Logo myBible myBible
Il mio account
Biblia Dumitru Cornilescu 2024
Audio non disponibile per questa versione
Commento

Ioel 3

3 Căci iată că, în zilele acelea✦ și în vremurile acelea când îi voi aduce înapoi pe prinșii de război ai lui Iuda și ai Ierusalimului,
2 voi strânge✦ toate neamurile și le voi coborî în Valea lui Iosafat✦. Acolo Mă✦ voi judeca cu ele pentru poporul Meu, pentru Israel, moștenirea Mea, pe care l-au risipit printre neamuri, împărțind între ele țara Mea.
3 Au tras la sorți✦ pentru poporul Meu; au dat un flăcău pe o curvă și au vândut fata pe vin și l-au băut.
4 Ce vreți voi cu Mine, Tirule✦ și Sidonule și toate ținuturile filistenilor? Vreți să-Mi răsplătiți✦ vreo faptă sau să faceți ceva împotriva Mea? Iute, fără zăbavă, voi întoarce faptele voastre asupra capului vostru.
5 Mi-ați luat argintul și aurul și cele mai bune odoare ale Mele și le-ați dus în templele voastre.
6 I-ați vândut pe copiii lui Iuda și ai Ierusalimului copiilor grecilor, ca să-i depărtați de țara lor.
7 Iată că îi scol✦ în locul în care i-ați vândut și voi întoarce fapta voastră asupra capului vostru.
8 Îi voi vinde copiilor lui Iuda pe fiii și pe fiicele voastre și ei îi vor vinde sabeenilor, un neam îndepărtat✦, căci Domnul a vorbit.”
9 Vestiți✦ aceste lucruri printre neamuri: „Pregătiți războiul! Treziți-i pe viteji! Să se apropie și să se suie toți oamenii de război!
10 Fiarele✦ plugurilor voastre prefaceți-le în săbii, și cosoarele – în sulițe! Cel slab✦ să zică: «Sunt tare»!”
11 Grăbiți-vă✦ și veniți, toate neamurile de primprejur, și strângeți-vă! Acolo coboară-i, Doamne, pe vitejii Tăi✦!
12 „Să se scoale neamurile și să se suie✦ în Valea lui Iosafat, căci acolo voi ședea să judec✦ toate neamurile de primprejur!
13 Puneți✦ mâna pe seceră, căci secerișul✦ este copt! Veniți și călcați cu picioarele, căci linurile✦ sunt pline și tocitorile dau peste ele! Căci mare este răutatea lor!”
14 Vin grămezi-grămezi în valea judecății✦, căci ziua Domnului✦ este aproape, în valea judecății.
15 Soarele✦ și luna se întunecă și stelele își pierd strălucirea.
16 Domnul răcnește✦ din Sion, glasul Lui răsună din Ierusalim de se zguduie cerurile✦ și pământul. Dar✦ Domnul este scăparea poporului Său și ocrotirea copiilor lui Israel.
17 „Și veți ști✦ că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, care locuiește în Sion, muntele Meu cel sfânt✦. Ierusalimul însă va fi sfânt și nu vor mai trece străinii✦ prin el.
18 În vremea aceea va picura must✦ din munți și va curge lapte din dealuri; toate pâraiele✦ lui Iuda vor fi pline de apă. Un izvor✦ va ieși, de asemenea, din Casa Domnului și va uda valea Sitim✦.
19 Egiptul✦ va ajunge pustiu, Edomul✦ va ajunge o pustie stearpă, din pricina silniciei făcute împotriva copiilor lui Iuda, al căror sânge nevinovat l-au vărsat în țara lor.
20 Dar Iuda va fi veșnic✦ locuit, și Ierusalimul – din neam în neam.
21 Le voi răzbuna✦ sângele pe care nu l-am răzbunat încă, dar Domnul✦ va locui în Sion.”
LIBRO
CAPITOLO
Versione
Italiano
Română
English
Magyar
Español
Impostazioni lettore
Dimensione testo
Famiglia di caratteri
Note a piè di pagina
Numeri e titoli
Icone commento
Riferimenti incrociati
Segnala un errore
Commentario Biblico: 0
Cosa c'è che non va?
Altro
Lingua dell'interfaccia
Schema di colori

Questo elemento non è disponibile al momento.