Logotipo de myBible myBible
Mi cuenta
Biblia Dumitru Cornilescu 2024
Audio no disponible para esta versión
Comentario

Iov 12

Răspunsul lui Iov

12 Iov a luat cuvântul și a zis:
2 „S-ar putea zice, într-adevăr, că neamul omenesc sunteți voi și că odată cu voi va muri și înțelepciunea!
3 Am✦ și eu minte ca voi, nu sunt mai prejos decât voi. Și cine nu știe lucrurile pe care le spuneți voi?
4 Eu sunt de batjocura✦ prietenilor mei când✦ Îi cer ajutorul lui Dumnezeu: dreptul, nevinovatul – de batjocură!
5 «Dispreț în nenorocire» – iată zicerea celor fericiți: dă-i brânci cui alunecă cu piciorul!
6 Jefuitorilor li se lasă corturile în pace✦, celor ce Îl mânie pe Dumnezeu le merge bine, măcar că dumnezeul lor este în pumn.
7 Întreabă dobitoacele, și te vor învăța; păsările cerului, și îți vor spune;
8 vorbește pământului, și te va învăța; și peștii mării îți vor povesti.
9 Cine nu vede în toate acestea dovada că mâna Domnului a făcut asemenea lucruri?
10 El ține în mână✦ sufletul a tot ce trăiește, suflarea oricărui trup omenesc.
11 Nu deosebește✦ urechea cuvintele cum gustă cerul gurii mâncărurile?
12 La bătrâni✦ se găsește înțelepciunea și într-o viață lungă e priceperea.
13 La Dumnezeu✦ este înțelepciunea și puterea; sfatul și priceperea ale Lui sunt.
14 Ce dărâmă✦ El nu va fi zidit din nou; pe cine închide✦ El nimeni nu-l va scăpa.
15 El oprește✦ apele, și totul se usucă; El le dă✦ drumul, și pustiesc pământul.
16 El✦ are puterea și înțelepciunea; El îl stăpânește pe cel ce se rătăcește sau îi rătăcește pe alții.
17 El îi ia robi pe sfetnici și tulbură✦ mintea judecătorilor.
18 El dezleagă legătura împăraților și le pune o frânghie în jurul coapselor.
19 El îi ia robi pe preoți; El îi răstoarnă pe cei puternici.
20 El le taie✦ vorba celor meșteri la vorbă; El le ia mintea celor bătrâni.
21 El Își varsă✦ disprețul asupra celor mari; El dezleagă brâul celor tari.
22 El descoperă✦ ce este ascuns în întuneric; El aduce la lumină umbra morții.
23 El face✦ neamurile să crească și El le nimicește; El le întinde până departe și El le aduce înapoi în hotarele lor.
24 El ia mintea căpeteniilor poporului; El îi face✦ să rătăcească în pustiuri fără drum,
25 unde✦ bâjbâie prin întuneric și nu văd deslușit; El îi face să se clatine✦ ca niște oameni beți.
LIBRO
CAPÍTULO
Versión
Español
Română
English
Magyar
Italiano
Ajustes de lectura
Tamaño de fuente
Tipo de fuente
Notas al pie
Números y títulos
Iconos de comentario
Referencias cruzadas
Informar de un error
Comentario Bíblico: 0
¿Qué está mal?
Más
Idioma
Apariencia

Este elemento no está disponible ahora.