s-a✦ umplut de Duhul Sfânt, a profețit și a zis:
68 „Binecuvântat✦ este Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentru că✦ Și-a cercetat și Și-a răscumpărat poporul
69 și✦ pentru că ne-a ridicat un Mântuitor puternica în casa robului Său David,
70 după cum✦ vestise prin gura sfinților Săi profeți din vechime:
71 mântuire de vrăjmașii noștri și din mâna tuturor celor ce ne urăsc!
72 Astfel✦ Se îndură El de părinții noștri și Își aduce aminte de legământul Său cel sfânt:
73 jurământul✦ cu care S-a jurat părintelui nostru Avraam că,
74 după ce ne va izbăvi din mâna vrăjmașilor, ne va lăsa să-I slujim✦ fără frică
75 în✦ sfințenie și dreptate, înaintea Lui, în toate zilele noastre.
76 Și tu, copile, vei fi numit profet al Celui Preaînalt, căci✦ vei merge înaintea Domnului ca să-I pregătești căile
77 și să-i dai poporului Său cunoștința mântuirii, spre✦ iertarea păcatelor lui.
78 Prin mila cea mare a Dumnezeului nostru, ne va cerceta Soarele din înălțime,
79 ca să-i lumineze✦ pe cei ce zac în întuneric și în umbra morțiia, și să ne îndrume pașii pe calea păcii!”
80 Iar copilul✦ creștea și se întărea în duh, și a✦ stat în pustiu până în ziua arătării sale înaintea lui Israel.

Lábjegyzetek

  1. 1:15a Lev. 10:9. Num. 6:3.
  2. 1:17a Mal. 4:6 .
  3. 1:28a Gr. cháire constituie formula de salut folosită în mod obișnuit la întâlnirea dintre două persoane. Vezi, de ex., Mt. 26:49.
  4. 1:37a Gen. 18:14 (Septuaginta). Îngerul Gabriel transformă întrebarea din Gen. 18:14 într-o afirmație.
  5. 1:48a 1Sam. 1:11 (Septuaginta).
  6. 1:69a Lit. „un corn de mântuire”.
  7. 1:79a Is. 9:2.
KÖNYV
FEJEZET
Fordítás
Magyar
Română
English
Español
Italiano
Olvasó beállításai
Betűméret
Betűtípus
Lábjegyzetek
Számok és címek
Magyarázat ikonok
Kereszthivatkozások
Hiba jelentése
Bibliakommentár: 0
Mi a probléma?
Egyéb
Nyelv
Megjelenés

Ez az elem jelenleg nem érhető el.