Iov 11
Cuvântarea lui Țofar
11
Țofar din Naama a luat cuvântul și a zis:
2
„Să rămână această năvală de cuvinte fără răspuns și să creadă limbutul că are dreptate?
3
Îi vor face vorbele tale deșarte pe oameni să tacă? Și-ți vei bate joc de alții fără să te facă cineva de rușine?
4
Tu zici✦: «Felul meu de a vedea este drept și sunt curat în ochii Tăi.»
5
Ah, de ar vrea Dumnezeu să vorbească, de Și-ar deschide buzele să-ți răspundă
6
și de ți-ar descoperi tainele înțelepciunii Lui, ale înțelepciunii Lui nemărginite, ai vedea atunci că nu-ți✦ răsplătește totuși după fărădelegea ta!
7
Poți spune tu că poți pătrunde✦ adâncimile lui Dumnezeu, că poți ajunge la cunoștința desăvârșită a Celui Atotputernic?
8
Cât cerurile-i de înaltă: ce poți face? Mai adâncă decât Locuința Morților: ce poți ști?
9
Întinderea ei este mai lungă decât pământul și mai lată decât marea.
10
Dacă✦ apucă, dacă închide și cheamă El la judecată, cine-L poate opri?
11
Căci El✦ îi cunoaște pe făcătorii de rele, îi vede ușor pe vinovați.
12
Omul✦, dimpotrivă, are minte de nebun și s-a născut ca mânzul unui măgar sălbatic.
13
Tu îndreaptă-ți✦ inima✦ spre Dumnezeu, întinde-ți✦ mâinile spre El!
14
Îndepărtează-te de fărădelege și nu lăsa nedreptatea✦ să locuiască în cortul tău!
15
Și atunci✦ îți vei ridica fruntea fără teamă, vei fi tare și fără frică;
16
îți vei uita✦ suferințele și-ți vei aduce aminte de ele ca de niște ape care s-au scurs.
17
Zilele tale vor străluci mai tare✦ decât soarele la amiază, întunericul tău va fi ca lumina dimineții.
18
Vei fi plin de încredere, și nădejdea nu-ți va fi zadarnică. Te vei uita în jurul tău și vei vedea că te poți odihni✦ liniștit.
19
Te vei culca, și nimeni nu te va tulbura; și mulți vor umbla după bunăvoința ta.
20
Dar ochii✦ celor răi se vor topi; ei n-au loc de scăpare: moartea – iată nădejdea✦ lor!”