Logo myBible myBible
Il mio account
Biblia Dumitru Cornilescu 2024
Audio non disponibile per questa versione
Commento

Plângerile lui Ieremia 1

Nenorocirile Ierusalimului

1 Vai! Cum stă părăsită acum cetatea aceasta atât de plină de popor altădată! A rămas✦ ca o văduvă. Ea, care altădată era mare între neamuri, fruntașă✦ printre țări, a ajuns roabă astăzi.
2 Plânge amarnic noaptea✦ și-i curg lacrimi✦ pe obraji. Niciunul✦ din toți✦ cei ce o iubeau n-o mângâie; toți prietenii ei au părăsit-o și i s-au făcut vrăjmași.
3 Iuda a plecat✦ în pribegie din pricina apăsării și a muncilor grele. Locuiește✦ în mijlocul neamurilor și nu găsește odihnă. Toți prigonitorii lui l-au ajuns tocmai când îi era mai mare strâmtorarea.
4 Drumurile Sionului sunt triste, căci nimeni nu se mai duce la sărbători; toate porțile lui sunt pustii, preoții lui oftează; fecioarele lui sunt mâhnite și el însuși este plin de amărăciune.
5 Asupritorii✦ lui sar biruitori, vrăjmașii lui sunt mulțumiți. Căci Domnul l-a smerit din pricina mulțimii✦ păcatelor lui; copiii✦ lui au mers în robie înaintea asupritorului.
6 S-a dus de la fiica Sionului toată podoaba ei. Căpeteniile ei au ajuns ca niște cerbi care nu găsesc pășune și merg fără putere înaintea celui ce-i gonește.
7 În zilele necazului și ale ticăloșiei lui, Ierusalimul își aduce aminte de toate bunătățile de care a avut parte din zilele străbune; când a căzut poporul lui în mâna asupritorului, nimeni nu i-a venit în ajutor, iar vrăjmașii se uitau la el și râdeau de prăbușirea lui.
8 Greu a păcătuit✦ Ierusalimul! De aceea a ajuns de scârbă. Toți cei ce-l prețuiau îl disprețuiesc acum, văzându-i goliciunea✦, și el însuși se întoarce în altă parte și oftează.
9 Necurăția stătea lipită de poala hainei lui, și nu se gândea✦ la sfârșitul său. A căzut greu de tot. Nimeni✦ nu-l mângâie. „Vezi-mi ticăloșia, Doamne, căci iată ce semeț este vrăjmașul!”
10 Asupritorul a întins mâna la tot ce avea el mai✦ scump; ba încă a văzut cum în Locașul lui cel sfânt au intrat✦ neamurile, cărora Tu le porunciseși să nu intre✦ în adunarea Ta!
11 Tot poporul lui caută✦ pâine suspinând; și-au dat lucrurile scumpe pe hrană, numai ca să-și țină viața. „Uită-Te, Doamne, și privește cât de înjosit sunt!”
12 „O, voi, care treceți pe lângă mine, priviți și vedeți dacă✦ este vreo durere ca durerea mea, ca durerea cu care m-a lovit Domnul în ziua mâniei Lui aprinse!
13 Mi-a azvârlit de sus în oase un foc care le arde; mi-a întins un✦ laț sub picioare și m-a dat înapoi. M-a lovit cu pustiire și cu o lâncezeală de toate zilele.
14 Mâna Lui a legat jugul✦ nelegiuirilor mele, care stau împletite și legate de gâtul meu. Mi-a frânt puterea. Domnul m-a dat în mâinile acelora cărora nu pot să le stau împotrivă.
15 Domnul i-a trântit la pământ pe toți vitejii din mijlocul meu; a strâns o oștire împotriva mea, ca să-mi prăpădească tineretul; ca în teasc a călcat-o✦ Domnul pe fecioara, fiica lui Iuda.
16 De aceea plâng, îmi varsă lacrimi✦ ochii, căci S-a depărtat de la mine Cel ce trebuia să mă✦ mângâie, Cel ce trebuia să-mi învioreze viața; fiii mei sunt zdrobiți, căci vrăjmașul a biruit.”
17 Sionul✦ întinde mâinile rugător, și nimeni✦ nu-l mângâie. Domnul a trimis împotriva lui Iacov, de jur împrejur, vrăjmași; Ierusalimul a ajuns de batjocură în mijlocul lor.
18 „Domnul este drept✦, căci m-am răzvrătit✦ împotriva poruncilor Lui. Ascultați, toate popoarele, și vedeți-mi durerea! Fecioarele și tinerii mei s-au dus în robie.
19 Mi-am chemat prietenii, dar m-au înșelat✦, preoții și bătrânii mei au murit în cetate, căutând✦ hrană ca să-și țină viața.
20 Doamne, uită-Te la necazul meu! Lăuntrul meu✦ fierbe, mi s-a întors inima în mine, căci am fost neascultător. Afară sabia m-a✦ lăsat fără copii, în casă – moartea.
21 M-au auzit suspinând, dar nimeni✦ nu m-a mângâiat. Toți vrăjmașii mei, când au aflat de nenorocirea mea, s-au bucurat că Tu ai adus-o, dar vei aduce, vei vesti✦ ziua când și ei vor fi ca mine.
22 Adu toată răutatea lor înaintea✦ Ta și fă-le cum mi-ai făcut mie pentru toate fărădelegile mele! Căci suspinele mele sunt multe, și inima îmi este✦ bolnavă.”
LIBRO
CAPITOLO
Versione
Italiano
Română
English
Magyar
Español
Impostazioni lettore
Dimensione testo
Famiglia di caratteri
Note a piè di pagina
Numeri e titoli
Icone commento
Riferimenti incrociati
Segnala un errore
Commentario Biblico: 0
Cosa c'è che non va?
Altro
Lingua dell'interfaccia
Schema di colori

Questo elemento non è disponibile al momento.