Iov 17
17
Mi se pierde suflarea, mi se sting zilele, mă aşteaptă mormântul.
2
Sunt înconjurat de batjocoritori, şi ochiul meu trebuie să privească spre ocările lor.
3
Pune-Te singur zălog pentru mine înaintea Ta; altfel, cine ar putea răspunde pentru mine?
4
Căci le-ai încuiat inima în faţa priceperii. De aceea nici nu-i vei lăsa să biruie.
5
Cine dă pe prieteni să fie prădaţi, copiilor aceluia li se vor topi ochii.
6
M-a făcut de basmul oamenilor şi ca unul pe care-l scuipi în faţă!
7
Ochiul mi se întunecă de durere; toate mădularele mele sunt ca o umbră.
8
Oamenii fără prihană sunt înmărmuriţi de aceasta, şi cel nevinovat se răscoală împotriva celui nelegiuit.
9
Cel fără prihană rămâne totuşi tare pe calea lui, cel cu mâinile curate se întăreşte tot mai mult.
10
Dar voi toţi, întoarceţi-vă, veniţi iarăşi cu cuvântările voastre, şi vă voi arăta că între voi niciunul nu e înţelept.
11
Ce! Mi s-au dus zilele, mi s-au nimicit planurile, planurile acelea făcute cu atâta iubire în inima mea…
12
Şi ei mai spun că noaptea este zi, că se apropie lumina, când întunericul a şi venit!
13
Când Locuinţa morţilor o aştept ca locuinţă, când în întuneric îmi voi înălţa culcuşul;
14
când strig gropii: „Tu eşti tatăl meu!” Şi viermilor: „Voi sunteţi mama şi sora mea!”
15
Unde mai este atunci nădejdea mea? Şi cine mai poate vedea nădejdea mea?
16
Ea se va coborî cu mine la porţile Locuinţei morţilor, când vom merge împreună să ne odihnim în ţărână.”